Menu

LIVE UPDATE Război în Ucraina, ziua 14 – Sirene antiaeriene în mai multe orașe

Război în Ucraina, ziua 14. Sunt aproape două săptămâni de la începutul războiului din Ucraina şi nu se zăresc prea curând şanse de pace.

În Mariupol, în sudul țării, localnicii se confruntă cu lipsuri grave, iar morții rămân cu zilele pe străzi, pentru că nu are cine să-i ridice.

Marți au fost respectate, parțial, coridoarele umanitare promise de Moscova, ceea ce a permis evacuarea mai multor mii de civili. Ucrainenii spun că drumurile din oraș au fost minate.

UPDATE 17:25 Rusia recunoaşte că a folosit recruţi în conflictul din Ucraina

Ministerul rus al Apărării a anunţat că unii recruţi (soldaţi care au fost recrutaţi obligatoriu în armată) participă la invazia rusă asupra Ucrainei.

În Rusia, toţi bărbaţii cu vârsta cuprinsă între 18 şi 27 de ani trebuie să facă un an de serviciu militar, deşi există câteva excepţii.

Acest anunţ vine la doar câteva zile după ce preşedintele Vladimir Putin a negat că au fost trimişi recruţi în Ucraina, precizând că au fost trimişi doar soldaţi profesionişti.

UPDATE 17:11 Autoritățile de la Mariupol îi acuză pe ruși că au bombardat maternitatea

Consiliul municipal al orașului Mariupol, din sudul Ucrainei, a postat un videoclip cu o maternitate devastată din oraș și a acuzat forțele ruse că au aruncat din aer mai multe bombe asupra acesteia.

Distrugerea este enormă. Clădirea unității medicale în care au fost tratați copiii recent este complet distrusă. Informațiile privind victimele sunt clarificate”, a spus consiliul.

O maternitate în centrul orașului, o secție pentru copii și un departament de medicină internă… toate acestea au fost distruse în timpul atacului aerian rusesc asupra Mariupolului. Chiar acum”, a declarat Pavlo Kyrylenko, șeful administrației regionale Donețk.

UPDATE 16:49 Germania anunță că nu va trimite avioane de război în Ucraina

Germania spune că nu va trimite avioane de război în Ucraina, după ce SUA au respins oferta Poloniei de a-și transfera avioanele MiG-29 rusești în Ucraina printr-o bază americană din Germania.

Cancelarul Olaf Scholz spune că Germania a „furnizat tot felul de materiale de apărare”, inclusiv arme, dar spune că „cu siguranță avioanele de război nu fac parte din asta”.

UPDATE 16:35 China promite Ucrainei ajutor umanitar în valoare de peste 790.000 de dolari americani.

Crucea Roșie din China va oferi 5 milioane de yuani (n.r. – aproximativ 791.000 de dolari americani) ca ajutor umanitar Ucrainei, a anunțat Ministerul de Externe al Chinei, informează CNN.

Ajutorul, care include alimente și produse pentru necesitățile zilnice ale oamenilor, vine la cererea Ucrainei și va fi livrat Crucii Roșii ucrainene „cât mai curând posibil”, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe Zhao Lijian.

UPDATE 16:25 Peskov: Zelenski trebuie să recunoască Crimeea ca teritoriu rus şi independenţa regiunilor separatiste Doneţk şi Lugansk

Preşedintele Volodimir Zelenski trebuie să recunoască Crimeea ca regiune rusă, precum şi independenţa republicilor separatiste Doneţk şi Lugansk, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, relatează CNN.

Poziţia noastră este bine cunoscută. Crimeea este o regiune rusă şi acest lucru trebuie recunoscut atât de facto, cât şi de jure”, a spus Peskov jurnaliştilor.

Peskov a mai specificat că republicile separatiste Doneţk şi Lugansk trebuie să fie, de asemenea, recunoscute ca „state suverane independente.

UPDATE 16:14 Un convoi de evacuare a civililor a fost blocat de ruși, susțin ucrainenii

Consiliul local al orașului Bucha, situat la nord de Kiev, a acuzat forțele ruse că blochează evacuarea civililor printr-un coridor de evacuare convenit.

“Ocupatorii perturbă evacuarea. În prezent, 50 de autobuze sunt blocate de militarii ruși în parcare: nu lasă coloana să treacă”, a spus Consiliul orășenesc, într-o scurtă postare pe Facebook. „Negocierile sunt în desfășurare pentru deblocarea traficului”.

„Vă reamintim că acest „culoar verde” este rezultatul unui acord la cel mai înalt nivel”, a adăugat Consiliul.

UPDATE 16:03 Imnul Ucrainei, interpretat de o orchestră în centrul Kievului în timp ce trupele ruse înaintează spre capitală

Într-un act de sfidare în deja celebra piaţă Maidan din Kiev, unde proteste recente au dejucat planurile Moscovei în Ucraina, o orchestră s-a adunat miercuri în faţa unei mici mulţimi pentru a interpreta imnul naţional în timp ce forţele ruse înaintau spre oraş, relatează Reuters.

Orchestra simfonică din Kiev a interpretat şi un fragment din “Odă bucuriei”, de Ludwig van Beethoven, aflată la originea imnului Uniunii Europene, amintind dorinţa guvernului ucrainean de a se apropia de Europa şi de a se îndepărta de orbita Rusiei.

