Ultimele vești din SUA au generat o undă la nivel mondial: Efectul s-a propagat imediat și în Europa

Distribuie articolul

Susține Jurnal Din Cipru – Fii parte din misiunea noastră!
Dacă apreciați munca noastră și doriți să susțineți jurnalismul independent, vă invităm să faceți o donație

Indicele Nasdaq Composite a crescut miercuri cu 1,7%, atingând pentru prima dată pragul de 20.000 de puncte, după ce raportul privind inflaţia americană din noiembrie a fost în linie cu aşteptările economiştilor. Aceasta a deschis calea pentru o posibilă reducere a dobânzilor de către Rezerva Federală în şedinţa de săptămâna viitoare. Veștile din SUA au generat efecte în toată lumea, bursele din Europa fiind în creștere, iar prețurile petrolului au urcat cu 1%, informează News.ro.

Tot miercuri, indicele S&P 500 a urcat cu 0,8%, în timp ce Dow Jones Industrial Average a rămas aproape neschimbat.

Sectorul tehnologic a condus creşterile, fondul Technology Select Sector SPDR (XLK) avansând cu peste 1%, ceea ce a dus câştigurile din acest an la peste 24%.

Acţiunile Alphabet au continuat să crească, impulsionate de descoperirea sa în domeniul calculului cuantic, iar alte companii majore precum Meta şi Amazon au înregistrat, de asemenea, creşteri.

Acţiunile Nvidia şi Tesla, considerate lideri ai pieţei bull, au crescut cu peste 2% fiecare. Nvidia a înregistrat o creştere de peste 180% în acest an, iar Tesla de peste 66%.

Efectul s-a resimțit și în Europa

Bursele europene au închis în creştere miercuri, pe fondul actualizărilor financiare ale companiilor şi al datelor privind inflaţia din SUA în noiembrie, care sunt conforme cu aşteptările analiştilor, transmite CNBC.

Indicele pan-european Stoxx 600 a încheiat sesiunea cu o creştere de 0,32%, recuperând pierderile, după ce marţi a întrerupt o serie de opt zile de câştiguri. Sectorul media a condus creşterile, cu un avans de 1,4%, în timp ce acţiunile din retail au scăzut cu 1,7%.

Gigantul spaniol al modei Inditex a tras în jos sectorul, cu o scădere de 6,5%, după publicarea rezultatelor pe nouă luni şi trimestriale. Compania, care deţine brandul Zara, a raportat o creştere de 9% a veniturilor în perioada 1 noiembrie – 9 decembrie, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, pe baza unui curs valutar constant.

Retailerul german online Zalando a înregistrat o scădere de până la 10% în timpul sesiunii, în urma informaţiei privind încheierea unui acord de achiziţie a grupului de modă About You, dar acţiunile au recuperat ulterior pierderile şi au închis cu o creştere de 2,2%.

Indicele german DAX a avansat cu 0,34%, CAC 40, al bursei din Paris, cu 0,39%, în timp ce indicele londonez FTSE 100 a crescut cu 0,26%, iar FTSE MIB, al bursei din Milano cu 0,60%.

Datele privind inflaţia

Raportul privind indicele preţurilor de consum (CPI) a arătat o creştere de 0,3% faţă de luna octombrie şi de 2,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Inflaţia de bază, care exclude preţurile volatile ale alimentelor şi energiei, a fost de 0,3% lunar şi cu 3,3% anual, fiind în concordanţă cu aşteptările.

Aceste date au consolidat speculaţiile că Rezerva Federală va reduce dobânda de referinţă în şedinţa din decembrie, probabilitatea fiind estimată la 96% conform instrumentului FedWatch al CME.

”Ne aşteptăm la o reducere a dobânzii la ultima şedinţă a anului. Cu aceste rezultate, piaţa a continuat să crească, fără a apărea factori care să schimbe această direcţie până la sfârşitul anului”, a declarat Tom Hainlin, strateg senior la U.S. Bank Asset Management, pentru CNBC.

Prețurile petrolului au crescut cu 1%

Preţurile petrolului au crescut cu peste 1% miercuri, după ce Uniunea Europeană a convenit asupra unei runde suplimentare de sancţiuni care ameninţă fluxurile de petrol ruseşti, în timp ce o creştere peste aşteptări a stocurilor de combustibil din SUA, săptămâna trecută, a plafonat câştigurile, transmite Reuters.

Contractele futures pentru ţiţeiul Brent au crescut cu 88 de cenţi, sau cu 1,22%, până la 73,07 dolari pe baril.

Contractele futures pentru ţiţeiul U.S. West Texas Intermediate au crescut cu 1,09 USD, sau cu 1,59%, la 69,68 USD pe baril.

Ambasadorii Uniunii Europene au convenit miercuri asupra unui al 15-lea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei din cauza războiului său împotriva Ucrainei, a anunţat preşedinţia maghiară a UE.

”Salut adoptarea celui de-al 15-lea pachet al nostru de sancţiuni, care vizează în special flota din umbră a Rusiei”, a declarat preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pe platforma X.

”Flota din umbră” a ajutat Rusia să ocolească plafonul de preţ de 60 de dolari pe baril impus de G7 ţiţeiului rusesc livrat pe mare în 2022 şi a contribuit la menţinerea fluxului de petrol rusesc.

Contractele futures pentru ţiţeiul din SUA au crescut cu peste 1 dolar pe baril după anunţarea sancţiunilor.

”Seriozitatea reînnoită în ceea ce priveşte restrângerea fluxurilor are potenţial de susţinere şi compensează metrica tradiţională a cererii pe care ne-am concentrat”, a declarat John Kilduff, partener la Again Capital din New York.

Stocurile de benzină şi distilate au crescut cu mai mult decât erau aşteptările, săptămâna trecută, potrivit datelor de la Energy Information Administration, trăgând în jos preţurile ţiţeiului.

Sursa: Stiripesurse.ro

Susține Jurnal Din Cipru – Fii parte din misiunea noastră!

Dragi cititori,

La Jurnal Din Cipru, ne dedicăm să vă oferim informații corecte și verificate, menținând comunitatea românească din Cipru și de pretutindeni bine informată. Într-o lume dominată de dezinformare, misiunea noastră este să fim o sursă de știri independentă, transparentă și lipsită de influențe politice sau economice.

Pentru a continua acest demers, avem nevoie de sprijinul vostru. Orice donație, oricât de mică, contribuie la menținerea acestei platforme și la dezvoltarea unui jurnalism onest și de calitate.

Dacă apreciați munca noastră și doriți să susțineți jurnalismul independent, vă invităm să faceți o donație

Distribuie articolul

O poveste, un titlu, o stire...

Susținem cele mai înalte standarde de integritate jurnalistică și raportare etică, asigurându-ne că adevărul și transparența prevalează în tot conținutul nostru.