Larnaca – barbat impuscat mortal in satul Ormideia

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on skype
Skype
Share on email
Email

Poliția investighează un caz de omor premeditat după ce un bărbat a fost împușcat mortal, joi seară, in satul Ormideia din Larnaca.

În jurul orei 11.10 pm Poliția a fost informată cu privire la împușcăturile auzite și ca o persoană este rănită.

Polițiștii au ajuns la fața locului unde l-au găsit Panayiotis Kallitsionis, în vârstă de 29 de ani, pe veranda casei tatălui său, cu răni provocate de o armă de foc.

La locul faptei au ajuns si ambulanțe de la bazele britanice, iar personalul medical a aplicat primul ajutor, dar bărbatul a cedat în urma rănilor suferite prin impuscare.

Kallitsionis era agent de securitate la o firma privata.

Șeful operațiunilor Demetris Demetriou, șeful Poliției din Famagusta, Giorgos Economou și alți oficiali au vizitat scena, în timp ce un inspector medical este așteptat să sosească.

“În jurul orei unsprezece seara, un cetatean cipriot, în vârstă de 29 de ani, a fost ucis într-un sat din districtul Larnaca”, a declarat Economou, joi.

El a confirmat că victima a fost împușcată, dar a spus că nu știe de câte ori.

Întrebat dacă victima a fost amenințată recent, el a răspuns „ca momendat nu sunt detalii despre vreo amenintare”.

Sursa: Cyprus Mail

Total afisari 2,802 , Total afisari astazi 2 

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on skype
Skype
Share on email
Email
Doneaza o cafea

Doneaza

Personal Info

Donation Total: €2,00

Toate Categoriile
Jurnal din Cipru

Alte articole

JurnalDinCipru

FREE
VIEW