UPDATE 15:48 Marea Britanie trimite Ucrainei mai multe arme antitanc pentru a se apăra de trupele ruse, a spus ministrul Apărării

Marea Britanie mărește furnizarea de sisteme de arme către Ucraina, ca „răspuns la alte acte de agresiune ale Rusiei”, a declarat miercuri ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace.

Marea Britanie a furnizat până acum 3.615 de arme antitanc Ucrainei și, de asemenea, va furniza în scurt timp un mic lot de rachete antitanc Javelin, a declarat Ben Wallace în parlament.

Regatul Unit analizează posibilitatea de a dona Ucrainei sisteme antiaeriene fabricate de compania Thales, pentru a ajuta Kievul să-şi apere spaţiul aerian de invazia rusă, a declarat ministrul britanic al apărării Ben Wallace.

Dacă se va confirma, această donaţie va însemna un pas important în ceea ce priveşte sprijinul britanic pentru Ucraina, notează Reuters.

UPDATE 15.05 Kuleba cere un armistiţiu în vederea reparării liniei electrice a Centralei Nucleare avarate de la Cernobîl

Ministrul ucrainean de Externe Dmitro Kuleba îndeamnă Rusia la un armistiţiu temporar, pentru ca Ucraina să poată repara o linie electrică ce alimentează Centrala Nucleară avariată de la Cernobîl şi avertizează că este posibil să aibă loc ”scurgeri” de radiaţii în cazul în care pana de curent continuă, relatează AFP.

Generatoarele diesel de rezervă au o capacitate de 48 de ore în alimentarea Centralei Nucleare de la Cernobîl. După aceea, sisteme de răcire ale instalaţiei de stocare a combustibilului nuclar uzat se vor opri, ceea ce face iminente scurgeri radioactive”, avertizează într-un mesaj postat pe Twitter.

UPDATE 14:41 Monumentul ducelui de Richelieu, acoperit cu saci de nisip

Unul dintre cele mai importante monumente din Odesa, monumentul ducelui de Richelieu, a fost acoperit cu saci de nisip pentru a fi protejat în fața forțelor ruse.

UPDATE 14:32 Primarul din Odesa afirmă că se aşteaptă la un asalt asupra oraşului dinspre mare dar şi de pe uscat, inclusiv dinspre Transnistria

Primarul oraşului Odesa, Ghenadi Trukhanov , afirmă că se aşteaptă un atac din partea forţelor armate ruseşti atât dinspre mare, cât şi de la sol, inclusiv dinspre Transnistria, el subliniind că oraşul se va apăra. Trukhanov spune că, pentru a respinge atacurile dinspre mare, plajele din zona oraşul au fost minate.

În caz de invazie, atacul va fi pe mare, dar ne aşteptăm totodată şi la bombardamente de artilerie aeriană şi credem că apărarea noastră antiaeriană va fi impactată”, a afirmat edilul.

Ne e teamă pentru copiii noştri, nu e teamă pentru noi, ne vom apăra pământul. (…) Suntem bărbaţi şi suntem pregătiţi să ne apărăm familiile, copiii. Nu vrem ca fiii şi fiicele noastre să vadă aceste atrocităţi pentru ele riscă să-i afecteze pentru mulţi ani de acum înainte. Ei ştiu deja ce este o alertă antiaeriană”, a povestit edilul Odesei.

UPDATE 14:17 Rusia nu a ameninţat niciodată NATO, susţine purtătoarea de cuvânt a MAE rus

Rusia nu a ameninţat niciodată NATO şi nici acum nu ameninţă Alianţa Nord-Atlantică, a declarat miercuri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, care a adăugat că ţara sa trebuie să reacţioneze la “cursul de confruntare” al NATO la adresa sa, potrivit Reuters.

“Nu vă fie frică, Rusia nu a ameninţat niciodată Alianţa şi nici acum nu o ameninţă. Dar Rusia nu poate să nu reacţioneze la cursul de confruntare al NATO faţă de ea”, a afirmat Zaharova, citată de Interfax.

UPDATE 13:48 400 de persoane ar fi fost arestate în urma protestelor din Kherson

Armata ucraineană a transmis că 400 de persoane au fost arestate după ce a protestat în orașul Kherson, aflat acum sub ocupația rușilor.

UPDATE 13:45 Centrala Nucleară de la Cernobîl, ”complet” debranşată de la reţeaua electrică

Alimentarea cu electricitate a Centralei Nucleare avariate de la Cernobîl şi a echipamentelor de securitate ale acesteia este ”complet” întreruptă, din cauza acţiunilor militare ruse, anunţă miercuri operatorul ucrainean Ukrenergo, relatează AFP.

Centrala Nucleară de la Cernobîl, în care a avut loc cea mai mare catastrofă nucleară civilă din istorie, în 1986, ”a fost complet debranşată de la reţeaua electrică, din cauza acţiunilor militare ale ocupantului rus”, anunţă operatorul într-o postare pe Facebook.

”Instalaţia nu este alimentată electric”, precizează Ukrenergo.

UPDATE 13:43 Kremlinul acuză SUA de declararea unui război economic Rusiei

Kremlinul denunţă miercuri un ”război economic” declarat de către Statele Unite Rusiei, după ce Washingtonul a anunţat un embargo al mporturilor americane de petrol şi gaze naturale ruseşti, între alte sancţiuni, relatează AFP.

