Remus Pricopie vrea ca legea pentru alegerea președintelui să fie modificată: „Fără lunatici în fruntea statului”

Distribuie articolul

Susține Jurnal Din Cipru – Fii parte din misiunea noastră!
Dacă apreciați munca noastră și doriți să susțineți jurnalismul independent, vă invităm să faceți o donație

Legea pentru alegerea preşedintelui României ar trebui modificată „pe mai multe direcţii” înainte de adoptarea, prin Hotărâre de Guvern, a calendarului alegerilor prezidenţiale din 2025, a declarat rectorul Şcolii Naţionale de Ştiinţe Politice şi Administrative, Remus Pricopie.

„Pe lângă elementele de război hibrid, publicitate electorală şi finanţare, legea ar trebui să dea dreptul Biroului Electoral Central şi/sau Curţii Constituţionale a României să solicite, în anumite situaţii, un control medical de specialitate pentru unul sau mai mulţi candidaţi, înainte de validarea candidaturii. Evident, după această postare, unii „constituţionalişti” ne vor explica de ce nu se poate. Sper însă să nu ajungem în situaţia în care preşedintele României va fi ocupat cu negocieri cu fiinţe „non-umane” sau cu decriptarea informaţiei din H2O, lăsând, între timp, ţara pe mâna „experţilor” de la Răsărit”, a scris Pricopie pe Facebook.

El a menţionat că legislaţia cere control medical anual pentru preşedintele României în funcţie, dar nu solicită acelaşi lucru candidaţilor.

„În acest context electoral, însă, nu cred că ne permitem să trecem în extrema cealaltă în care grija de a nu leza, prin limbaj si proceduri, drepturile unor persoane, să ne ducă în situaţia de a omite interesul unui popor întreg. Mă întreb, în acest sens, cine se ocupă de dreptul nostru de a trăi într-o ţară fără „lunatici” în fruntea Statului?”, a afirmat rectorul.

Sursa: Antena 3 CNN / Facebook Remus Pricopie

Susține Jurnal Din Cipru – Fii parte din misiunea noastră!

Dragi cititori,

La Jurnal Din Cipru, ne dedicăm să vă oferim informații corecte și verificate, menținând comunitatea românească din Cipru și de pretutindeni bine informată. Într-o lume dominată de dezinformare, misiunea noastră este să fim o sursă de știri independentă, transparentă și lipsită de influențe politice sau economice.

Pentru a continua acest demers, avem nevoie de sprijinul vostru. Orice donație, oricât de mică, contribuie la menținerea acestei platforme și la dezvoltarea unui jurnalism onest și de calitate.

Dacă apreciați munca noastră și doriți să susțineți jurnalismul independent, vă invităm să faceți o donație

Distribuie articolul

O poveste, un titlu, o stire...

Susținem cele mai înalte standarde de integritate jurnalistică și raportare etică, asigurându-ne că adevărul și transparența prevalează în tot conținutul nostru.