Vicecancelarul german Robert Habeck l-a avertizat vineri pe miliardarul american Elon Musk să nu se amestece în viitoarele alegeri prevăzute pentru 23 februarie în Germania, după ce recent Musk şi-a exprimat sprijinul pentru partidul de dreapta radicală ‘Alternativa pentru Germania’ (AfD), transmite DPA, potrivit Agerpres.
„Jos mâinile de pe democraţia noastră, domnule Musk!”, a declarat Habeck atunci când a fost întrebat de revista Der Spiegel dacă Elon Musk este o ameninţare pentru Germania.
„Combinaţia de bogăţie imensă, control asupra informaţiei şi reţelelor, utilizarea inteligenţei artificiale şi dorinţa de a ignora regulile este un atac frontal asupra democraţiei noastre”, a continuat Robert Habeck.
În schimb, şefa guvernului italian Giorgia Meloni l-a descris pe Elon Musk drept un „bărbat genial”.
„El este un personaj important al timpurilor noastre, un inovator extraordinar ce are întotdeauna viitorul în minte”, a spus Meloni într-un interviu acordat cotidianului italian Corriere della Sera.
Lidera partidului Fratelli d’Italia s-a referit la relaţia cu fondatorul Tesla, spunând: „Suntem categoric doi oameni care au o relaţie foarte bună. El este un bărbat genial, cu care este mereu foarte interesant să colaborezi”.
De la obţinerea victoriei lui Donald Trump în alegerile prezidenţiale din SUA, Musk a încercat tot mai mult să influenţeze politica din Europa prin declaraţii difuzate pe diferite canale.
Printre altele, el l-a calificat drept „tiran” pe preşedintele german Frank-Walter Steinmeier, iar pe cancelarul Olaf Scholz l-a numit „fraier”.
Sursa: DPA / Agerpres / Antena 3 CNN