Statele Unite au declarat război economic Rusiei şi ele poartă acest război”, denunţă în faţa presei un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

UPDATE 13:17 Kremlinul denunţă un ”scenariu indezirabil şi potenţial periculos” al trasferului unor avioane poloneze de tip MiG-29 Ucrainei prin intermediul SUA

Kremlinul denunţă miercuri o iniţiativă a Poloniei de a transfera avioane de luptă poloneze de tip MiG-29 americanilor, pentru ca aceştia să le trimită apoi Ucrainei, drept un demers care ar crea un ”scenariu potenţial periculos”, relatează AFP.

”Acesta este un scenaru foarte indezirabil şi potenţial periculos”, denunţă un purtător de cuvânt al preşedinţiei ruse Dmitri Peskov.

UPDATE 13:06 UE îşi extinde sancţiunile impuse Rusiei şi Belarusului

Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene extind sancţiuni impuse Rusiei şi Belarusului în urma invaziei ruse a Ucranei prin decuplate a trei bănci belaruse de la platforma financiară internaţională SWIFT, anunţă miercuri preşedinţia franceză a Consiliului European, relatează AFP.

Reprezentanţi ai Celor 27 s-au reunit la Bruxelles.

Cei 27 au adoptat, de asemenea, sancţiuni vizând sectorul maritim şi criptomonedele.

Ei au adăugat numele unor lideri şi oligarhi ruşi pe lista neagră a UE, precizează într-un mesaj postat pe Twiter preşednţa franceză a UE.

UPDATE 13:00 Ucrainenii au început să plece din Sumî

Ucrainenii au început să plece din orașul Sumî, din nord-estul Ucrainei, în mașini, potrivit primarului orașului.

Potrivit BBC, aproximativ 7000 de persoane au fost evacuate marți din oraș.

UPDATE 12:28 Kremlin: Rusia își va atinge obiectivul de a asigura statutul neutru al Ucrainei

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe a declarat că „Rusia își va atinge obiectivul de a asigura statutul neutru al Ucrainei și ar prefera să facă acest lucru prin discuții”.

Zaharova a susținut, de această dată, că “obiectivele Moscovei nu includ răsturnarea guvernului de la Kiev” și că speră “să obțină progrese mai semnificative în următoarea rundă de discuții cu Ucraina”.

Operațiunea militară a Rusiei merge strict în conformitate cu planul său”, a adăugat Maria Zakharova, conform de Reuters.

Rusia a constatat “progrese” în negocierile cu Ucraina, a remarcat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, citată de AFP, în a 14-a zi a invaziei ruse pe teritoriul ucrainean.

“Au fost realizate unele progrese” în negocierile destinate să “pună capăt cât mai curând posibil vărsării de sânge fără sens şi rezistenţei forţelor armate ucrainene”, a spus ea.

UPDATE 12:23 Ucrainenii nu știu ce se întâmplă la Cernobîl

Oficialii ucraineni spun că nu știu care este nivelul de radiații de la centrala Cernobîl, după ce aceasta a ajuns sub controlul forțelor ruse.

De asemenea, ministrul Energiei din Ucraina susține că țara nu are niciun fel de control asupra centralei Zaporojie, scrie SkyNews.

UPDATE 11:35 Acord ruso-ucrainean pentru mai multe culoare de evacuare a civililor

Ruşii şi ucrainenii au convenit să respecte încetări ale focului în jurul unei serii de culoare umanitare pentru evacuarea civililor, a anunţat vicepremierul ucrainean Irina Vereşciuk, transmit AFP şi Reuters.

Potrivit anunţului, Moscova şi-a confirmat acordul de a respecta o încetare a focului între orele locale 09:00-21:00 (07:00-19:00 GMT) în jurul a şase zone lovite de lupte.

Au fost definite culoare pentru evacuarea civililor din Energodar spre Zaporojie (sud), de la Izium spre Lozova (est) şi de la Sumî spre Poltava (nord-est), unde un coridor a permis deja evacuarea a mii de civili marţi.

Alte culoare urmează să mai fie create pentru evacuarea spre Kiev a civililor din mai multe oraşe de la vestul capitalei, puternic bombardate, printre care Bucea, Irpin şi Gostomel.

Miercuri, primarul din Energodar (sud-est), Dmitro Orlov, a anunţat că este în vigoare o încetare temporară a focului, pentru a permite evacuarea civililor printr-un coridor umanitar.

Ajutoarele umanitare vor putea ajunge în oraş, care s-a aflat sub tirurile armatei ruse, a spus Orlov, precizând că ‘la întoarcere, autobuzele îi vor culege pe civilii care vor să plece’ spre oraşul vecin Zaporojie.

Cel puţin zece persoane au murit marţi în urma tirurile armatei ruse asupra oraşului Severodoneţk, în estul Ucrainei, a afirmat miercuri responsabilul regiunii administrative Lugansk, Serghei Gaidai, într-un comunicat pe Telegram.

Potrivit Înaltului Comisar ONU pentru refugiaţi, Filippo Grandi, numărul persoanelor refugiate din Ucraina de la declanşarea invaziei ruse a ajuns probabil la 2,1-2,2 milioane.

Într-o conferinţă de presă la Stockholm, Grandi a declarat miercuri că ‘acum este timpul să încercăm să ajutăm la frontiere’, nu pentru discuţii despre repartizarea refugiaţilor între ţări.

Grandi a menţionat că în special Republica Moldova, stat care nu face din Uniunea Europeană, este foarte vulnerabilă în situaţia actuală.

