Se mai poate relua turul 2? Un fost judecător CCR îi răspunde lui Călin Georgescu: „Declarația lui are izul unei amenințări”

Distribuie articolul

Susține Jurnal Din Cipru – Fii parte din misiunea noastră!
Dacă apreciați munca noastră și doriți să susțineți jurnalismul independent, vă invităm să faceți o donație

Fostul judecător al Curții Constituționale a României, Tudorel Toader, a criticat marți seară, în emisiunea Sinteza Zilei de la Antena 3 CNN, declarațiile lui Călin Georgescu, care le-a transmis judecătorilor CCR să decidă reluarea turului 2 pentru a nu fi judecați pentru trădare. Toader a subliniat că asemenea afirmații pot fi considerate amenințări cu caracter penal, dar că judecătorii CCR nu pot fi anchetați fără avizul colegilor lor. Totodată, fostul ministru al Justiției a exclus posibilitatea reluării turului doi al alegerilor prezidențiale, precizând că nu există o procedură de revizuire a deciziilor Curții.

„CCR are acum obligația, după ce s-a întâmplat, de a-și cere iertare față de poporul român, iar reviziunea deciziei abuzive reprezintă pentru CCR singurul acord de recunoaștere a faptelor. E singurul lucru care le poate reduce sentința la stadiul mai blând, de dictator. Dar părerea mea este că astfel vor evita gravitatea de a fi catalogați trădători de țară”, a spus Călin Georgescu la un post de televiziune.

Referitor la aceste declarații făcute de Georgescu, Tudorel Toader a declarat la Antena 3 CNN că au „izul unei amenințări, e faptă penală”.

„Dacă vreți să fac uz de specialitatea mea de drept penal, aș putea spune că are izul unei amenințări, e faptă penală, numai că pentru a fi amenințare în cel amenințat ar trebui să se inducă o stare de temere. Eu personal nu cred că judecătorii CCR sunt neliniștiți, pentru că au auzit că vor fi condamnați de cineva, ceea ce nu se poate, și care îi va ierta. E o declarație politică. Neadecvată această afirmație, pentru că nu e posibil nici juridic, nici teoretic, nici faptic, oricum ai da-o. Pe de altă parte, judecătorii CCR nu răspund pentru soluțiile pe care le dau.

Și dacă s-ar pune problema, a fost acea situație nefericită cu domnul judecător Greblă, s-a modificat legea și un judecător CCR nu poate face subiect de anchetă penală fără avizul celorlalți 6 judecători. Vă dați seama, judecătorii CCR nu vor da aviz”, a declarat Tudorel Toader.

Fostul judecător CCR spune că nu este posibil ca turul doi al alegerilor prezidențiale să fie reluat.

„Am trăit momentul lui 2012, am trăit momentul referendumului de demitere al președintelui Băsescu, momentul acela cu erata, momente încărcate din punct de vedere constituțional și emoțional. Nu există procedura revizuirii deciziilor CCR sau a unei hotărâri cum a fost în acest caz. Nu există. Ce poate face CCR – și face uneori – e un reviriment jurisprudențial, care nu înseamnă revizuire, răzgândire, înseamnă că o problemă dedusă judecății care a fost respinsă ca neîntemeiată, altădată același text de lege criticat poate să conducă la admiterea excepției sau obiecției, asta nu înseamnă că CCR și-a schimba opinia, a apărut o critică din perspectiva alte norme constituționale.

Să ne amintim momentul 2010, când era criză, și CCR a acceptat reducerea unor drepturi în temeiul Art. 53 din Constituție, dar atunci se spunea că sunt cazuri excepționale, era o situație de criză, era o criză globală, și alte curți constituționale au procedat la fel. Nu avem procedura unei revizuiri”, a mai spus Toader.

Sursa: Antena 3 CNN

Susține Jurnal Din Cipru – Fii parte din misiunea noastră!

Dragi cititori,

La Jurnal Din Cipru, ne dedicăm să vă oferim informații corecte și verificate, menținând comunitatea românească din Cipru și de pretutindeni bine informată. Într-o lume dominată de dezinformare, misiunea noastră este să fim o sursă de știri independentă, transparentă și lipsită de influențe politice sau economice.

Pentru a continua acest demers, avem nevoie de sprijinul vostru. Orice donație, oricât de mică, contribuie la menținerea acestei platforme și la dezvoltarea unui jurnalism onest și de calitate.

Dacă apreciați munca noastră și doriți să susțineți jurnalismul independent, vă invităm să faceți o donație

Distribuie articolul

O poveste, un titlu, o stire...

Susținem cele mai înalte standarde de integritate jurnalistică și raportare etică, asigurându-ne că adevărul și transparența prevalează în tot conținutul nostru.