Predoiu îl acuză pe Georgescu de instigare la violență „în gândire și în limbaj”. Despre Makaveli: „Imită acest tip de comportament”

Distribuie articolul

Susține Jurnal Din Cipru – Fii parte din misiunea noastră!
Dacă apreciați munca noastră și doriți să susțineți jurnalismul independent, vă invităm să faceți o donație

Cătălin Predoiu, ministrul de Interne, a declarat luni seară, în emisiunea Sinteza zilei de la Antena 3 CNN, că interlopul Makaveli nu a făcut decât să imite abordarea violentă în gândire și în limbaj pe care a văzut-o la Călin Georgescu. Declarațiile lui Predoiu au venit în contextul în care Mihai Gâdea a condamnat ferm amenințările la adresa sa şi a familiei sale făcute, astăzi, de Makaveli. Predoiu a subliniat că România a lăsat în urmă epoca violențelor politice și că pacea socială trebuie protejată. Totodată, ministrul a precizat că grupurile de interlopi sunt monitorizate de autorități, iar în prezent sunt deschise aproximativ 40 de dosare penale în acest sens.

Makaveli are multe acuzații, printre care trafic de droguri, șantaj, amenințare, bătăi și alte violențe, iar din 2017 nu pățește nimic. Mai mult decât atât, interlopul este și susținător al lui Călin Georgescu, Întrebat cum e posibil ca un infractor te tipul lui Makaveli să fie în libertate, Cătălin Predoiu a răspuns:

„Este posibil pentru că nu s-a dat atenție suficientă acestui tip de fenomen. Categoric trebuie dată atenție și abordat acest fenomen cu alt tip de vigoare juridică. Am încredere în procurori, cred că mulți și-au învățat lecțiile în aceste zile. Toți trebuie să învățăm ceva după aceste săptămâni, dar am încredere că democrația este un sistem care se perfecționează din experiență în experiență. Se observă cu ochiul liber o paralelă. Mai devreme ați difuzat imaginile unui domn care amenința judecătorii de la CCR, un domn care se dorește președintele României. Vrea să ne reprezinte și pe mine, și pe dvs., și pe cei de pe ecran poate. Și apoi, amenințările cetățeanului care nu făcea decât să imite acest tip de comportament. Iată primul efect al unei abordări de tip violent în gândire și în limbaj de tipul unor societăți pe care le credeam de mult lăsate în lada de gunoi a istoriei și unde nu vrem să ne întoarcem. Plecând de la această paralelă între discursul domnului Georgescu de amenințare la adresa judecătorilor CCR și nu numai – pentru că au mai fost astfel de nuanțe și în discursurile anterioare – și ce vedem în unele imagini de pe TikTok, eu cred că sunt îndreptățit ca cetățean, fără niciun fel de funcție luată în considerare, să îi cer dl. Georgescu să se poziționeze față de acest domn care amenință pe ecran semeni de-ai lor. Să spună ce părere are. Le vrea sprijinul, îi încurajează?”, a declarat Predoiu.

Într-un interviu acordat recent la Realitatea TV, Călin Georgescu a fost întrebat dacă intenționează să grațieze interlopi și alți condamnați. Răspunsul său a fost tranșant: „Da”.

„Am fost acuzat că mă sprijină foști pușcăriași, interlopi, romi. Domnule, foarte bine. Ei nu sunt oameni? Foarte bine, sunt onorat de acest lucru. Noi asta nu înțelegem, cooperarea între oameni, că ne divizăm aiurea. Asta și solicit poporului român, nu mai ascultați așa ceva, după prăbușirea economică suntem și dezbinați”, a declarat Călin Georgescu.

În acest sens, Cătălin Predoiu spune despre Călin Georgescu că este un candidat care doar discută despre pace, dar care „în secunda următoare ne duce către un război social, către violență în societate”.