UPDATE 11:27 Heineken a anunțat că oprește vânzarea și producția în Rusia

Producătorul de bere olandez Heineken a anunțat că oprește vânzarea și producția în Rusia, potrivit CNN.

Miercuri, Heineken a transmis că „evaluează opțiuni strategice pentru viitorul operațiunilor din Rusia”: “Vedem o distincție clară între acțiunile guvernului și ale angajaților noștri din Rusia. De mai bine de 20 de ani, angajații noștri locali sunt membri apreciați ai afacerii noastre Heineken. Sprijinirea angajaților noștri și a familiilor acestora este un principiu clar pe măsură ce definim calea de urmat.”

UPDATE 11:26 Coca-Cola HBC şi-a suspendat activităţile în Rusia

Coca-Cola HBC, al doilea producător de băuturi Coca Cola din afara SUA, a anunţat miercuri că a luat la cunoştinţă de anunţul grupului american Coca-Cola Co privind suspendarea activităţilor din Rusia şi în consecinţă a decis să adopte o măsură similară, informează un comunicat de presă.

În urmă cu o săptămână, Coca-Cola HBC, o companie care operează în 29 de ţări, inclusiv în România, a oprit producţia la fabrica sa de la Kiev şi de asemenea şi-a evacuat angajaţii după invadarea Ucrainei de către Rusia.

UPDATE 10:42 Cel puţin zece morţi în tiruri ruse la Severodoneţk

Cel puţin zece persoane au fost ucise marţi, în tiruri ruse vizând oraşul Severodoneţk, în estul Ucrainei, anunţă miercuriun, într-un comunicatpostat pe Telegram, un reprezentant al regiuniiadministrative ucrainene Lugansk, Serghii Gaidai, relatează AFP.

Armata rusă a ”deschis focul” asupra unor case locuite şialtor clădiri, anunţă Serghii Gaidai.

El nu precizează mediat dacă este vorba despre tiruri de artilerie.

UPDATE 9:49 Noi imagini arată dezastrul lăsat în urmă de atacurile forțelor ruse, în orașul Harkov

UPDATE 9:40 22 de persoane au murit în urma atacurilor din Sumî

22 de persoane, între care trei copii, au murit în urma atacurilor din Sumî, Ucraina.

Guvernatorul regional a transmis că forțele ruse au atacat o zonă rezidențială din nord-estul orașului.

„Trei bombe într-o singură seară…A fost o noapte teribilă”, a spus acesta pentru CNN.

UPDATE 9:25 Oficial ucrainean: Sarcina Ucrainei este să reziste în faţa atacului rus în următoarele 7-10 zile

Ucraina trebuie să reziste în faţa atacului Rusiei pentru următoarele 7-10 zile pentru ca Moscova să nu poată revendica vreo victorie, a spus un înalt oficial guvernamental.

Potrivit lui Vadim Denisenko, un consilier al ministrului ucrainean de interne, Rusia este disperată să obţină măcar o victorie, de orice fel, şi că cele mai probabile ţinte sunt oraşul Mariupol şi capitala Kiev.

„Sarcina noastră este să rezistăm în următoarele 7-10 zile”, a spus acesta.

UPDATE 9:12 Rusia susține că are dovezi ce arată că Ucraina a plănuit să atace regiunea Donbas

Ministrul Apărării din Rusia a declarat că are o serie de documente secrete ce arată că Ucraina plănuia să atace regiunea Donbas din estul țării.

Vladimir Putin a recunoscut Donbas ca fiind independentă doar cu câteva zile înainte să invadeze Ucraina.

Documentele scrise în ucraineană nu au fost verificate independent, scrie SkyNews.

UPDATE 8:35 Coridorul de evacuare din orașul Sumî rămâne deschis miercuri

Coridorul de evacuarea din orașul Sumî, din nord-estul Ucrainei, va rămâne deschis miercuri, a anunțat guvernatorul regional Dimitro Dmytro Zhyvytskyy pe social media.

„Prieteni! Echipa de negocieri a lucrat toată noaptea și au extins operațiunea de evacuare pe coridorul Sumî-Poltava astăzi”, a transmis acesta, adăugând că ruta va fi deschisă între orele 9 și 12, ore locale.

5.000 de persoane au fost evacuate cu succes din Sumy în Regiunea Poltava, transmite canalul de Twitter ucraineanThe Kyiv Independent. Presa din Ucraina mai scrie că una dintre bombele lansate marţi în regiunea Sumi a ucis 22 de oameni şi a distrus 26 de case.

UPDATE 8:11 Miniștrii de Externe din Rusia și Ucraina se vor întâlni în Turcia

Ministrul de Externe rus Serghei Lavrov și omologul său ucrainean, Dimitri Kuleba, vor avea o întâlnire oficială în Turcia, scrie BBC.

Va fi prima întrevedere a celor doi de când a început invazia Rusiei în Ucraina.

Cel mai probabil, întâlnirea celor doi va avea loc pe 10 martie.

UPDATE 7:33 Nava care a atacat Insula Șerpilor a fost distrusă

Nava de război rusă care a bombardat Insula Șerpilor în prima zi a războiului cu Ucraina a fost distrusă într-un atac cu rachete, a anunțat armata ucraineană, potrivit NDTV.

Initțial ucrainenii au anunțat că militarii care păzeau insula au fost uciși de trupele ruse, însă ulterior au precizat că este aceștia au fost capturați și sunt în viață.

