Povestea primului „pieton spațial”. Omul care a ieșit în vidul cosmic fără să știe dacă îi va rezista costumul de astronaut

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on skype
Skype
Share on email
Email

Moment istoric pentru explorarea spațiului cosmic. În 18 martie 1965, cosmonautul Alexei Leonov a devenit prima persoană care a pășit în spaţiu. Echipat cu un costum de astronaut şi legat cu un cablu lung de 5,35 metri, a rămas în afara navei timp de 12 minute şi 9 secunde, obţinând porecla de primul „pieton spaţial”. Dumitru Prunariu, singurul cosmanaut român care a zburat în spațiu, a vorbit la Digi24 despre semnificația acestui moment și despre Alexei Leonov.

 

„A fost o premieră pentru umanitate. Aceasta a fost urmată ulterior de numeroase alte misiuni, cu costume mult perfecționate, și cu ore petrecute în exteriorul Stației Spațiale Internaționale. Leonov a fost un erou. Pe atunci se știau foarte puține lucruri despre cum se poate comporta un costum în spațiul cosmic deschis, în vidul cosmic, cum va reacționa omul”, a spus Prunariu.

„Cu foarte multe antrenamente, a ieșit în cosmos, a constatat că costumul lui se umflă, datorită vidului exterior. Cu multă greutate a reușit să se apropie din nou de nava cosmică și a trebuit să depresurizeze costumul aproape până la limita de supraviețuire cu oxigenul pe care îl avea în costum”, a adăugat el.

Leonov a rămas un erou nu numai prin această realizare. În 1975, a fost comandantul părții sovietice într-o misiune comună cu americanii. Pentru prima dată, șefii de stat de atunci au decis să aibă o misiune comună, în plin Război rece”, a adăugat cosmonautul român.

„Leonov a fost comandantul detașamentului de cosmonauți când am început eu pregătirea în Orășelul stelar. M-a apreciat mult, am devenit prieteni după ce am zburat în spațiul cosmic și am activat împreună în cadrul Asociației exploratorilor spațiului cosmic. Întotdeauna am apreciat deschiderea lui Alexei Leonov pentru cooperare internațională”, a mai spus el.

Sursa: digi24

Total afisari 431 , Total afisari astazi 1 

Doneaza o cafea pentru administratorii ziarului – Va multumim

Doneaza

Select Payment Method
Personal Info

Donation Total: €2,00

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on skype
Skype
Share on email
Email
Toate Categoriile
Arhiva lunara
Jurnal din Cipru

Alte articole