Ajuns la 85 de ani, Ion Țiriac continuă să investească în pasiunea sa pentru mașinile de lux.
Miliardarul are o colecție de peste 400 de mașini, însă, recent, și-a completat colecția cu alte două ”bijuterii”.
Ion Țiriac a adăugat două mașini de lux la colecția sa, în valoare de peste 1,5 milioane de euro
Afaceristul a plătit peste 1,5 milioane de euro pentru două mașini de curse. Ambele sunt modele Porsche. Prima un 911 GT3 R rennsport, l-a costat 1,2 milioane de euro. În toată lumea, sunt doar 77 de exemplare, iar Ion Țiriac s-a declarat impresionat de acest bolid. Cea de-a doua este un 911 GT3 RS.
”Aceasta este perima dată când o astfel de mașină, 911 Gt3 R rennnsport, este vândută unui privat. Mi-a luat un an de zile să conving familia Porsche să-mi vândă această mașină. Cealaltă, 911 GT3 RS, merge pe stradă, este făcută pentru acest scop.
Avem norocul să le avem acum aici pe amândouă; abia aștept să văd cât de mult se vor delecta cei care ne vizitează, și în special copiii.
Mulțumesc familiei Porsche pentru că m-a ajutat să realizez acest lucru. O să îmi măresc colecția atât cât pot, nu vreau să par arogant, fiecare obiect de aici având o valoare care va rămâne peste timp”, a spus Ion Țiriac.
”De intrat în ea, o să-mi fie ceva mai greu, s-ar putea întâmpla să intru, dar dacă nu e nimeni să mă scoată, stau acolo două-trei săptămâni și nu cred că-mi convine”, a adăugat afaceristul.
La evenimentul de prezentare a celor două mașini, a luat parte și pilotul Titi Aur: ”Această mașină înseamnă mai mult decât o mașină de curse, de asta este o bijuterie”.
Sursa: Sport.ro