UPDATE 7:16 Japonia a decis să trimită veste antiglonţ în Ucraina

Japonia trimite Ucrainei veste antiglonţ, transmite CNN, care precizează că este un gest istoric al Japoniei, care şi-a respectat Constituţia pacifistă după Al doilea Război Mondial. Este pentru prima dată când Japonia trimite veste antiglonţ în străinătate.

Japonia intenţionează, de asemenea, să livreze Ucrainei alte provizii neletale de urgenţă, cum ar fi alimente, produse de igienă, camere foto, generatoare de energie, corturi şi îmbrăcăminte de iarnă, potrivit Ministerului Apărării.

UPDATE 06:58 – Sirenele de raid aerian răsună în mai multe orașe ucrainene

Sirenele de raid aerian au sunat în Kiev, Cernigău, Lubnî, Poltava și Vasilkov, potrivit mai multor instituții media locale ucrainene.

Anterior, unii jurnaliști au declarat că au auzit explozii în Kiev. Acest lucru nu a fost încă raportat de către presa locală ucraineană, potrivit BBC.

UPDATE 06:52 – Compania Yum Brands, care are în portofoliu restaurantele KFC și Pizza Hut, anunță că își suspendă toate operațiunile în Rusia

UPDATE 06:45 – Shell a oprit achiziţiile de petrol din Rusia şi va întrerupe toate legăturile cu această ţară

Grupul anglo-olandez Royal Dutch Shell a încetat, marţi, să cumpere petrol din Rusia şi a declarat că va întrerupe complet legăturile cu această ţară, în timp ce Statele Unite şi-au intensificat campania de pedepsire a Moscovei pentru invadarea Ucrainei, interzicând importurile de petrol şi energie ruseşti, transmite Reuters, citată de News.ro.

UPDATE 06:26 – Voluntarii străini care vin să lupte în Ucraina vor putea dobândi cetăţenia ucraineană, dacă doresc

Voluntarii străini care vin să lupte în Ucraina vor putea dobândi cetăţenia ucraineană dacă doresc, a declarat prim-adjunctul ministrului de interne Yevhen Yenin, potrivit canalului de Twitter The Kyiv Independent.

20.000 de voluntari străini s-au alăturat forţelor ucrainene pentru a lupta împotriva Rusiei începând cu 6 martie mai spune sursa citată.

UPDATE 06:13 – Cine ar trebui să semneze noile garanții de securitate pentru Ucraina

Trebuie elaborate garanții de securitate reale și solide pentru Ucraina, semnate de membrii permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU, de Rusia și de alte țări, spune Dmytro Kuleba, ministrul ucrainean de Externe.

“Bineînțeles, nu avem nevoie de al doilea Memorandum de la Budapesta, pentru că tot ceea ce stipulează acesta în cazul unei amenințări la adresa Ucrainei sunt consultările între participanții la Memorandumul de la Budapesta. Nu este nimic… Nu au fost garanții reale”, a declarat ministrul Dmytro Kuleba, în timpul telejurnalului național, relatează Ukrinform.

Kuleba a cerut garanții reale și ferme pentru Ucraina, care să fie semnate de membrii permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU, Rusia și alte țări, în funcție de configurația diplomatică care se va forma.

“Primul pas al acestei securități este încetarea războiului, al doilea sunt teritoriile noastre, urmat de dezvoltarea Ucrainei într-un mediu sigur”, a rezumat diplomatul ucrainean de vârf.

UPDATE 05:56 – Se anunță un raid aerian în Vinnîțea

Locuitorii sunt îndemnați către cel mai apropiat adăpost.

UPDATE 05:53 – Un fost ministru al Apărării din Georgia luptă în Ucraina

Fostul ministru georgian al Apărării Irakly Okruashvili a ajuns în Ucraina, împreună cu alți voluntari georgieni, pentru a lupta împotriva armatei Federației Ruse, potrivit Ministerului ucrainean al Apărării, citat de Al Jazeera.

Okruashvili se află ”în Ucraina alături de voluntari georgieni pentru a ne ajuta să luptăm împotriva forțelor de ocupație rusești”, a precizat ministerul.

UPDATE 05:31 – Șeful CIA: Putin plănuia inițial să cucerească Kievul în două zile

Președintele rus Vladimir Putin a plănuit să cucerească capitala Ucrainei, Kiev, în două zile, a declarat șeful CIA, William Burns.

Luând cuvântul marți, în cadrul unei audieri în Congres, Burns i-a avertizat pe legislatorii americani: “Cred că Putin este furios și frustrat în acest moment. Este posibil să dubleze eforturile și să încerce să macine armata ucraineană fără să țină cont de victimele civile”.

Burns a declarat că Putin “se fierbe într-o combinație de nemulțumire și ambiție de mulți ani”.

Burns a descris invazia din 24 februarie a Ucrainei ca fiind o chestiune de “convingere personală profundă” pentru liderul de la Kremlin, notează BBC

UPDATE 05:19 – Rusia controlează acum în totalitate centrala nucleară Zaporojie

Garda Națională a Rusiei controlează acum în totalitate centrala nucleară Zaporojie din Ucraina, potrivit presei de stat din această țară.

Aceștia citează un oficial al Gărzii Naționale care a declarat că angajații centralei lucrează “normal” și că membrii Gărzii Naționale ucrainene care o apărau și-au predat armele și au fost eliberați, transmite BBC.

