Incendiu uriaș la una din cele mai mari rafinării din Indonezia. 20 de răniți și mai mulți oameni dați dispăruți

Share on facebook
Facebook
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on telegram
Telegram
Share on twitter
Twitter
Share on email
Email

Un incendiu de amploare a izbucnit la una dintre cele mai mai rafinării de petrol din Indonezia. Cel puțin 5 persoane au fost rănite grav și mai multe sunt date dispărute, relatează BBC.

Potrivit agenției dpa, citată de Agerpres, bilanțul este de 20 de răniți, dintre care 5 în stare gravă.

Persoanle rănite sunt aât localnici, cât și oameni care treceau pe un drum din apropierea rafinăriei, în momentul izbucnirii incendiului.

De asemenea, aproape 1.000 de persoane au fost evacuate.

Incendiul, ale cărui cauze nu sunt cunoscute, a izbucnit duminică seara la rafinăria Balongan, deținută de coompania petrolieră de stat Pertamina.

Potrivit unui purtător de cuvânt al companiei PT Kilang Pertamina Interasional, incendiul a izbucnit imediat după miezul nopţii, în timpul unei furtuni cu fulgere şi tunete.

Imaginile diuzate de posturile locale de televiziune și pe rețelele sociale arată că flăcările erau încă puternice luni dimineața, iar un nor de fum gros s-a răspândit deasupra rafinăriei, deși pompierii încearcă de ore întregi să controleze incendiul.

„Am simțit mai întâi un miros puternic de combustibil, atât de tare încât mă durea nasul, și am auzit un fel de tunet”, a povestit un localnic din apropiere la postul Metro TV, citat de Reuters.

Rafinăria Balongan este una dintre cele mai mari din Indonezia și, de asemenea, una dintre cele mai importante, deoarece alimentează cu combustibili și produse petrochimice întreaga zonă Jakarta.

Deși Pertamina a anunțat că „livrarea de combustibil către public se desfășoară normal”, mulți se întreabă cum va afecta acest incident întreprinderile și fabricile de materiale plastice și produse chimice.

Deja mai mulți politicieni cer răspunsuri cu privire la modul în care un astfel de incident dezastruos s-a putut întâmpla la o rafinărie de stat.
Un politician, Kurtubi, a subliniat într-un interviu TV că rafinăria Balongan, care funcționează din 1994, este relativ nouă în comparație cu alte rafinării Pertamina.

Kurtubi, care este membru al Comisiei pentru afaceri energetice a Camerei Reprezentanților, a cerut, de asemenea, o evaluare a distanțelor dintre rafinăriile de petrol și zonele rezidențiale.

Sursa: Agerpres

Total afisari 858 , Total afisari astazi 1 

Doneaza o cafea – Va multumim

Doneaza

Select Payment Method
Personal Info

Donation Total: €2,00

Share on facebook
Facebook
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on telegram
Telegram
Share on twitter
Twitter
Share on email
Email
Toate Categoriile
Arhiva lunara
Jurnal din Cipru

Alte articole

Avertizare galbenă pentru furtuni puternice

Departamentul de Meteorologie a emis o avertizare galbenă pentru sâmbătă și duminică. Mai exact, avertizarea va intra în vigoare de…

Total afisari 1,370 , Total afisari astazi 1,370