După ce Mark Zuckerberg a anunțat că renunță la sistemul de fact-checking (verificarea faptelor) de pe rețelele sociale ale Meta, pe care-l acuză că „a devenit prea părtinitor din punct de vedere politic”, reflectoarele s-au mutat pe aceste organizații din toată lumea care au sarcina de a păzi adevărul pe rețelele sociale. În România, de fact-checking-ul pe Facebook se ocupă Factual.ro (asociația „Funky Citizens”) și agenția de presă AFP. HotNews a realizat un interviu cu Elena Calistru și Adela Mohanu din partea Factual, pentru a afla cum funcționează sistemul care l-a nemulțumit, atât pe fondatorul Facebook, dar și pe foarte mulți dintre conservatorii din toată lumea.
- În cadrul proiectului PULSE, HotNews a vorbit cu reprezentanții organizației care se ocupă în România de verificarea faptelor pentru compania Meta, Yvette Szabó de la publicația maghiară hvg.hu a cerut opinia unui avocat specializat în internet, iar Andreas Proschofsky de la Der Standard Austria a analizat efectele anunțului lui Zuckerberg.
- HotNews va reveni pe subiect în zilele următoare și cu opiniile unor intelectuali conservatori din România care, de-a lungul timpului, au acuzat că sunt cenzurați de Facebook.
Cu câteva zile înainte de inaugurarea la Casa Albă a lui Donald Trump, fondatorul Facebook a făcut un anunț care a stârnit rumoare în toată lumea. Mark Zuckerberg a declarat că va renunța la programul de fact – checking (verificarea faptelor) pentru că a devenit „prea părtinitor din punct de vedere politic și mai mult a distrus încrederea decât a creat-o”.
De asemenea, el a mai spus că „au fost blocate opinii și au fost excluși oameni cu idei diferite” și că în locul fact-checking-ului va folosi sistemul „notelor date de comunitate”, folosit deja de rețeaua X, a lui Elon Musk.
Foarte mulți comentatori au apreciat decizia lui Zuckerberg ca un semn că magnatul din tehnologie dorește să se pună bine cu noua administrație americană, în condițiile în care conservatorii sunt cei care au acuzat cel mai mult cenzura de pe Facebook.
Sistemul actual de verificare a faptelor de la Facebook a fost introdus în 2016. Acesta se bazează pe parteneriatele încheiate de Meta cu peste 90 de organizații din toată lumea care lucrează în peste 60 de limbi. În România, partenerii Meta sunt Factual.ro (asociația Funky Citizens) și Agence France Press (AFP).
Pentru a afla informații despre cum funcționează acest program, HotNews a vorbit cu Elena Calistru, președintele Funky Citizens, și cu Adela Mohanu, redactor Factual.ro.
„Noi nu avem puterea de a da jos conținutul de pe Facebook”
– Din 2022 v-ați alăturat programului de fact- checking derulat de Meta în calitate de „third-party fact-checker” (parte terță). Cum funcționează acest parteneriat, ce face organizația dumneavoastră mai exact?
– Noi suntem parteneri independenți, adică verificările noastre nu sunt controlate în niciun fel de Meta. Sunt câteva linii generale pe care Meta și-a dorit să le urmărească și care țin de natura postărilor verificate – adică să fie virale, să aibă un impact semnificativ și să nu se refere la teme de divertisment sau alt gen de subiecte care nu pot avea consecințe sociale, comportamentale etc.
Cu alte cuvinte, nu ne ocupăm de cancanuri, ficțiuni și așa mai departe. Meta ne-a pus la dispoziție un instrument, un tool, în care noi adăugăm verificările noastre și etichetarea pe care am stabilit-o în urma verificării (fals, parțial fals, context lipsă, înșelăciune – adică scam, imagine modificată etc.), iar aplicația va afișa, în mod automat, etichetarea și link către verificarea noastră.
Totul funcționează automat, verificările noastre nu sunt supra-monitorizate de Meta decât la nivel de raportare și avem libertate totală, atât în elaborarea materialelor, cât și în stabilirea ratingului acordat. Bineînțeles, există acele linii de ghidaj pe care le respectăm.
Atenție însă! Am văzut numeroase acuze că noi am fi cenzurat sau dat jos conținut de pe platformele Meta. Acest lucru este fals. După cum este scris și clar pe pagina programului, noi nu avem această putere de a da jos conținut.