Săptămâna trecută, Rusia a capturat centrala – cea mai mare din Europa – după ce a bombardat-o timp de câteva ore.

Liderii mondiali au acuzat Rusia că prin acțiunile sale pune în pericol siguranța unui întreg continent, iar președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că Moscova a declanșat “teroarea nucleară”.

UPDATE 05:10 – Cum arată orașul Sumî după bombardamentul rusesc

Aproximativ 5.000 de oameni au fost evacuați cu succes din Sumî în regiunea Poltava. În urma bombardamentelor aviației rusești, au fost uciși civili, inclusiv bătrâni și copii.

UPDATE 04:58 – SUA: Gazoductul rusesc Nord Stream 2 este acum “o bucată de metal care se sprijină pe fundul mării”

Victoria Nuland, adjunctul secretarului de stat al SUA în Comisia pentru relații externe a Senatului SUA, a numit gazoductul rusesc Nord Stream 2 “o bucată de metal care se sprijină pe fundul mării”.

“Cred că Nord Stream 2 este mort acum. Nu cred că cineva îl va readuce vreodată la viață”, a declarat Nuland, conform Nexta.

UPDATE 04:52 – 5.000 de persoane au fost evacuate cu succes din Sumî, în Regiunea Poltava

5.000 de persoane au fost evacuate cu succes din Sumî în Regiunea Poltava, transmite canalul de Twitter ucraineanThe Kyiv Independent. Presa din Ucraina mai scrie că una dintre bombele lansate marţi în regiunea Sumi a ucis 22 de oameni şi a distrus 26 de case, notează News.ro.

UPDATE 04:31 – Peste 1.300 de civili au murit de la începutul invaziei ruse

Numărul victimelor în rândul civililor a ajuns la 1.335 de la începutul invaziei la scară largă a Rusiei, potrivit Misiunii ONU de monitorizare a drepturilor omului în Ucraina.

Până în prezent, 474 de civili au fost uciși și 861 au fost răniți. 38 de copii au fost uciși și 71 răniți, relatează The Kyiv Independent.

https://twitter.com/KyivIndependent/status/1501368670295052289?ref_src=twsrc%5Etfw%7Ctwcamp%5Etweetembed%7Ctwterm%5E1501368670295052289%7Ctwgr%5E%7Ctwcon%5Es1_&ref_url=https%3A%2F%2Fstirileprotv.ro%2Fstiri%2Factualitate%2Flive-update-razboi-in-ucraina-ziua-14.html

UPDATE 04:10 – Soldații ruși ar fi “torturat” personalul de la centrala nucleară Zaporojie

Ocupanții ruși pregătesc o provocare la centrala nucleară din Zaporojie, iar personalul centralei este torturat. Conform Ukrinform, ministrul ucrainean al Energiei, Herman Halushchenko, a anunțat acest lucru pe Facebook.

Herman Halushchenko a spus că personalul de exploatare a fost ”ținut ostatic timp de patru zile”.

″În interiorul centralei se află aproximativ 500 de soldați ruși și 50 de unități de echipament greu. Angajații stației sunt epuizați fizic și psihologic”, a declarat Halushchenko.

“Personalul centralei nucleare din Zaporojie, capturat de ruși, este torturat. Mai mult, potrivit informațiilor noastre, forțele ocupanților au forțat conducerea centralei să înregistreze un apel, pe care intenționează să îl folosească în scopuri propagandistice”, a declarat Galușcenko.

El a precizat că mașina de propagandă a Rusiei va crea un alt fals care va fi demonstrat cetățenilor săi și comunității internaționale pentru a-și justifica propriile crime.

UDPATE 03:45 – Japonia trimite echipament militar de protecție în Ucraina

Un avion al Forțelor japoneze de autoapărare a zburat spre Ucraina cu o încărcătură de veste antiglonț, căști și alte echipamente de protecție.

Ministerul Apărării din Japonia a raportat acest lucru pe Twitter, potrivit Ukrinform.

“Pentru a livra veste antiglonț și căști de protecție în Ucraina, KC-767 a plecat de la baza aeriană Komaki. JMOD/JSDF va continua să depună toate eforturile pentru a ajuta Ucraina”, se arată în mesajul postat pe Twitter.

UPDATE 03:30 – Trupele rusești “au distrus 61 de spitale”

Ministrul ucrainean al Sănătății, Viktor Liashko, a declarat la un canal de televiziune local că forțele rusești au atacat și distrus 61 de spitale din Ucraina, potrivit publicației Ukrayinska Pravda, citată de Al Jazeera.

“Teroriștii din țara agresoare au distrus 61 dintre spitalele noastre. Dar, datorită muncii active a diferitelor servicii, multe dintre aceste spitale continuă să funcționeze”, a declarat Liashko. Printre acestea se numără și spitalul principal din orașul Izium, în apropiere de Harkov, a precizat ministrul.

UPDATE 03:17 – NATO spune că războiul Rusiei nu trebuie să escaladeze dincolo de Ucraina

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că există rapoarte credibile potrivit cărora Rusia a vizat civili în Ucraina și a îndemnat Moscova să pună capăt conflictului, promițând totodată să nu permită extinderea acestuia, potrivit Reuters.

“Avem responsabilitatea de a ne asigura că conflictul nu escaladează și nu se extinde dincolo de Ucraina. Vom proteja și apăra fiecare centimetru din toate teritoriile aliate”, a declarat Stoltenberg.

