Papa Francisc a dezvăluit că a scăpat de două tentative de atentat în timpul călătoriei sale istorice în Irak, în martie 2021, potrivit unor extrase din viitoarea sa autobiografie publicate marţi de presa italiană, relatează AFP, potrivit News.ro.
„Poliţia alertase jandarmeria Vaticanului cu privire la informaţiile primite de la serviciile secrete britanice: o femeie plină de explozibili, o tânără kamikaze, se îndrepta spre Mosul pentru a se arunca în aer în timpul vizitei papale”, scrie Francisc în autobiografia sa intitulată „Speranţa”, care urmează să fie publicată la jumătatea lunii ianuarie în peste 80 de ţări.
„Şi o furgonetă a fost de asemenea condusă la viteză maximă cu aceeaşi intenţie”, adaugă el, potrivit unor extrase din carte publicate de cotidianul italian Corriere della Sera.
Kamikazele femeie şi şoferul dubei au fost interceptaţi şi ucişi de poliţia irakiană.
„Aproape toată lumea m-a sfătuit să nu fac această călătorie, prima a unui suveran pontif în această poartă a Orientului Mijlociu devastată de violenţe extremiste şi profanări jihadiste”, a scris Francisc, care împlineşte marţi 88 de ani.
„Dar am vrut să ajung până în profunzime. Am simţit că trebuie să o fac”, mărturiseşte el.
Această vizită istorică de trei zile, între 5 şi 8 martie 2021, a avut loc sub protecţie strictă, într-o ţară în care se ascundeau încă celule jihadiste clandestine la acea vreme. A fost prima călătorie a Papei după 15 luni, în plină pandemie de Covid 19.
În ciuda riscurilor ridicate de securitate, papa argentinian a traversat ţara, vizitând Bagdad, Mosul şi Qaraqosh, în nordul devastat de jihadişti.
În timpul călătoriilor sale în străinătate, securitatea Papei este garantată de Garda Elveţiană Pontificală şi de Jandarmeria Vaticanului, în colaborare cu forţele de ordine locale.
Sursa: News.ro / Stirile ProTV