Menu

Molnupiravir, medicamentul împotriva COVID a fost administrat la aproape o mie de pacienți din Cipru

Aproape o mie de pacienți din Cipru au primit Molnupiravir, medicamentul antiviral pentru COVID, a declarat joi șeful adjunct al serviciilor farmaceutice Elena Panagiotopoulou, agenției de presă din Cipru.

Molnupiravir, produs de către producătorul de medicamente Merck, a fost administrat la 984 de pacienți și 7% dintre aceștia au trebuit internați în spital.
Ea a spus că nu au fost raportate decese sau alte efecte secundare.

Panagiotopoulou a spus că până acum autoritățile nu pot trage concluzii sigure cu privire la eficacitatea medicamentului și ea a explicat că acest lucru este posibil numai dacă, în același timp, acest medicament a fost administrat numărului de pacienți de mai sus, si un medicament placebo ar fi fost administrat unui număr egal de pacienti.

Ea a explicat că este puțin riscant să tragem concluzii, adăugând că este mai bine să avem medicamentul decât să nu-l avem deloc.

Ea a mai spus că studiile au arătat că a existat o eficacitate dovedită în ceea ce privește scăderea cu 30% a spitalizărilor și/sau a deceselor, în timp ce în ceea ce privește parametrul mortalității, scăderea ajunge la 89%.

De asemenea, medicamentul scade riscul de îmbolnăvire gravă sau deces cu 7,3% la persoanele infectate, comparativ cu 14,1% dintre cei cărora li s-a administrat un medicament placebo. Un total de 775 de persoane au participat la acest studiu.

Philenews

Total afisari 554 , Total afisari astazi 1 

Toate Categoriile
Arhiva lunara