Vorbind alături de președintele Letoniei, Egils Levits, Stoltenberg a declarat că invazia Rusiei provoacă suferințe îngrozitoare și că impactul umanitar este devastator.

UPDATE 02:45 – Utilizatorii Airbnb trimit 1,9 milioane de dolari în Ucraina prin rezervări

Mii de utilizatori Airbnb din întreaga lume au rezervat locuințe în orașele asediate ale Ucrainei, nu pentru a le vizita, ci pentru a oferi ajutor gazdelor locale care se luptă să supraviețuiască invaziei rusești.

Într-o perioadă de două zile, săptămâna trecută, aproximativ 1,9 milioane de dolari au fost cheltuiți pentru rezervări pentru peste 61.000 de nopți în Ucraina, potrivit purtătorului de cuvânt al companiei cu sediul în San Francisco, notează Al Jazeera.

UPDATE 02:21 – Pentagonul respinge ca neviabilă propunerea Poloniei de a preda SUA avioanele sale MiG-29

Statele Unite, deşi continuă discuţiile cu Polonia, consideră că nu este viabilă propunerea Varşoviei de a trimite avioanele sale MiG-29 armatei americane pentru ca acestea să fie predate Ucrainei, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Pentagonului, informează miercuri AFP și Agerpres.

“Nu credem că propunerea Poloniei este viabilă”, a spus John Kirby într-un comunicat.

UPDATE 02:05 – Zelenski laudă “semnalul puternic transmis de Biden către întreaga lume”

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, i-a mulțumit omologului său american pentru “leadership-ul” său în ceea ce privește interzicerea petrolului rusesc, calificând decizia drept un “semnal puternic pentru întreaga lume”, notează Al Jazeera.

Zelenski: “Este foarte simplu: fiecare bănuț plătit Rusiei se transformă în gloanțe și proiectile care zboară spre alte state suverane. Fie Rusia va respecta dreptul internațional și nu va purta războaie, fie nu va avea bani pentru a începe războaie”.

“Războiul trebuie să ia sfârșit. Trebuie să ne așezăm la masa negocierilor – oneste, substanțiale, în interesul poporului, nu al ambițiilor criminale învechite”, a adăugat Zelenski.

UPDATE 01:50 – Liderul Dumei de Stat: Europenii vor plăti pentru sancțiunile antirusești. SUA vrea să ocupe piața europeană

Sancțiunile europene împotriva Rusiei vor impune costuri pentru întreprinderile și cetățenii obișnuiți din țările Uniunii Europene și vor fi benefice pentru Statele Unite, a declarat președintele Dumei de Stat a Rusiei, Viaceslav Volodin, potrivit Interfax.

UPDATE 01:38 – Statele Unite se tem de riscul ca Rusia să pună mâna pe structuri de cercetare biologică din Ucraina

Statele Unite au declarat marţi că se tem că forţele ruse ar putea prelua controlul asupra unor structuri de cercetare biologică din Ucraina şi că ar putea confisca materiale sensibile, transmite AFP, citată de Agepres.

“Ucraina dispune de o instalaţie de cercetare biologică şi suntem, de fapt, destul de îngrijoraţi de posibilitatea ca forţele ruse să încerce să preia controlul asupra acesteia”, a declarat numărul trei al diplomaţiei americane, Victoria Nuland, în cadrul unei audieri parlamentare.

UPDATE 01:16 – Macron şi secretarul de stat Blinken au convenit să continue presiunile asupra preşedintelui Putin

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi secretarul de stat american Antony Blinken au convenit, marţi, la Paris, să continue să facă presiuni asupra preşedintelui rus Vladimir Putin în încercarea de a pune astfel capăt războiului din Ucraina, tranmsite AFP, citată de Agerpres.

Macron şi Blinken ”şi-au reafirmat angajamentul de a impune costuri semnificative preşedintelui Putin şi colaboratorilor săi atât timp cât continuă războiul deliberat în Ucraina”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price.

Ei au decis, de asemenea, să continue “coordonarea strânsă cu privire la Iran şi eforturile de a obţine un acord la Viena care să asigure o revenire reciprocă la respectarea deplină” a pactului nuclear din 2015 care vizează contracararea programului nuclear iranian cu scopul de a-i limita capacitatea de a dezvolta arme nucleare.

UPDATE 01:08 – Putin ordonă interzicerea importului-exportului anumitor produse până în 2022, relatează RIA

Președintele rus Vladimir Putin a emis un ordin de restricționare sau interzicere a importurilor și exporturilor anumitor produse și materii prime din Rusia în 2022, dar o listă a acelor produse care vor fi restricționate și/sau interzise nu a fost încă definită de guvern, relatează presa rusă de stat RIA, citând decretul privind măsurile economice externe speciale menite să asigure securitatea Rusiei, relatează CNN.

Guvernul va trebui să definească în termen de două zile lista statelor care vor fi vizate de aceste decizii, precizează RIA, dar adaugă că aceste restricții nu vor viza produsele sau materiile prime transportate de cetățeni pentru nevoile lor personale.

UPDATE 00:50 – Washingtonul, „surprins” de oferta Poloniei de a-i pune la dispoziţie avioanele de tip MiG-29

UPDATE 00:35 – Oficial american: Este “clar” că Rusia va pierde conflictul

Rusia este sortită să piardă războiul din Ucraina, a declarat subsecretarul Departamentului de Stat al SUA, Victoria Nuland.