„Fac o scurtă paranteză. Îmi aduc aminte, într-una din primele întâlniri pe care le-am avut la Bruxelles când am început să călătoresc ca ministru, îmi spunea un oficial de acolo ce mare pas înainte a făcut România după intrarea în UE, pentru că toate tensiunile politice, dezbaterile politice, luptele politice, s-au transferat din stradă în sălile de conferință, în Parlament, în Guvern, în sediile de partid, în studiourile de televiziune, folosind ideea, discursul, limbajul, adică instrumentele societății civilizate, nu bâta, cuțitul, pistolul, violența, amenințarea, teroarea. Vrem să ne întoarcem la o astfel de societate? Să ne aducem aminte ce se întâmpla pe străzile Bucureștiului în anii 90, și nu numai pe străzile Bucureștiului, violențe în masă structurale, promovate, propagate de liderii politici? Asta nu este politică, este întoarcere în comuna primitivă a politicii.

De aceea m-am adresat în primul rând celor nemulțumiți, pe care, repet, trebuie să îi înțelegem, să îi ascultăm, să găsim soluții întrebărilor pe care le adresează, dar cu același curaj și hotărâre trebuie să le esplicăm că nu violența este calea, nu ura este calea, ci dezbaterea rațională, civilizată, bazată pe adevăr și pe soluții.

A învârti trei fraze despre pace, lege și suveranitatea, verticalitatea României și cu asta punct, după care să propagi în societate zeci de fraze în care direct și indirect ameninți, terorizezi practic psihic, instigi la violență, îi aperi pe cei care propagă violența, nu te delimitezi de ei, ba chiar te declari mulțumit de ei, mie mi se pare nu numai condamnabil, ci periculos și implică o responsabilitate din partea tuturor și un curaj din partea tuturor”, a mai spus ministrul de Interne.

Predoiu a subliniat faptul că „România este o țară sigură și va rămâne o țară sigură”.

„În ultima perioadă, acest tip de manifestări par să pună în cauză acest caracter al României de stat sigur, de țară sigură, de societate pașnică. Fără îndoială că prima datorie este aceea de a preveni astfel de fenomene și de a le dezamorsa. În același timp, pot să vă asigur, ca ministru de Interne, că toate structurile MAI sunt la datorie și au experiența necesară de a gestiona cu tact astfel de tentative de tulburare a ordinii și liniștii publice”, a mai spus el.

Întrebat dacă sunt monitorizate aceste grupuri de interlopi, Predoiu a răspuns: „Fără îndoială sunt monitorizate și sunt luate și măsuri procedurale acolo unde au fost cazuri de încălcare a legii. Sunt în jur de 40 de dosare penale deja instrumentate de polițiști și în anchetă la procuror. Ori de câte ori vor apărea astfel de cazuri, poliția va reacționa. Sunt convins, pe bază de rezultat în teren, că și Parchetele vor reacționa, reacționează deja la ora la care vorbim. Sigur că anchetele acestea nu se pot face bătând din palme, tocmai că și aceasta demonstrează că se lucrează profesionist, pe bază de legi democratice, nu trăim în dictatură să se rezolve un dosar penal de la o zi la alta, fără să se strângă toate probele necesare. Pe de altă parte, închei acest răspuns din nou cu un mesaj către cetățeni, care toți au rude, au copii, au prieteni care au trăit până acum în pace și în liniște – pace adevărată, nu cea ipocrită propagată de către un candidat care încurajează astfel de comportamente – să nu pierdem acest bun. Pacea și liniștea socială au fost câștigate cu greu în România. Pacea și liniștea socială sunt un bun național.”

Sursa: Antena 3 CNN

Susține Jurnal Din Cipru – Fii parte din misiunea noastră!

Dragi cititori,

La Jurnal Din Cipru, ne dedicăm să vă oferim informații corecte și verificate, menținând comunitatea românească din Cipru și de pretutindeni bine informată. Într-o lume dominată de dezinformare, misiunea noastră este să fim o sursă de știri independentă, transparentă și lipsită de influențe politice sau economice.

Pentru a continua acest demers, avem nevoie de sprijinul vostru. Orice donație, oricât de mică, contribuie la menținerea acestei platforme și la dezvoltarea unui jurnalism onest și de calitate.

Dacă apreciați munca noastră și doriți să susțineți jurnalismul independent, vă invităm să faceți o donație

Distribuie articolul

O poveste, un titlu, o stire...

Susținem cele mai înalte standarde de integritate jurnalistică și raportare etică, asigurându-ne că adevărul și transparența prevalează în tot conținutul nostru.