Papa Francisc și Papa emerit Benedict al XVI-lea, 94 de ani, au fost imunizați cu cea de-a treia doză de vaccin anti-COVID-19

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on skype
Skype
Share on email
Email

Vaticanul a anunţat miercuri că a început administrarea celei de-a treia doze de vaccin anti-COVID-19 persoanelor de peste 60 de ani, printre care se numără şi papa Francisc, în vârstă de 84 de ani, şi persoanele vulnerabile.

“În a doua jumătate a lunii octombrie, Direcţia de Sănătate şi Igienă a statului Vatican a început administrarea celei de-a treia doze de vaccin împotriva noului coronavirus, acordând prioritate persoanelor de peste 60 de ani şi persoanelor vulnerabile”, a informat purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Matteo Bruni, într-un comunicat.

Alături de papa Francisc a fost vaccinat cu a treia doză şi papa emerit Benedict al XVI-lea, în vârstă de 94 de ani.

În data de 3 februarie, Bruni confirmase că papa Francisc a primit a doua doză de vaccin anti-COVID-19, la trei săptămâni după ce i se administrase prima doză.

Direcţia de Sănătate şi Igienă a statului Vatican a rezervat aproape 10.000 de vaccinuri ale companiei farmaceutice Pfizer pentru campania sa de vaccinare pentru cei aproape 3.000 de angajaţi şi 800 de rezidenţi, la 13 ianuarie, când Suveranul Pontif a primit prima doză, scrie Agerpres.

La fel ca şi în alte ţări, primii vaccinaţi au fost personalul sanitar şi vârstnicii.

Papa Francisc a reiterat de nenumărate ori importanţa ca populaţiile să se vaccineze pentru a-şi proteja aproapele, iar în septembrie a subliniat că graţie vaccinurilor lumea începe să iasă “puţin câte puţin la lumină” şi să depăşească “negrul coşmar” al pandemiei.

Sursa: Agerpres

Total afisari 578 , Total afisari astazi 1 

Doneaza o cafea pentru administratorii ziarului – Va multumim

Doneaza

Select Payment Method
Personal Info

Donation Total: €2,00

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on skype
Skype
Share on email
Email
Toate Categoriile
Arhiva lunara
Jurnal din Cipru

Alte articole