“Este clar că Rusia va pierde acest conflict – indiferent dacă îl va pierde rapid sau dacă îl va pierde extrem de lent, este doar o chestiune de timp”, a declarat Nuland în cadrul unei audieri în Congres, potrivit Al Jazeera.

“Dacă acesta poate fi pierdut rapid, multe, multe, multe, multe vieți vor fi salvate, motiv pentru care trebuie să continuăm să turnăm presiune economică; trebuie să continuăm să susținem nevoile defensive ale poporului ucrainean”, a adăugat Victoria Nuland.

UPDATE 00:12 – Rușii rămân fără Coca Cola, Pepsi și Starbucks

Starbucks, Coca-Cola și Pepsi sunt cele mai recente mărci americane care și-au suspendat activitatea comercială în Rusia, pe măsură ce consecințele invaziei din Ucraina se amplifică.

UPDATE 00:35 – Oficial american: Este “clar” că Rusia va pierde conflictul

Rusia este sortită să piardă războiul din Ucraina, a declarat subsecretarul Departamentului de Stat al SUA, Victoria Nuland.

“Este clar că Rusia va pierde acest conflict – indiferent dacă îl va pierde rapid sau dacă îl va pierde extrem de lent, este doar o chestiune de timp”, a declarat Nuland în cadrul unei audieri în Congres, potrivit Al Jazeera.

“Problema este că, dacă acesta poate fi pierdut rapid, multe, multe, multe, multe vieți vor fi salvate, motiv pentru care trebuie să continuăm să turnăm presiune economică; trebuie să continuăm să susținem nevoile defensive ale poporului ucrainean”, a adăugat Victoria Nuland.

UPDATE 00:23 – Universal Music Group și-a suspendat activitatea în Rusia

Cea mai mare companie de înregistrări din lume, Universal Music Group, își suspendă activitatea în Rusia și își închide birourile.

UPDATE 00:10 – Viktor Orban: Sancțiunile împotriva Rusiei nu trebuie să includă interzicerea importurilor de energie rusească

Premierul ungar Viktor Orban a declarat marți că, deși Ungaria condamnă atacul Rusiei asupra Ucrainei, nu susține sancțiuni împotriva Moscovei care să acopere interzicerea importurilor de energie rusească.

″În timp ce condamnăm ofensiva armată a Rusiei și condamnăm, de asemenea, războiul, nu vom permite ca familiile maghiare să fie obligate să plătească prețul războiului; și, prin urmare, sancțiunile nu trebuie să fie extinse la domeniile petrolului și gazelor”, a declarat Orban într-o declarație după discuțiile bilaterale de la Londra cu premierul britanic Boris Johnson.

Extinderea sancțiunilor la sectorul energetic rusesc ar reprezenta o “povară disproporționat de mare” pentru Ungaria, a spus el, conform CNN.

UPDATE 00:06 – Rusia: Vânzarea de valute străine a fost suspendată până pe 9 septembrie

Vânzarea de valute străine va fi suspendată până pe 9 septembrie, a anunţat miercuri într-un comunicat de presă Banca Centrală a Rusiei, lovită de sancţiuni occidentale fără precedent din cauza ofensivei ruse în Ucraina, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Între 9 martie şi 9 septembrie 2022,“băncile nu vor putea vinde valută străină cetăţenilor”, se arată în comunicat, care adaugă că ruşii vor putea, totuşi, să schimbe valută străină în ruble în această perioadă.

UPDATE 00:00 – Primii civili evacuaţi din Sumî prin coridoare umanitare au ajuns în siguranță în centrul Ucrainei

Primii civili evacuaţi prin coridoare umanitare din oraşul Sumî, situat la 350 km nord-est de Kiev, au ajuns în siguranţă în centrul ţării, conform unui anunţ făcut marţi de adjunctul şefului administraţiei prezidenţiale ucrainene, transmite AFP, citată de Agerpres.

“Veşti bune, civili au fost evacuaţi din Sumî. Primul convoi de 22 de autobuze a sosit deja (în oraşul) Poltava, la sud-est de Kiev, a anunţat Kirilo Timoşenko pe Telegram.

Federația Rusă anunță că încetarea temporară a focului va începe la ora 10:00 dimineața (ora Moscovei) în cinci orașe ucrainene. Marți, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a dat semne că ar părea dispus la compromisuri în privința renunțării la cele două republici separatiste din estul țării, dar și la renunțarea la aderarea țării sale în NATO.

Joi, la Ankara (Turcia), ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, se va întâlni cu omologul său rus, Serghei Lavrov, iar presa internațională notează căunul dintre scopurile acestei întrevederi ar fi ca Dmitro Kuleba să propună o discuţie directă între preşedinţii Ucrainei şi Rusiei.

Între timp, civilii au început să părăsească orașul Sumî din nord-estul țării și suburbia Irpin din Kiev, în conformitate cu noile acorduri de încetare a focului, care permit evacuarea zonelor asediate.

Cu toate acestea, Ucraina a acuzat Rusia că a încălcat planul în apropiere de Mariupol, bombardând traseul planificat.

ONU afirmă că două milioane de refugiați au fugit din Ucraina de la invazia Rusiei.

Total afisari 459 , Total afisari astazi 1 

Toate Categoriile
Arhiva lunara