Precizare redacției: Facebook scrie explicit pe site-ul propriu că cei care se ocupă fact-checking nu au atribuția de a elimina conținut sau pagini de pe Facebook. „Eliminam conținut atunci când încalcă standardele comunității, care este separat de programul nostru de verificare a faptelor”, scrie în secțiunea „How Meta’s third-party fact-checking program works” (Cum funcționează programul de fact – checking).
– Cum ați intrat în acest program al Meta, v-a contat cineva din partea companiei etc.?
– La acest parteneriat am ajuns în virtutea apartenenței noastre la International Fact-Checking Network, standardul pe care îl urmăresc organizațiile independente de fact-checking. Noi suntem auditați și ni se reînnoiește „acreditarea” anual, iar Meta lucra pentru 3PFCP („Third-party fact-checking program), doar cu organizații auditate. Pentru România, astfel de verificări sunt făcute de Factual.ro și de Agence France Press (AFP).
„Este evidentă tendința politicienilor din zona extremist-populistă de a prelua teme conspiraționiste și de a le specula politic”
– Care este tipul de conținut pe care-l verificați? Dați-mi, vă rog, câteva exemple concrete, ca să înțelegem cum a ajuns Zuckerberg să spună „Fact check-urile au fost prea părtinitoare din punct de vedere politic și mai mult au distrus încrederea decât au creat-o”?
– Aplicația pe care Meta ne-a pus-o la dispoziție nu permite etichetarea conținutului politic. Paginile care s-au identificat drept politice și conturile politicienilor, identificați ca atare pe Meta, nu pot fi etichetate, pur și simplu aplicația respinge linkul.
Există într-adevăr pagini de politicieni care nu și-au bifat această opțiune și a fost nevoie, în mai multe cazuri, să verificăm suplimentar dacă într-adevăr ei sunt sau nu afiliați politic, atunci când am verificat mesaje distribuite de ei (vorbim de regulă de politicieni locali, pe care nu îi vedem toată ziua la televizor și nu ne sunt cunoscuți).
În baza parteneriatului cu Meta, nu verificăm teme politice. Factual.ro verifică, însă, în continuare, declarațiile politicienilor, așa cum a făcut-o mereu. Le publicăm pe site și facem postări pe paginile noastre de Meta, ca orice altă instituție media, însă nu le putem eticheta (nu va apărea direct în postare avertismentul de mesaj fals, de exemplu).
Meta le oferă partenerilor săi libertate totală în acest sens, mai ales că toți fact-checkerii aleși în acest program aveau deja experiență tocmai în acest domeniu.
S-a întâmplat, însă, ca temele verificate de noi și demonstrate drept false – de exemplu, „vaccinul anticovid provoacă moarte subită sau turbo-cancere” ori deja celebrele „chemtrails” (n.r.- conspirație care susține că urmele lăsate pe cer de avioane conțin agenți chimici sau biologici) sau „orașul de 15 minute unde ar urma să fim ținuți prizonieri” – să fie preluate de anumiți politicieni, dintr-o anumită zonă a spectrului politic și distribuite pe Meta.
Bănuim că la asta s-ar putea referi Mark Zuckerberg. Este evidentă tendința politicienilor din zona extremist-populistă de a prelua teme virale, conspiraționiste și de a le specula politic.
Din punctul nostru de vedere, sensul este invers – nu fact-checkerii s-au concentrat pe teme preferate de populiști, ci populiștii au preluat teme pe care fact-checkerii le acoperă de ani de zile, dinainte ca Meta să înceapă aceste parteneriate.
Cel mai important de spus este însă că, spre deosebire de celelalte metode ale companiilor de social media de a modera conținut, 3PFCP este transparent și există o trasabilitate totală asupra a ce verificăm și ce facem, precum și metode de a vorbi cu un om real și nu cu un roboțel care dă mesaje automate.
De asemenea, tocmai pentru că noi nu dăm conținut jos, ci oferim context și un rating, nu există nicio verificare „ascunsă” sau vreo conspirație – în cazul nostru verificările apar sub postarea respectivă și tocmai așa apucă acei utilizatori să se plângă de noi.
„Feedbackul pe care l-am primit a fost mereu pozitiv”
– Ce părere aveți de afirmația fondatorului Meta că „fact check-urile au fost prea părtinitoare”? A existat un ghid pe care trebuie să-l respectați sau despre ce este vorba?
– Da, a existat un ghid, cu linii generale, pe care toți fact-checkerii le-au respectat. Nu avem cunoștință ca Meta să fi renunțat la vreun parteneriat pentru că regulile stabilite nu au fost respectate. Ba dimpotrivă, feedbackul pe care l-am primit a fost mereu pozitiv, munca noastră a fost considerată utilă.
