Nikkei: Companiile japoneze Honda şi Nissan discută o fuziune, pe fondul competiţiei în sectorul vehiculelor electrice

Distribuie articolul

Susține Jurnal Din Cipru – Fii parte din misiunea noastră!
Dacă apreciați munca noastră și doriți să susțineți jurnalismul independent, vă invităm să faceți o donație

Giganţii producători japonezi de automobile Honda Motor şi Nissan Motor au început negocieri pentru o fuziune şi îşi vor uni resursele pentru a concura mai bine cu producătorii mai mari de vehicule electrice la nivel global, a relatat marţi publicaţia de afaceri Nikkei.

Surse indică faptul că producătorii auto japonezi au intrat în negocieri pentru o potenţială fuziune şi ar putea fi aproape de a semna un memorandum de înţelegere.

Componenţa posibilului holding este încă în discuţie.

Giganţii auto au în prezent un acord de parteneriat strategic pentru a colabora la diferite aspecte ale dezvoltării auto. Acest parteneriat, care include şi Mitsubishi Motors, se concentrează pe domenii precum dezvoltarea vehiculelor electrice, software şi tehnologii de mediu.

Deşi au mai existat speculaţii privind fuziunea celor doi producători de automobile, când guvernul japonez a încercat să promoveze o fuziune între Honda şi Nissan în 2019, ambele companii au respins propunerea.

Sursa: Nikkei / News.ro

Susține Jurnal Din Cipru – Fii parte din misiunea noastră!

Dragi cititori,

La Jurnal Din Cipru, ne dedicăm să vă oferim informații corecte și verificate, menținând comunitatea românească din Cipru și de pretutindeni bine informată. Într-o lume dominată de dezinformare, misiunea noastră este să fim o sursă de știri independentă, transparentă și lipsită de influențe politice sau economice.

Pentru a continua acest demers, avem nevoie de sprijinul vostru. Orice donație, oricât de mică, contribuie la menținerea acestei platforme și la dezvoltarea unui jurnalism onest și de calitate.

Dacă apreciați munca noastră și doriți să susțineți jurnalismul independent, vă invităm să faceți o donație

Distribuie articolul

O poveste, un titlu, o stire...

Susținem cele mai înalte standarde de integritate jurnalistică și raportare etică, asigurându-ne că adevărul și transparența prevalează în tot conținutul nostru.