Menu

Relaxarea măsurilor Covid-19 începând de astăzi

Relaxarea măsurilor care vizează limitarea COVID-19, intră în vigoare de astăzi, 21 februarie, conform decretului emis de Ministrul Sănătății, Michalis Hadjipantelas.

Relaxările includ ridicarea interdicției de intrare pentru cei care nu și-au încheiat regimul de vaccinare în restaurante, cluburi de noapte, stadioane, teatru, cinema, nunți, botezuri și hoteluri sau locuri de cazare turistică.

Intrarea este permisă prin prezentarea unui SafePass sub forma unui test antigen rapid valabil de 24 de ore sau a unui regim complet de vaccinare sau a unei certificări valide de recuperare COVID-19.

Potrivit decretului, a fost aprobată majorarea numărului maxim de persoane în restaurante, cluburi de noapte, săli de muzică și dans, nunți și botezuri de la 200 la 250, cu condiția respectării tuturor protocoalelor de sănătate. S-a aprobat și creșterea numărului de persoane asezate la o masă în unitățile de mai sus de la 8 la 12.

În plus, de astăzi, un total de 20 de persoane vor avea voie să participe la adunari private (excluzând copiii cu vârsta de până la 12 ani).

Copiii cu vârsta de 4 ani și peste care frecventează grădinițele și unitatile pre-scolare vor fi supuși unui test rapid săptămânal, potrivit decretului.

Procentul de lucru la distanță în companii va fi redus de la 50% la 25%. Cei care se testează pozitiv sau sunt contacte apropiate cu un caz pozitiv se vor autoizola și vor lucra de acasă.

Toate operațiile pot fi reluate începând cu 28 februarie, în timp ce pacienții vor continua să fie îndrumați către camerele de urgență ale spitalelor private pentru a ajuta la decongestionarea spitalelor de stat.

De asemenea, cabinetul a decis să solicite lucrătorilor din grădinițele, centrele de primire de tranziție și unitati pre-scolare pentru copii să prezinte un test PCR negativ cu o valabilitate de 72 de ore sau un test rapid de 24 de ore sau un regim complet de vaccinare sau un certificat valabil de recuperare COVID-19.

Capacitatea stadioanelor este crescută la 70% și la 75%, la fel si la cinematografe și teatre.

Toate măsurile vor continua să fie în vigoare până pe 14 martie.

Philenews

Total afisari 2,388 , Total afisari astazi 1 

Toate Categoriile
Arhiva lunara