Jocurile Olimpice de la Tokyo, declarate oficial închise. Sportivii rămân cu un gust dulce-amar după un eveniment fără precedent

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on skype
Skype
Share on email
Email

Jocurile Olimpice 2020, întârziate cu un an, au ajuns la final. A 32-a ediție a celei mai importante competiții sportive la nivel planetar intră în istorie nu numai prin faptul că a fost organizată în condiții excepționale, în plină pandemie, dar și prin recordurile și performanțele pe care le-a adus. Sportivii pleacă de la Tokyo cu un gust dulce-amar.

A fost o ediție întârziată de pandemie. Apoi, s-a desfășurat cu puțini fani, care, în schimb, puteau să apese de acasă pe un buton de „încurajare virtuală”. Nu au lipsit protestele, care au denunțat costurile și riscurile. Sportivii au fost trimiși acasă imediat după ce probele în care participau s-au încheiat.

Iar acum – după toate tulburările, incertitudinile, ciudățeniile și, desigur, momentele glorioase ale competiției – Jocurile Olimpice și-au luat rămas bun de la Tokyo în același mod în care au fost deschise: singurele sunete care au răzbătut de pe un stadion aproape gol au fost muzica răsunătoare și aplauzele și uralele sportivilor și ale voluntarilor.

ACTUALIZARE 17:00 Preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic, germanul Thomas Bach, a declarat închise Jocurile Olimpice de la Tokyo, desfăşurate între 23 iulie şi 8 august în capitala Japoniei, în cadrul ceremoniei desfăşurate duminică pe Stadionul Olimpic.

„Acum, trebuie să marchez finalul acestei călătorii olimpice, una dintre cele mai complexe, de la Tokyo. Declar închise Jocurile celei de-a XXXII-a Olimpiade”, a declarat Thomas Bach, cu puțin înainte de stingerea flăcării olimpice, în prezenţa prinţului Akishino.

Îninte de acest moment, primarul Parisului, Anne Hidalgo, a primit drapelul olimpic din mâinile preşedintelui CIO, capitala Franţei urmând să găzduiască ediţia viitoare a Jocurilor, în perioada 26 iulie-11 august 2024. La Tokyo, a fost prezentată şi o secvenţă artistică de circa 12 minute cu viitoarea gazdă a Jocurilor, inclusiv o piesă muzicală compusă de muzicianul francez Woodkid, iar în Piaţa Trocadero din capitala Franţei au avut loc festivităţi dedicate acestui eveniment.

Tokyo a găzduit Jocurile Olimpice de vară pentru a doua oară, după ediţia din 1964. Jocurile de la Tokyo trebuiau să aibă loc în 2020, dar competiţia polisportivă a fost amânată cu un an din cauza pandemiei de coronavirus.

Tokyo va găzdui şi Jocurile Paralimpice, în perioada 24 august-5 septembrie 2021.

Cu ce s-au remarcat Jocurile Olimpice de la Tokyo

Jocurile Olimpice de vară de la Tokyo au fost diferite de orice alte Olimpiade din istorie. Întârziate cu un an din cauza pandemiei de coronavirus, competițiile de la Tokyo s-au desfășurat aproape fără spectatori în tribune, cu familii rămase acasă și cu sportivi care au fost obligați să poarte mască, să stea în carantină și să fie testați zilnic din cauza stării de urgență.

În ciuda provocărilor legate de organizarea Jocurilor în timpul unei pandemii, competiția a fost totuși plină de momente notabile.

Simone Biles s-a retras din proba de gimnastică pe echipe pentru a-și proteja sănătatea psihică și a stârnit o dezbatere despre presiunea asupra sportivilor de elită. Colegii de echipă ai lui Biles au câștigat argintul în finala pe echipe, iar Sunisa Lee, în vârstă de 18 ani, a devenit câștigătoarea competiției feminine la individual compus.

În ciuda vitezei lui Katie Ledecky, înotătoarea australiană Arianne Titmus, o stea în ascensiune, a învins-o în finalele feminine de 400 m și 200 m liber. Pentru România, revelația acestor Jocuri Olimpice a fost fără îndoială tânărul înotător David Popovici, chiar dacă nu a câștigat nicio medalie.

Nishiya Momiji a devenit cea mai tânără medaliată cu aur olimpic din istoria Japoniei cu victoria sa în proba feminină de skateboarding de stradă.

Mutaz Essa Barshim din Qatar și Gianmarco Tamberi din Italia au decis să împartă medalia de aur la săritura în înălțime.

Ce se întâmplă la ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice?

Ceremonia de închidere a făcut parte din Jocurile Olimpice încă de la prima Olimpiadă modernă, în 1896, la Atena. Este o celebrare care are loc la sfârșitul fiecărei ediții a Jocurilor Olimpice pentru a marca încheierea competiției și pregătirea următoarelor jocuri de vară (din 2024).

Tema ceremoniei de închidere din acest an este „Lumile pe care le împărțim”, despre care organizatorii spun că reflectă spiritul olimpic și exprimă ideea că fiecare dintre noi are propria lui lume.

În timp ce elementele artistice ale ceremoniei de închidere sunt lăsate la latitudinea fiecărei țări gazdă, există anumite protocoale stabilite încă din timpul Jocurilor din 1920 de la Anvers, care au fost introduse ulterior în regulamentul olimpic. Aceste elemente includ mai multe momente pe care spectatorii au ajuns să le îndrăgească, inclusiv parada drapelelor naționale, parada victoriei, înmânarea medaliilor finale, coborârea drapelului olimpic și predarea acestuia reprezentantului următorului oraș-gazdă, în acest caz, Paris.

Poate că cel mai emoționant element este însă stingerea flăcării olimpice. În momentul în care luminile se sting, Jocurile se încheie cu adevărat.

La fel ca la ceremonia de deschidere, fanii nu au voie să asiste la ceremonia de închidere din cauza pandemiei COVID-19. Cu toate acestea, vor fi prezenți demnitari și oficiali, precum și acei sportivi încă rămași la Tokyo.

Iar după ce luminile se sting, privirile iubitorilor sportului se vor îndreptat către Jocurile Paralimpice de vară din 2020, care vor începe la 24 august, tot în Japonia, și la care România este reprezentată printre alții chiar de ministrul sporturilor, Eduard Novak, la ciclism.

Sursa: digi24

Total afisari 7,637 , Total afisari astazi 2 

Doneaza o cafea pentru administratorii ziarului – Va multumim

Doneaza

Select Payment Method
Personal Info

Donation Total: €2,00

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on skype
Skype
Share on email
Email
Toate Categoriile
Arhiva lunara
Jurnal din Cipru

Alte articole