Menu

Trei persoane, inculpate pentru ″pregătirea unui atac terorist″⁣, în Danemarca

Doi bărbaţi în vârstă de 22 şi 23 de ani, precum şi o femeie de 39 de ani, au fost inculpaţi în Danemarca pentru ″pregătirea unui atac terorist″⁣ în 2019, a anunţat marţi justiţia daneză, relatează AFP, citată de Agerpres.

Parchetul consideră că cele trei persoane care au achiziţionat diverse produse chimice şi echipamente în vederea fabricării uneia sau mai multor bombe pe care le-ar fi folosit într-un atac terorist într-o locaţie necunoscută, în Danemarca sau în străinătate″, a anunţat ministerul public într-un comunicat.

Eventuale ţinte nu au fost făcute publice. Originare din Copenhaga, aceste trei persoane au fost arestate şi reţinute în decembrie 2019.

Credem că planurile lor au eşuat atunci când cei doi bărbaţi au fost arestaţi de poliţie”, a declarat procuroarea Lise-Lotte Nilas.

Femeia, care este de asemenea urmărită penal pentru finanţarea şi apologia terorismului, şi unul dintre bărbaţi au dublă cetăţenie şi riscă să-şi piardă cetăţenia daneză dacă sunt găsiţi vinovaţi. Procesul urmează să înceapă la începutul lunii noiembrie.

Serviciile de informaţii daneze, care au dejucat numeroase atentate în ultimii ani, consideră că ameninţarea unui atentat care să vizeze ţara scandinavă este ″gravă″, la şase ani după un dublu atac cu motivaţie islamistă la Copenhaga care s-a soldat cu doi morţi.

La sfârşitul lunii septembrie, într-un caz similar, justiţia daneză a condamnat la 10 ani de închisoare şi privare de cetăţenia daneză un tânăr de 24 de ani găsit vinovat de ″pregătirea unui atac terorist″.

Sursa: Agerpres

Total afisari 606 , Total afisari astazi 1 

Toate Categoriile
Arhiva lunara