Guvernul Barnier, îndepărtat de la putere printr-o moţiune de cenzură

Distribuie articolul

Susține Jurnal Din Cipru – Fii parte din misiunea noastră!
Dacă apreciați munca noastră și doriți să susțineți jurnalismul independent, vă invităm să faceți o donație

Guvernul francez condus de către premierul Michel Barnier a fost răsturnat miercuri de la putere printr-o moţiune de cenzură depusă de stânga, adoptată cu 331 de voturi la 289, scrie presa franceză.

Aceasta este o premieră în Franţa din 1962, scrie Le Figaro.

Michel Barnier este obligat, prin adoptarea miercuri acestei moţiuni de cenzură depusă de către Noul Front Popular (NFP) la Adunarea Naţională, să prezinte demisia Guvernului său preşedintelui Republicii Emmanuel Macron, relatează BFMTV.

Locatarul Matignonului bate astfel recordul lui Bernard Cazeneuve şi devine cel mai efemer premier al Republicii a V-a.

În total, 331 de deputaţi au votat în favoarea acestei moţiuni, în contextul în care majoritatea necesară adoptării acesteia era de 288.

Michel Barnier, cenzurat miercuri, urmează astfel să plecve din post după 90 de zile la şefia Guvernului.

El a fost premier cu 70 de zile mai puţin decât Bernard Cazeneuve, numit de către François Hollande la sfârşitul singurului său mandat de cinci ani, care a fost premier din decembrie 2016 şi până în mai 2017.

NFP ŞI RN

Michel Barnier s-a instalat la Matignon la 5 septembrie, succedându-i lui Gabriel Attal – care se află pe locul trei al celor mai efemeri premieri ai Republicii a V-a.

El avea sarcina dificilă să se prezinte în faţa ueni Adunări în care nu avea o majoritate absolută.

După ce a alcătuit un ”soclu comun” împreună cu Partidul Les Républicains (LR, dreapta) şi partide din tabăra prezidenţială – Renaissance, MoDem, Horizons -, fostul comisar european s-a lovit de proba bugetului.

După mai multe săptămâni de dezbateri în Parlament, el a decis luni să asumea răspunderea Guvernului, în baza Articolului 49.3 al Constituţiei, şi să treacă astfel fără vot prin Adunarea Naţională bugetul Securităţii Sociale.

În pofida unor îndelungate negocieri – în culise – cu Partidul Rassemblement national (RN, extremă dreapta), el nu a reuşit să obţină susţinerea lui Marine Le Pen şi altor deputaţi de extrenă dreapta.

Aceştia din urmă au decis să voteze în favoarea moţiunii  de cenzură depuse de NFP miercuri, antrenând astfel căderea Guvernului.

Articolul 50 al Constituţiei îl obligă pe Michel Barnier să-şi prezinte propria demisie şi demisia echipei sale preşedintelui Republicii.

În aşteptarea numirii succesorului său de către Emmanuel Macron, Michel Barnier rămâne premier ”demisionar” şi expediază afacerile curente.

Sursa: News.ro

Susține Jurnal Din Cipru – Fii parte din misiunea noastră!

Dragi cititori,

La Jurnal Din Cipru, ne dedicăm să vă oferim informații corecte și verificate, menținând comunitatea românească din Cipru și de pretutindeni bine informată. Într-o lume dominată de dezinformare, misiunea noastră este să fim o sursă de știri independentă, transparentă și lipsită de influențe politice sau economice.

Pentru a continua acest demers, avem nevoie de sprijinul vostru. Orice donație, oricât de mică, contribuie la menținerea acestei platforme și la dezvoltarea unui jurnalism onest și de calitate.

Dacă apreciați munca noastră și doriți să susțineți jurnalismul independent, vă invităm să faceți o donație

Distribuie articolul

O poveste, un titlu, o stire...

Susținem cele mai înalte standarde de integritate jurnalistică și raportare etică, asigurându-ne că adevărul și transparența prevalează în tot conținutul nostru.