SUA și China, țările cu cele mai mari emisii de carbon, anunță că vor coopera pentru combaterea schimbărilor climatice

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on skype
Skype
Share on email
Email

Statele Unite și China, țările cu cele mai mari emisii de dioxid de carbon din lume, au anunțat un acord pentru a-și intensifica cooperarea în combaterea schimbărilor climatice, inclusiv prin reducerea emisiilor de metan, protejarea pădurilor și eliminarea treptată a cărbunelui, relatează Reuters.

Acordul-cadru a fost anunțat de emisarul american pentru climă, John Kerry, și omologul său chinez Xie Zhenhua la conferința ONU privind schimbările climatice din Scoția.

Aceasta, în cpndițiile în care cele două țări nu au semnat angajamentul de la COP26 privind renunțarea la utilizarea și finanțarea cărbunelui până în 2040.

„Împreună ne-am anunțat sprijinul pentru o reuniune COP26 de succes. Fiecare pas contează acum și avem un drum lung de parcurs”, a spus Kerry.

Xie a spus că acordul va determina China să-și consolideze obiectivele de reducere a emisiilor și să dezvolte un plan național privind metanul. El a mai spus că ambele țări vor să facă mai mult pentru a opri defrișările.

„Ambele părți vor lucra împreună și cu alte țări pentru a asigura succesul COP26 și pentru a facilita un rezultat ambițios și echilibrat”, a spus Xie.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a salutat acordul dintre China și Statele Unite.

„Abordarea crizei climatice necesită colaborare și solidaritate internațională, iar acesta este un pas important în direcția corectă”, a scrisGuterres pe Twitter.

Marea Britanie a organizat reuniunea COP 26 la Glasgow, Scoția, care urmărește să obțină angajamentul țărilor de a ajunge la zero emisii de carbon și să mențină obiectivul Acordului de la Paris pentru a limita creșterea temperaturii globale cu 1,5 grade Celsius, cu scopul de a reduce impactul încălzirii globale.

Președintele chinez Xi Jinping nu participă personal la reuniunea Națiunilor Unite. În schimb, săptămâna trecută a emis o declarație scrisă în deschiderea summit-ului, când șefii de state și de guverne susțin de obicei discursuri.

În declarație, Xi nu a oferit niciun angajament suplimentar, îndemnând în țările să-și onoreze promisiunile și „să consolideze încrederea și cooperarea reciprocă”.

Xi a promis la Adunarea Generală a ONU din septembrie că China va ajunge la neutralitate a emisiilor de carbon înainte de 2060.

Reuters

Total afisari 5,961 , Total afisari astazi 1 

Doneaza o cafea pentru administratorii ziarului – Va multumim

Doneaza

Select Payment Method
Personal Info

Donation Total: €2,00

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on skype
Skype
Share on email
Email
Toate Categoriile
Arhiva lunara
Jurnal din Cipru

Alte articole