Potrivit Constituției, după demisia președintelui Klaus Iohannis, interimatul funcției va fi asigurat de președintele Senatului, Ilie Bolojan. Acesta din urmă trebuie mai întâi să renunțe la funcția de membru al PNL.
Potrivit surselor Antena 3 CNN, după pleacrea lui Ilie Bolojan la Palatul Cotroceni, funcția de președinte interimar al Senatului va fi preluată de Mircea Abrudean, iar funcția de președinte interimar al Partidului Național Liberal va fi preluată de Cătălin Predoiu.
Ce urmează după anunțul demisiei președintelui României:
– CCR constată vacanța funcției de președinte prin hotărâre și publică hotărârea în Monitorul Oficial
– După publicarea hotărârii CCR referitoare la constatarea interimatului funcției (cf. art 146 lit G), vacanța funcției se constată la cererea unui președinte de la Camera Deputaților sau de la Senat
– Ilie Bolojan, cel care, comform Constituției va prelua funcția de președinte interimar al României, demisionează din funcția de președinte al Senatului și din cea de membru al PNL
Potrivit articolului 97 din Constituție, „vacanţa funcţiei de Preşedinte al României intervine în caz de demisie, de demitere din funcţie, de imposibilitate definitivă a exercitării atribuţiilor sau de deces.”
De asemenea, articolul prevede că „în termen de 3 luni de la data la care a intervenit vacanţa funcţiei de Preşedinte al României, Guvernul va organiza alegeri pentru un nou Preşedinte.”
Ce atribuții are președintele interimar al României
Următorul articol prevede cine preia interimatul și ce limite constituționale are:
(1) Dacă funcţia de Preşedinte devine vacantă ori dacă Preşedintele este suspendat din funcţie sau dacă se află în imposibilitate temporară de a-şi exercita atribuţiile, interimatul se asigură, în ordine, de preşedintele Senatului sau de preşedintele Camerei Deputaţilor.
(2) Atribuţiile prevăzute la articolele 88-90 nu pot fi exercitate pe durata interimatului funcţiei prezidenţiale.
Este vorba de următoarele prevederi:
- Preşedintele României adresează Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme politice ale naţiunii.
- Dizolvarea Parlamentului.
- Referendumul pe probleme de inters național. Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional.
Chiar și președintele interimar poate fi suspendat
Articolul 98 privind răspunderea președintelui interimar prevede că, dacă persoana care asigură interimatul funcției de Președinte al României săvîrșește fapte grave, prin care se încalcă prevederile Constituției, se aplică articolul 95 (suspendarea) și articolul 97 (interimatul).
Sursa: Antena 3 CNN