De altfel, în raportarea făcută de Meta în cadrul Digital Services Act, către Comisia Europeană, ei au scris explicit că doar 3.15% din conținutul care a fost parte din Third Party Fact-Checking Programa fost afectat de erori.
Aici este declarația asociației noastre la nivel european, EFCSN: „EFCSN disappointed by end to Meta’s Third Party Fact-Checking Program in the US; Condemns statements linking fact-checking to censorship – European Fact-Checking Standards Network (EFCSN)”.
– Mark Zuckerberg spune că „au fost blocate opinii și au fost excluși oameni cu idei diferite”. Din nou, întrebarea este: verificați faptele sau ideile? Cele două noțiuni sunt complet diferite, de unde această confuzie între cele două?
– Niciodată nu verificăm opinii. Este una dintre regulile nu numai din parteneriatul cu Meta, dar una dintre regulile de bază ale fact-checkingului. De asta îi și spune „FACT checking” (n.r. – verificarea faptelor).
Dar nu poți confunda opinia că „chemtrails sunt reale”, de exemplu, cu faptul că „chemtrails sunt reale”. De mai multe ori, utilizatori verificați de noi au contestat deciziile, susținând că au emis strict opinii.
Confuzia este frecventă. Unii oameni chiar sunt convinși că, dacă spun că vaccinurile conțin nanoboți, asta e opinia lor și trebuie respectată. Nu. Există date reale, mii și mii de pagini de studii, mii de cercetători care lucrează în epidemiologie, nu putem spune orice prostie ne trece prin cap și să avem pretenția că opiniile trebuie respectate, în pofida oricărei evidențe.
– Ce credeți că se va întâmpla de acum înainte (știm că, deocamdată, decizia este doar pentru SUA, dar probabil va ajunge și în România)? Sistemul de fact- checking poate fi înlocuit cu sistemul de acordare de „note ale comunității”, folosit de X? Care credeți că e principala diferență?
– Nu știm ce se va întâmpla, nu avem niciun fel de comunicare oficială din partea Meta, privind parteneriatul nostru de după 2025.
Deocamdată, parteneriatul pe anul în curs a fost reconfirmat. Asta înseamnă că ne facem treaba, ca și până acum. Nu știm cum va gândi Meta viitorul său program de combatere a dezinformării sau dacă acesta chiar va exista. Ne așteptăm la schimbări și pentru Europa, dar Uniunea Europeană are un cadru mai restrictiv în ceea ce privește dezinformarea în zona digitală. Rămâne de văzut cum se vor armoniza cele două viziuni.
„Puterea comunității nu este neglijabilă”
Referitor la acest subiect, publicația maghiară hvg.hu a realizat un interviu cu avocatul Zoltán Ormós, specializat în internet. El spune că până în 2016, când a fost introdus sistemul actual de verificare a faptelor, Facebook se baza pe așa-numitul raport din partea comunității.
Atunci când postările sau comentariile erau raportate de un numărul suficient de mare de utilizatori, acestea erau investigate de Facebook. Prin comparație, fact check-erii fac această monitorizare fără nicio alertă specifică (după cum au explicat și reprezentantele Factual.ro pentru Hotnews).
Avocatul Zoltán Ormós este totuși mai puțin pesimist pentru ceea ce se va întâmpla în viitor și spune că „puterea comunității nu este neglijabilă”.
„Dacă comunitatea raportează o problemă, atunci aceasta este investigată și eliminată de pe Facebook dacă încalcă legea sau ofensează publicul. Un anumit tip de filtare va rămâne”, crede avocatul citat de hvg.hu.
Utilizatorii vor să afle cum își pot dezactiva conturile de Facebook și Instagram
Publicația austriacă Der Standard a scris că anunțul lui Zuckerberg referitor la renunțarea la programul de fact-checking ar fi declanșat un val de ștergeri ale conturile de Facebook și Instagram în rândul utilizatorilor, în special din SUA.
Potrivit Google Trends, numărul interogărilor pe Google „Cum să-mi șterg contul de Facebook” a crescut de 50 de ori față de perioada anterioară. În același timp, a crescut și numărul celor care își fac cont pe alte rețele sociale, cum ar fi Bluesky, care s-a dorit a a fi inițial o concurență la X, dar acum a devenit un refugiu inclusiv pentru abonații Facebook nemulțumiți de decizia lui Zuckerberg.
Sursa: hotnews.ro