Menu

Pentagonul acuză că trei avioane americane de spionaj au fost interceptate ”neprofesionist” de către Rusia la Mediterană

Trei avioane de spionaj americane au fost interceptate în mod ”neprofesionist” de către aviaţia rusă în weekend, la Marea Mediterană, anunţă, miercuri, Pentagonul, care precizează că nu s-au înregistrat răniţi.

Este vorba despre trei incidente separate cu privire la avioane de tip P-8A aparţinând Marinei americane (US Navy) care ”survolau (Marea) Mediterana, în spaţiul aerian internaţional, la momentul la care au avut loc interceptările”, a anunţat un purtător de cuvânt al Departamentului american al Apărării, căpitanul de vas Mike Kafka, conform News.ro, care citează AFP.

”În pofida faptului că nu a fost rănit nimeni, interacţiuni ca acestea pot fi sursa unor neînţelegeri şi erori susceptibile să conducă la consecinţe mai grave”, a declarat el.

Statele Unite au protestat ”prn canale diplomatice”, pe lângă Moscova, faţă de aceste incidente.

Potrivit unui oficial american care a cerut protecţia anonimatului, unul dintre avioanele ruse s-a apropiat în mod periculos de un avion american.

Aceste incidente aeriene intervin într-o perioadă de tensiuni extreme între Statele Unite şi Rusia cu privire la Ucraina.

Occidentul este îngrijorat de mai multe săptămâni de riscul unui atac în Ucraina al Rusiei, care a comasat peste 100.000 de militari la frontiera acestei foste republici sovietice, o situaţie explozivă care se află în centrul celei mai grave crize cu Moscova de la sfârşitul Războiului Rece.

News.ro

Total afisari 395 , Total afisari astazi 1 

Toate Categoriile
Arhiva lunara