Primele reacții de la ONU, după ce Trump a anunțat retragerea SUA din Acordul de la Paris: „Dezastrele ecologice se vor înrăutăţi”

Distribuie articolul

Susține Jurnal Din Cipru – Fii parte din misiunea noastră!
Dacă apreciați munca noastră și doriți să susțineți jurnalismul independent, vă invităm să faceți o donație

„Uşa rămâne deschisă”, a declarat luni şeful ONU pentru climă, Simon Stiell, după ce administraţia lui Donald Trump a anunţat retragerea Statelor Unite, pentru a doua oară, din Acordul de la Paris privind clima, în timp ce secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a spus că SUA trebuie să rămână un „lider în probleme de mediu”, relatează AFP şi EFE, citate de Agerpres.

Statele Unite, al doilea cel mai mare poluator din lume după China şi cel mai mare poluator din istorie, părăsiseră deja pentru scurt timp înţelegerea în timpul primului mandat al republicanului, după care democratul Joe Biden a readus Washingtonul în acord.

„Boom-ul energiei curate – care a valorat aproximativ 2.000 de miliarde de dolari numai anul trecut şi continuă să crească – este afacerea economică a deceniului pentru creştere. A profita de asta înseamnă beneficii mari, milioane de locuri de muncă în industrie şi aer curat”, scrie Simon Stiell într-un comunicat.

„Ignorarea acestui lucru echivalează cu a lăsa această bogăţie economiilor concurente, în timp ce dezastrele ecologice – secete, incendii şi mega-furtuni – se vor înrăutăţi tot mai mult, distrugând proprietăţi imobiliare şi afaceri, afectând producţia de alimente şi provocând astfel o inflaţie pe scară largă”, a adăugat el.

Donald Trump a început o răsturnare a politicii climatice, imediat după învestire

Ieşirea din Acordul de la Paris şi decretarea unei stări de „urgenţă energetică” pentru a stimula producţia de hidrocarburi: Donald Trump a început luni o răsturnare a politicii climatice, punând în pericol eforturile globale de a reduce încălzirea globală.

„Vom fora cu orice preţ”, a spus preşedintele american în timpul discursului său de învestire, reiterând promisiunea sa de campanie de a creşte producţia de petrol şi gaze în Statele Unite, deja cel mai mare producător din lume, pentru a reduce costurile energiei.

Noua retragere din Acordul de la Paris va intra în vigoare la un an de la anunţul oficial.

La rândul său, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a declarat luni că Statele Unite trebuie să rămână un „lider în probleme de mediu”.

Într-o declaraţie transmisă la scurt timp după anunţarea planurilor pentru această a doua retragere a SUA din Acordul de la Paris, Guterres a încurajat „oraşele, statele şi companiile din Statele Unite” să continue să „demonstreze viziune şi leadership” lucrând pentru o economie cu emisii scăzute de carbon.

Sursa: AFP / EFE / Agerpres

Susține Jurnal Din Cipru – Fii parte din misiunea noastră!

Dragi cititori,

La Jurnal Din Cipru, ne dedicăm să vă oferim informații corecte și verificate, menținând comunitatea românească din Cipru și de pretutindeni bine informată. Într-o lume dominată de dezinformare, misiunea noastră este să fim o sursă de știri independentă, transparentă și lipsită de influențe politice sau economice.

Pentru a continua acest demers, avem nevoie de sprijinul vostru. Orice donație, oricât de mică, contribuie la menținerea acestei platforme și la dezvoltarea unui jurnalism onest și de calitate.

Dacă apreciați munca noastră și doriți să susțineți jurnalismul independent, vă invităm să faceți o donație

Distribuie articolul

O poveste, un titlu, o stire...

Susținem cele mai înalte standarde de integritate jurnalistică și raportare etică, asigurându-ne că adevărul și transparența prevalează în tot conținutul nostru.