Venitul minim garantat a fost aprobat în Spania. Ce sumă vor primi, lunar, cetăţenii săraci care vor beneficia de el

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on skype
Skype
Share on email
Email

Coaliţia guvernamentală din Spania a aprobat vineri introducerea unui venit minim garantat de 462 de euro pe lună, pentru cei mai săraci locuitori, a căror stare financiară fragilă a fost agravată de pandemia de coronavirus, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Această schemă vizează un număr de aproximativ 2,3 milioane de persoane, a declarat vicepremierul Pablo Iglesias. Persoanele cu vârsta între 23 şi 65 de ani şi cu active mai mici de 16.614 euro, excluzând locuinţa şi împrumuturile pe termen scurt, vor fi eligibile pentru a fi incluse în noul program.

Potrivit unui decret aprobat la reuniunea de vineri a Cabinetului, Guvernul spaniol va plăti un stipendiu lunar şi va completa veniturile de care beneficiază în prezent persoanele care câştigă mai puţin de 462 de euro pe lună, astfel încât persoanele care câştigă mai puţin să primească cel puţin venitul minim garantat în fiecare lună, a spus Iglesias. Acesta a adăugat că noul program va include şi stimulente pentru găsirea unui loc de muncă formal.

„Vom avea succes dacă vom fi capabili să ajutăm gospodăriile identificate să treacă la un loc mai bun în societate”, a spus şi ministrul pentru securitate socială, Jose Luis Escriva.

Venitul minim garantat va creşte odată cu creştere numărului de membri ai unei familii, până la o sumă totală de 1.015 euro pe lună. Noul program este destinat să sprijine 850.000 de gospodării, sau 2,3 milioane de spanioli, şi ar urma să coste Guvernul de la Madrid aproximativ trei miliarde euro pe an.

Guvernul de la Madrid a apreciat că odată cu acest program, sumele alocate pentru combaterea sărăciei în Spania vor creşte de la 0,1% din PIB, unul din cele mai scăzute nivele din Europa, până la 0,4% din PIB, aproape de media din ţările OECD.

În Europa Occidentală, Spania are cel mai ridicat procent, de 21,6%, al populaţiei supuse riscului de sărăcie, conform datelor UE, şi este pe locul trei în privinţa celei mai nefavorabile distribuţii a veniturilor în UE.

Consiliul European a recomandat cu fermitate Spaniei să creeze un program de sprijinire a venitului, argumentând că doar 20% din cei care au nevoie de ajutor îl primesc, iar anul trecut a fost statul membru cu cel mai redus nivel mediu al prestaţiilor familiale per copil.

Economia Spaniei, a patra economie a zonei euro, s-a contractat cu 5,2% în primul trimestru al anului, comparativ cu ultimele trei luni din 2019, un nivel record, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INE) publicate recent. Este cel mai sever declin de la publicarea datelor, în 1970, şi depăşeşte estimările analiştilor, de 4,4%.

Sursa: digi24

Total afisari 608 , Total afisari astazi 2 

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on skype
Skype
Share on email
Email
Doneaza o cafea

Doneaza

Personal Info

Donation Total: €2,00

Toate Categoriile
Jurnal din Cipru

Alte articole

JurnalDinCipru

FREE
VIEW