Proteste uriașe în Germania împotriva extremiștilor

Distribuie articolul

Susține Jurnal Din Cipru – Fii parte din misiunea noastră!
Dacă apreciați munca noastră și doriți să susțineți jurnalismul independent, vă invităm să faceți o donație

Proteste de amploare în mai multe orașe germane față de congresul partidului de extremă dreapta, Alternativa pentru Germania. AfD a nominalizat-o, sâmbătă, pe Alice Weisel drept candidată la funcția de cancelar al Germaniei.

Și Olaf Scholz și-a asigurat candidatura, la un congres al partidului său. Cel mai probabil însă, niciunul dintre cei doi nu va prelua frâiele Berlinului după alegerile din februarie, dacă ne uităm la sondaje.

Sute de protestatari, îmbrăcați în haine colorate și echipați cu tobe, au blocat câteva străzi în orașul german Riesa, înaintea congresului federal al partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania.

Manifestanții au vrut să împiedice participarea delegaților la conferință și au reușit, în ciuda prezenței în forță a poliției, să întârzie începerea evenimentului cu peste două ore.

La congres, lidera AfD Alice Weidel a fost nominalizată drept candidata partidului la funcția de cancelar al Germaniei. Weidel a explicat pe larg care sunt primele măsuri pe care le va lua, dacă va deveni șefa guvernului: eliminarea beneficiilor sociale pentru străini, eliminarea parcurilor eoliene și expulzarea imigranților.

Alice Weidel, liderul partidului Alternativa pentru Germania (AfD): „Avem un plan pentru viitorul Germaniei, pe care îl vom aborda în primele 100 de zile de guvernare: să închidem complet granițele și să respingem orice călător ilegal și fără documente. Și un mesaj foarte clar pentru întreaga lume: granițele Germaniei sunt închise, dragi prieteni, sunt închise”.

Potrivit sondajelor de opinie, AfD este pe locul al doilea în intențiile de vot ale germanilor, cu aproape 20%. Dar Weidel nu are șanse realiste să ajungă cancelar, pentru că niciun partid nu ia în calcul o alianță cu extrema dreaptă.

În același timp, în Berlin, actualul cancelar Olaf Scholz a primit cu speranță nominalizarea Partidului Social Democrat pentru un nou mandat. Formațiunea sa e cotată, însă, cu doar cel mult 17% în intențiile de vot ale germanilor și sunt slabe șanse să formeze iar guvernul.

Olaf Scholz cancelarul Germaniei: „Aș dori să vă mulțumesc pentru acest vot copleșitor, pentru mandatul de a lupta pentru a ne asigura că lucrurile continuă să meargă bine în țara noastră, că putem câștiga un viitor bun în vremuri dificile, foarte dificile”.

Alegerile vor avea loc în februarie, cu șapte luni mai devreme decât era programat. Asta, după ce alianța șubredă condusă de Scholz s-a prăbușit cu câteva luni în urmă. Cele mai mari șanse să formeze guvernul le are liderul Uniunii Creștin-Democrate, Friedrich Merz, în fruntea unei alianțe cu Uniunea Creștină Socială din Bavaria. Gruparea domină sondajele cu aproximativ 30% în intenția de vot, iar printre planurile sale este și repatrierea imigranților ilegali.

Sursa: Stirile ProTV

Susține Jurnal Din Cipru – Fii parte din misiunea noastră!

Dragi cititori,

La Jurnal Din Cipru, ne dedicăm să vă oferim informații corecte și verificate, menținând comunitatea românească din Cipru și de pretutindeni bine informată. Într-o lume dominată de dezinformare, misiunea noastră este să fim o sursă de știri independentă, transparentă și lipsită de influențe politice sau economice.

Pentru a continua acest demers, avem nevoie de sprijinul vostru. Orice donație, oricât de mică, contribuie la menținerea acestei platforme și la dezvoltarea unui jurnalism onest și de calitate.

Dacă apreciați munca noastră și doriți să susțineți jurnalismul independent, vă invităm să faceți o donație

Distribuie articolul

O poveste, un titlu, o stire...

Susținem cele mai înalte standarde de integritate jurnalistică și raportare etică, asigurându-ne că adevărul și transparența prevalează în tot conținutul nostru.