Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunțat joi, într-o conferință de presă la Bruxelles, că Ucraina nu va prelungi acordul de tranzit pentru gazul rusesc, care expiră pe 31 decembrie, scrie The Kyiv Independent.
Zelenski a spus că Ucraina nu va permite Rusiei să obțină „miliarde suplimentare” în timp ce continuă agresiunea împotriva țării sale. „Nu vom prelungi tranzitul gazului rusesc. Nu vom permite Rusiei să câștige miliarde pe sângele nostru”, a declarat acesta, potrivit Mediafax.
Decizia a stârnit îngrijorări în Slovacia, Ungaria, Italia și Austria, țări ale căror companii energetice de stat au cerut prelungirea acordului într-o declarație comună.
În cadrul unei conferințe de presă desfășurate în aceeași zi, președintele rus Vladimir Putin a confirmat încheierea contractului, susținând că Gazprom va putea face față pierderii. „Acest contract nu va mai exista. Este clar. Vom supraviețui, Gazprom va supraviețui”, a spus Putin.
Uniunea Europeană a făcut eforturi pentru reducerea dependenței de combustibilii fosili din Rusia după invazia din Ucraina, dar țări precum Slovacia, Ungaria și Austria încă depind de gazul rusesc.
Premierul ucrainean a declarat, după discuțiile cu premierul slovac Robert Fico, că Ucraina este deschisă să negocieze acorduri de tranzit pentru surse non-rusești de gaze naturale.
Sursa: Mediafax / Stiripesurse.ro
Dragi cititori,
La Jurnal Din Cipru, ne dedicăm să vă oferim informații corecte și verificate, menținând comunitatea românească din Cipru și de pretutindeni bine informată. Într-o lume dominată de dezinformare, misiunea noastră este să fim o sursă de știri independentă, transparentă și lipsită de influențe politice sau economice.
Pentru a continua acest demers, avem nevoie de sprijinul vostru. Orice donație, oricât de mică, contribuie la menținerea acestei platforme și la dezvoltarea unui jurnalism onest și de calitate.
Dacă apreciați munca noastră și doriți să susțineți jurnalismul independent, vă invităm să faceți o donație