Zuckerman demontează fake news-urile lansate de Georgescu: „E o nebunie. Decizia CCR a salvat România”

Distribuie articolul

Susține Jurnal Din Cipru – Fii parte din misiunea noastră!
Dacă apreciați munca noastră și doriți să susțineți jurnalismul independent, vă invităm să faceți o donație

Adrian Zuckerman, fost ambasador al Statelor Unite ale Americii în România, a declarat duminică seară, la Antena 3 CNN, referitor la teoriile halucinante lansate de Călin Georgescu în spațiul public, că este „o nebunie”. El a explicat că, prin decizia CCR, România a fost salvată, pentru că altfel „ar fi căzut într-o prăpastie”. De asemenea, a mai adăugat că țara noastră a fost victima unui atac cibernetic „de dimensiuni enorme”.

„Ce mă sperie e faptul că noi am lăsat să se întâmple lucrurile astea, să ajungem la acest punct. Mă bucură foarte tare și trebuie să felicit Guvernul, CCR și toată lumea care a participat să oprească această revoluție, nu știu ce nume să-i dau, pentru că a fost cel mai mare atac cibernetic, început de ruși, împotriva României, ca să preia România. Unii oameni încearcă să spună că e legat de Soros, marxiști, sunt minciuni. Ce s-a întâmplat aici e o acțiune în care democrația a fost protejată”, a explicat Adrian Zuckerman.

Călin Georgescu a făcut zilele trecute declarații halucinante în timpul unei intervenții la un post de televiziune.

„Intenția lor, mai ales după câștigul Trump, e declararea stării de urgență, iar Biden nu pleacă, iar Trump nu mai poate fi numit în funcție. Declanșarea acestui război se face doar prin România. Până acum, președintele în funcție e Biden. Dacă se declară starea de necesitate, Trump nu mai poate fi numit. Iar România, prin ceea ce am făcut noi în primul tur, a încurcat lucrurile. Linia era pacea și nimeni nu mișca un fir de păr al românilor cu mine președinte”, a afirmat Călin Georgescu.

„România a fost salvată”

Întrebat despre teoriile lansate de Călin Georgescu în spațiul public, fostul ambasador a declarat că „e o nebunie”.

„E o nebunie. Și oamenii trebuie să înțeleagă de unde vine și vine de la acest candidat sau de la ruși, nu sunt sigur, posibil de la amândoi. Dar sigur e o parte de la ruși, care vor să destabilizeze toate țările occidentale, mai ales europene, să creeze haos și uite ce succes au avut. E dovedit ce mincinoși sunt oamenii ăștia. A fost o scrisoare de la Parohie adresată la preoți ca să le spună credincioșilor să voteze pentru Georgescu. E un fals. Ai de-a face cu oameni care n-au rușine, cărora nu le pasă de România. Ce trebuie invocat acum e articolul 4 (n.r. – din Tratatul NATO), care spune că o țară care se simte atacată le spune celorlalte și încep discuții ca să vadă ce s-a întâmplat și care e răspunsul potrivit”, a mai explicat Zuckerman.

De asemenea, a mai subliniat faptul că România a fost victima unui atac cibernetic „de dimensiuni enorme”.

„Am văzut clar că România a fost victima unui atac cibernetic de dimensiuni enorme. Ce s-a declasificat e doar o mică parte din ce există și restul e halucinant ce e acolo. Sper să fie declasificate și restul documentelor în viitorul apropiat, ca lumea să înțeleagă ce atac masiv a fost. Democrația a fost prezervată și România a fost salvată. Nu pot să zic asta destul de tare și clar. Dacă CCR nu ar fi făcut asta, România ar fi căzut într-o prăpastie. Nu contează cine ar fi câștigat, nu e un lucru politic, sistemul a fost atacat și au încercat să-l distrugă”, a conchis Adrian Zuckerman, la Antena 3 CNN.

Avertismentul MApN

Totodată, Ministerul Apărării Naţionale a avertizat asupra unor dezinformări distribuite în mediul online, în special pe platforma TikTok, prin care diferite înregistrări ale unor deplasări de tehnică militară, realizate în zile anterioare, sunt prezentate în mod fals ca fiind realizate în cursul zilei de 7 decembrie.

MApN a mai explicat că aceste manipulări răspândite pe reţelele digitale, „inclusiv ca parte din campanii susţinute de actori statali cu o agendă contrară suveranităţii României şi împotriva NATO”, urmăresc să întreţină o stare de incertitudine şi să inducă panica în rândul opiniei publice.

Sursa: Antena 3 CNN

Susține Jurnal Din Cipru – Fii parte din misiunea noastră!

Dragi cititori,

La Jurnal Din Cipru, ne dedicăm să vă oferim informații corecte și verificate, menținând comunitatea românească din Cipru și de pretutindeni bine informată. Într-o lume dominată de dezinformare, misiunea noastră este să fim o sursă de știri independentă, transparentă și lipsită de influențe politice sau economice.

Pentru a continua acest demers, avem nevoie de sprijinul vostru. Orice donație, oricât de mică, contribuie la menținerea acestei platforme și la dezvoltarea unui jurnalism onest și de calitate.

Dacă apreciați munca noastră și doriți să susțineți jurnalismul independent, vă invităm să faceți o donație

Distribuie articolul

O poveste, un titlu, o stire...

Susținem cele mai înalte standarde de integritate jurnalistică și raportare etică, asigurându-ne că adevărul și transparența prevalează în tot conținutul nostru.