Semnal de alarmă de la BNR! Isărescu: Dacă liniile de credit se închid, impactul va fi major

Distribuie articolul

Susține Jurnal Din Cipru – Fii parte din misiunea noastră!
Dacă apreciați munca noastră și doriți să susțineți jurnalismul independent, vă invităm să faceți o donație

Guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu, a declarat că instituția este pregătită pentru eventualitatea în care, după alegerile prezidențiale, liniile de credit ajunse la scadență nu vor fi reînnoite, ceea ce ar putea afecta echilibrul pieței valutare.

Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, a afirmat că instituţia pe care o conduce este pregătită pentru cazul în care, după alegerile prezidenţiale, liniile de credit care ajung la scadenţă nu se mai înnoiesc şi se duc în altă parte, iar acest lucru are impact asupra echilibrului pe piaţa valutară.

Mugur Isărescu a fost întrebat, luni, într-o conferinţă de presă, dacă BNR este pregătită pentru scenariul de după alegerile prezidenţiale în condiţiile în care ţara noastră s-ar putea confrunta cu un capital outflow masiv.

”Bineînţeles că ne pregătim. Suntem deja pregătiţi şi aceste ieşiri de capital…, ca să nu le numesc chiar ieşiri de capital, diminuarea intrărilor de capital şi o să dau un termen pe care, probabil că-l înţelegeţi dumneavoastră, o nereînnoire a liniilor de credit, aşa cum erau în prezent, ajung la scadenţă şi nu se mai reînnoiesc, se duc în altă parte. Bineînţeles că are impact asupra echilibrului pe piaţa valutară. Şi noi îl acoperim aşa cum v-am spus anterior. Deci suntem pregătiţi, de-aia v-am spus şi că nu este momentul nici să ne gândim la o reducere de rată de politică monetară, rată de dobândă de politică monetară”, a declarat Mugur Isărescu.

Sursa: Stiripesurse.ro

Susține Jurnal Din Cipru – Fii parte din misiunea noastră!

Dragi cititori,

La Jurnal Din Cipru, ne dedicăm să vă oferim informații corecte și verificate, menținând comunitatea românească din Cipru și de pretutindeni bine informată. Într-o lume dominată de dezinformare, misiunea noastră este să fim o sursă de știri independentă, transparentă și lipsită de influențe politice sau economice.

Pentru a continua acest demers, avem nevoie de sprijinul vostru. Orice donație, oricât de mică, contribuie la menținerea acestei platforme și la dezvoltarea unui jurnalism onest și de calitate.

Dacă apreciați munca noastră și doriți să susțineți jurnalismul independent, vă invităm să faceți o donație

Distribuie articolul

O poveste, un titlu, o stire...

Susținem cele mai înalte standarde de integritate jurnalistică și raportare etică, asigurându-ne că adevărul și transparența prevalează în tot conținutul nostru.