Președintele PE: Instituțiile europene nu se vor lăsa intimidate de China iar sancțiunile nu rămân fără consecințe

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on skype
Skype
Share on email
Email

David Sassoli, președintele Parlamentului European, a declarat, luni, după ce China a ripostat la sancțiunile impuse de UE din cauza abuzurilor comise de administrația de la Beijing împotriva uigurilor, că instituțiile europene nu se vor lăsa intimidate. Acesta a precizat că sancțiunile Chinei față de unii oficiali și entități din UE nu vor rămâne fără consecințe.

“Sancțiunile Chinei împotriva unor parlamentari ai Uniunii Europene și împotriva unor entități ale Uniunii Europene sunt inacceptabile și nu vor rămâne fără consecințe.

Pentru noi, apărarea drepturilor omului nu este doar consfințită de tratate, ci și un principiu pe care vrem să-l apărăm cu puterile noastre.

Avem nevoie să restabilim adevărul și, mai ales, să garantăm oamenilor libertățile fundamentale.

Parlamentul European și instituțiile europene nu se vor lăsa intimidate”, a afirmat David Sassoli.

Acesta susține ferm europarlamentarii Michael Gahler, Miriam Lexmann, Reinhard Butikofer, Raphael Glucksmann, Ilhan Kyuchyuk și subcomisia Parlamentului privind drepturile omului, care au fost afectați de sancțiunile Chinei și a reiterat sprijinul său pentru celelalte persoane și entități europene de asemenea sancționate de statul asiatic.

Persoanele vizate şi familiile lor au interdicţii de intrare în China continentală, în Hong Kong şi în Macao. Aceste persoane, companiile şi instituţiile asociate au restricţii în derularea de afaceri în China, potrivit Ministerului de Externe din China.

Eurodeputatul german Michael Gahler, purtător de cuvânt pe afaceri externe din partea PPE, a spus că oficialii europeni vor continua să ceară Chinei respectarea drepturilor omului pentru cetățenii săi.

“Cred că aceste sancțiuni sunt nefericite, deoarece blochează posibilitatea dialogului, pentru a discuta lucrurile pe care le deplângem în China. Cu siguranță cred că vom susține principiile noastre, precum a spus președintele (Parlamentului European, David Sassoli – n.red.). Nu ne vom lăsa intimidați, vom continua să solicităm ceea ce este o obligație din partea Chinei referitor la calitatea de membru în cadrul ONU și a Declarației Universale a Drepturilor Omului.

Este o reacție față de sancțiunile impuse de UE. China trebuie să încheie practicile față de această minoritate”, a spus Gahler.

Maria Arena, europarlamentar belgian din partea grupului european al Social-Democraților (S&D) și președintele subcomisiei privind drepturile omului, a precizat că “răspunsul Chinei de azi este un răspuns de intimidare față de UE”.

Miriam Lexmann, europarlamentar slovac din partea PPE, membru al Comisiei pentru afaceri externe, a afirmat:

„Sunt multe probleme unde avem opinii divergente, însă drepturile umane de bază, care sunt înscrise în Declarația privind Drepturile Omului sunt ceva ce cu toții trebuie să sprijinim.

China încalcă drepturile de bază ale omului. Este de datoria noastră morală să sprijinim complet acei oameni ale căror drepturi sunt încălcate în China dar și în alte părți ale lumii.

M-am născut în Cehoslovacia comunistă iar predecesorii mei au pierdut în lupta cu regimul, pierzându-și viețile sau intrând la închisoare pentru libertatea mea de astăzi. Cred că este de datoria mea morală să sprijin oamenii care luptă pentru drepturile și libertatea lor în alte părți ale lumii.

Cred că sancțiunile împotriva noastră trebuie să ne unească ca Uniune Europeană și să fim mai puternici în sprijinul pe care-l acordăm drepturilor omului și să nu dăm înapoi de la nicio presiune care vine din partea Chinei. Și nu este vorba doar de China, ci și de multe alte țări din lume”.

Printre persoanele din UE afectate de sancțiunile Chinei se numără Reinhard Butikofer, șeful delegației Parlamentului European pentru China, și cercetătorul german Adrian Zenz, ale cărui rapoarte privind tratamentul uigurilor au stârnit critici aspre la Beijing.

Măsura vine după ce UE a impus sancțiuni Chinei pentru nerespectarea drepturilor omului în cazul uigurilor din Xinjiang. Pe lista neagră a UE s-ar afla patru oficiali şi o companie din China. Măsurile impuse pot fi îngheţarea activelor sau interdicţia de a călători în UE.

 

Total afisari 440 , Total afisari astazi 1 

Doneaza o cafea pentru administratorii ziarului – Va multumim

Doneaza

Select Payment Method
Personal Info

Donation Total: €2,00

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on skype
Skype
Share on email
Email
Toate Categoriile
Arhiva lunara
Jurnal din Cipru

Alte articole