Ziua învestirii lui Donald Trump la Casa Albă. Ceremonia depunerii jurământului și principalele evenimente de astăzi

Distribuie articolul

Susține Jurnal Din Cipru – Fii parte din misiunea noastră!
Dacă apreciați munca noastră și doriți să susțineți jurnalismul independent, vă invităm să faceți o donație

Donald Trump depune jurământul în calitate de preşedinte al Statelor Unite, începându-şi astfel cel de-al doilea mandat şi încheind una dintre cele mai uimitoare reveniri politice din istoria Americii.

Ziua învestirii este, prin tradiţie, dedicată în mare parte fastului şi ceremonialului. Un preşedinte părăseşte Casa Albă, iar altul se instalează. Dar Donald Trump, un republican, s-a angajat, de asemenea, să semneze în prima sa zi în funcţie şi o serie de ordine executive pe teme care variază de la securitatea frontierelor la producţia de petrol şi gaze.

Donald Trump va depune jurământul în prezenţa preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie a Statelor Unite, John Roberts, la ora locală 12 p.m. (19.00, ora României).

Trump va depune luni jurământul în calitate de al 47-lea preşedinte al SUA în Rotonda Capitoliului Statelor Unite, după ce frigul aspru prognozat a determinat organizatorii să mute ceremonia sub cupola neoclasică a clădirii, pentru prima dată în patru decenii.

Programul ceremoniilor din Ziua Învestirii

Ceremonia de inaugurare va începe cu un preludiu muzical susținut de Corurile Combinate ale Universității din Nebraska-Lincoln și de formația „The President’s Own” a Corpului de Marină al SUA.

Senatoarea Amy Klobuchar va deschide oficial evenimentul, iar Cardinalul Timothy Dolan, arhiepiscopul din New York, împreună cu reverendul Franklin Graham, vor rosti o invocație. Tenorul Christopher Macchio, supranumit „Tenorul Americii”, va interpreta piesa „Oh, America!”.

Va depune jurământul vicepreședintelui ales, JD Vance.

Cântăreața de muzică country Carrie Underwood, alături de Corul Forțelor Armate și Clubul Coral al Academiei Navale a SUA, va interpreta „America the Beautiful”.

Donald Trump va depunde jurământul.

Clubul Coral al Academiei Navale va reveni pentru a interpreta „The Battle Hymn of the Republic”, urmată de discursul inaugural al lui Trump.

Ceremonia se va încheia cu o binecuvântare rostită de rabinul dr. Ari Berman, președintele Universității Yeshiva; imamul Husham Al-Husainy de la Centrul de Educație Islamică Karbalaa; pastorul Lorenzo Sewell de la Biserica 180 din Detroit; și părintele Lorenzo Sewell din Episcopia Romano-Catolică din Brooklyn.

Ceremonia se va încheia cu imnul Statelor Unite, interpretat de Christopher Macchio.

Donald Trump va rosti apoi discursul cu care îşi începe al doilea mandat. În interviuri, el a declarat că intenţionează ca acesta să fie înălţător şi unificator. Acest lucru ar marca o diferenţă faţă de primul său discurs din Ziua Învestirii din 2017, care descria în detaliu o ţară distrusă, pe care a descris-o drept un „carnaj american”.

Preşedintele care îşi încheie mandatul, democratul Joe Biden, a declarat că intenţionează să participe la ceremonie şi să asiste la transferul de putere, un gest de curtoazie pe care Trump nu l-a făcut faţă de el cu patru ani înainte. Joe Biden îşi încheie astfel o carieră politică excepţională, de peste cinci decenii.

Evenimentele care au avut loc în Ronda Capitoliului în 2021

Donald Trump va depune jurământul în Ronda Capitoliului, sala de marmură care are un diametru de 29 metri şi 55 de metri înălţime şi se află în centrul Capitoliului. Este acelaşi loc în care unii dintre susţinătorii lui Trump au luat cu asalt Capitoliul pe 6 ianuarie 2021, în încercarea de a anula înfrângerea sa în alegerile din 2020.

Protestatari violenţi au spart, atunci, geamuri în timp ce se luptau cu poliţia pentru a-şi croi drum în Capitoliu la 6 ianuarie 2021, provocând daune clădirii, pe care arhitectul Capitoliului le-a estimat la aproximativ 1,5 milioane de dolari. Unii purtau steaguri şi pălării roşii MAGA, alţii, având căşti pe cap, măşti de gaze şi veste tactice, căutau să-şi facă poze.

Revoltaţii s-au urcat pe statui, inclusiv ale foştilor preşedinţi Gerald Ford şi Ronald Reagan.

Un bărbat a fost fotografiat în timp ce se plimba prin Rotondă, luând cu el pupitrul folosit de preşedintele Camerei Reprezentanţilor, pe atunci democrata Nancy Pelosi.

Echipele s-au străduit zile întregi să repare pagubele şi să elimine resturile de substanţe chimice iritante lansate de poliţie în timpul luptelor, în timp ce se pregăteau pentru învestirea preşedintelui democrat Joe Biden.

Atunci când Camera Reprezentanţilor din SUA a votat pentru punerea sub acuzare a lui Trump, pentru a doua oară, pentru comportamentul său la 6 ianuarie, nouă democraţi din Cameră au declanşat oficial începerea procesului său, la 25 ianuarie 2021. Ei au dus documentele oficiale cu acuzaţiile prin Rotondă, predându-le Senatului pentru proces. Trump a fost achitat în cele din urmă în Senat.

Fostul ofiţer de poliţie al Capitoliului SUA Brian Sicknick, care s-a luptat cu răsculaţii la 6 ianuarie şi a murit a doua zi, a fost onorat în Rotondă – o recunoaştere rezervată de obicei înalţilor oficiali aleşi – la 3 februarie 2021. El a primit postum Medalia de Aur a Congresului pentru apărarea aleşilor, pe care părinţii săi, Charles şi Gladys Sicknick, au acceptat-o la 6 decembrie 2022. Aceştia au refuzat să îi salute pe republicanii din fruntea Senatului şi Camerei Reprezentanţilor, Mitch McConnell şi Kevin McCarthy.

Trump a revenit la Capitoliu pentru prima dată de la revoltă, la 9 ianuarie 2025, oprindu-se în Rotondă pentru a-i aduce un ultim omagiu fostului preşedinte Jimmy Carter, care a murit la 29 decembrie.

Sursa: News.ro / Stirile ProTV

Susține Jurnal Din Cipru – Fii parte din misiunea noastră!

Dragi cititori,

La Jurnal Din Cipru, ne dedicăm să vă oferim informații corecte și verificate, menținând comunitatea românească din Cipru și de pretutindeni bine informată. Într-o lume dominată de dezinformare, misiunea noastră este să fim o sursă de știri independentă, transparentă și lipsită de influențe politice sau economice.

Pentru a continua acest demers, avem nevoie de sprijinul vostru. Orice donație, oricât de mică, contribuie la menținerea acestei platforme și la dezvoltarea unui jurnalism onest și de calitate.

Dacă apreciați munca noastră și doriți să susțineți jurnalismul independent, vă invităm să faceți o donație

Distribuie articolul

O poveste, un titlu, o stire...

Susținem cele mai înalte standarde de integritate jurnalistică și raportare etică, asigurându-ne că adevărul și transparența prevalează în tot conținutul nostru.