Preţul produselor proaspete a crescut în Europa cu până la 30% ca urmare a COVID 19

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on skype
Skype
Share on email
Email

DONEAZA O CAFEA PENTRU ADMINISTRATORII WEBSITEULUI – DONEAZA AICI

Fructe, legume, carne… în timp ce străbate culoarele supermarketului din cartierul său din Frankfurt, Nathalie, o funcţionară de 54 de ani, îşi dă semna că nota de plată pentru cumpărăturile sale a crescut în câteva săptămâni, transmite AFP.

De la debutul pandemiei de coronavirus, “în special ardeii au devenit foarte scumpi”, spune Nathalie, potrivit Agerpres.

Plângeri similare se aud în întreaga Europă, în condiţiile în care consumatorii se confruntă cu o majorare a preţurilor produselor proaspete la raft. Motivul: măsurile de restricţie impuse împotriva pandemiei peste tot pe continent, care complică producţia, încetinesc aprovizionarea şi fac să crească cererea.

În Germania, preţul produselor proaspete a crescut cu aproape 10% în aprilie comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, susţine firma de consultanţă în agricultură AMI. S-au scumpit în special legumele, cu aproape 30%, ca urmare a creşterii explozive a preţurilor la broccoli şi conopidă, produse care vin din Spania şi Franţa.

Şi în Franţa anumite fructe şi legume au devenit mai scumpe de la începutul măsurilor de izolare, asociaţia consumatorilor UFC Que Choisir raportând o creştere medie de 9% a preţului fructelor şi legumelor.

În Polonia, unde fermierii trebuie să facă faţă şi unei secete severe, preţul merelor s-a dublat în decurs de un an. “În fiecare zi, preţurile cresc”, spune Grazyna, o pensionară din Varşovia.

Această creştere se explică în principal prin închiderea frontierelor, care împiedică venirea muncitorilor sezonieri într-un număr suficient pentru recoltă în ţările producătoare, şi de asemenea cresc dificultăţile de aprovizionare internaţională.

“A devenit mult mai dificil să transporţi un produs dintr-o ţară în alta”, constată Kristjan Bragason, secretar general al sindicatului european al agricultorilor Effat.

Însă preţurile sunt trase în sus şi de o creştere a cererii globale pentru produse proaspete, în contextul în care închiderea restaurantelor, a cafenelelor şi a cantinelor i-a obligat pe europeni să îşi gătească singuri.

În Italia, preţurile la portocale şi lămâi au crescut deoarece consumatorii caută fructe bogate în vitamina C pentru a-şi întări sistemul imunitar, informează cotidianul italian ‘Il Messagero’. Din acelaşi motiv, în Grecia au crescut preţurile la lămâi şi kiwi.

Însă în unele ţări, producătorii şi distribuitorii sunt cei care au preluat asupra lor creşterile de costuri, pentru a evita ca acestea să se repercuteze asupra preţurilor de vânzare şi consumatorilor. Acesta este cazul în Spania, denumită “grădina de legume a Europei”, unde potrivit Ministerului Agriculturii, costurile mai mari de-a lungul lanţului de producţie nu au avut un impact semnificativ asupra preţului pentru consumatori.

“La început, preţurile au crescut puţin dar acum au revenit practic la nivelul la care erau înainte”, susţine Jesus Hernandez, care are un stand de fructe şi legume în celebra piaţă Cebada din Madrid.

Aceaşi situaţie în Marea Britanie, unde pentru moment nu există “creşteri semnificative de preţuri” la produsele proaspete, potrivit British Retail Consortium.

Sursa: NewsWeek

Total afisari 381 , Total afisari astazi 1 

Doneaza o cafea pentru administratorii ziarului – Va multumim

Doneaza

Select Payment Method
Personal Info

Donation Total: €2,00

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on skype
Skype
Share on email
Email
Toate Categoriile
Arhiva lunara
Jurnal din Cipru

Alte articole

Horoscop 11 mai 2021

Horoscop 11 mai 2021 pentru Berbec Aţi muncit mult pentru a vă îmbunătăţi relaţia despre care credeţi că se îndreaptă…

Total afisari 124 , Total afisari astazi 124 

METEO – Astazi va fi o zi insorita

Astazi va fi o zi insorita cu vânturi variabile, ușoare până la moderate, care vor sufla cu o forță de…

Total afisari 156 , Total afisari astazi 156