Val de videoclipuri false cu Santorini pe TikTok. În imaginile generate de AI, insula e devastată de erupții vulcanice

Distribuie articolul

Susține Jurnal Din Cipru – Fii parte din misiunea noastră!
Dacă apreciați munca noastră și doriți să susțineți jurnalismul independent, vă invităm să faceți o donație

Mai multe videoclipuri false cu Santorini devastată de erupții vulcanice au apărut pe internet în ultimele zile, după seria de cutremure care au avut loc pe insulă, transmite euronews.com.

Videoclipurile au fost publicate în mare parte pe TikTok, dar unele au apărut și pe X, unde au adunat mii de vizualizări, distribuiri și aprecieri.

 

În timp ce mulți pun la îndoială, pe bună dreptate, autenticitatea videoclipurilor, mulți par să creadă că sunt adevărate.

Una dintre ele, de exemplu, arată lava care curge pe stâncă în mare, în timp ce vulcanii explodează peste munte.

 

Un altul arată mulțimi care fug îngrozite în timp ce incendiile fac ravagii pe fundalul clădirilor albe emblematice și al acoperișurilor albastre din Santorini.

Cu toate acestea, diverse indicii arată că majoritatea dintre ele au fost generate de AI.

De exemplu, marea pare artificială, oamenii care fug sunt distorsionați – se dizolvă, se amestecă unii cu alții și au fețele încețoșate.

În plus, au circulat zvonuri cum că Turcia se află în spatele videoclipurilor, pentru a încerca să dăuneze industriei turismului din Santorini, dar nu există nicio dovadă în acest sens.

Ce s-a întâmplat cu adevărat în Santorini?

Santorini a fost lovită de un val de cutremure în ultimele zile, dar fără a avea loc erupții vulcanice. Cu toate acestea, Costas Synolakis, un seismolog renumit, spune că numeroasele cutremure ar putea indica extinderea complexului vulcanic al insulei, care ar putea duce la formarea unui nou vulcan.

Cel mai puternic cutremur, cu magnitudinea de 5,3, a fost resimțit chiar și în Atena.

Din cauza seismelor, mii de oameni au fugit din Santorini și din insulele Amorgos, Anafi și Ios.

Prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis a anunțat un pachet de finanțare de trei milioane de euro pentru construirea unei rute de evacuare de urgență în sudul orașului Santorini.

Sursa: Euronews / Antena 3 CNN / X

Susține Jurnal Din Cipru – Fii parte din misiunea noastră!

Dragi cititori,

La Jurnal Din Cipru, ne dedicăm să vă oferim informații corecte și verificate, menținând comunitatea românească din Cipru și de pretutindeni bine informată. Într-o lume dominată de dezinformare, misiunea noastră este să fim o sursă de știri independentă, transparentă și lipsită de influențe politice sau economice.

Pentru a continua acest demers, avem nevoie de sprijinul vostru. Orice donație, oricât de mică, contribuie la menținerea acestei platforme și la dezvoltarea unui jurnalism onest și de calitate.

Dacă apreciați munca noastră și doriți să susțineți jurnalismul independent, vă invităm să faceți o donație

Distribuie articolul

O poveste, un titlu, o stire...

Susținem cele mai înalte standarde de integritate jurnalistică și raportare etică, asigurându-ne că adevărul și transparența prevalează în tot conținutul nostru.