Europenii nu mai consideră Statele Unite un „aliat”, conform unui nou sondaj. Ce cred despre realegerea lui Donald Trump

Distribuie articolul

Susține Jurnal Din Cipru – Fii parte din misiunea noastră!
Dacă apreciați munca noastră și doriți să susțineți jurnalismul independent, vă invităm să faceți o donație

Un studiu realizat de Consiliul European pentru Relații Externe (ECFR) arată că europenii nu mai văd Statele Unite ale Americii ca pe un aliat și au o mare varietate de opinii față de Uniunea Europeană și viitorul ei, relatează Euronews.

O majoritate a europenilor consideră, acum, că Statele Unite sunt un „partener necesar”, mai degrabă decât un „aliat”, conform sondajului publicat miercuri de think tank-ul pan-european ECFR, pe fondul unei fricțiuni tot mai mari între UE și SUA pe tema tarifelor, Groenlandei și viziunilor de politică internațională în general.

Această perspectivă a fost împărtășită de jumătate dintre respondenții la sondaj, și de o majoritate în țări în mod tradițional apropiate de SUA, precum Danemarca, Germania sau Polonia.

„Asta reprezintă o mare schimbare pentru unele țări care obișnuiau să fie puternic transatlantice”, spune Pawel Zerka, cercetător senior la ECFR.

„Dar e de înțeles, pentru că Donald Trump nu mai prezintă alianța transatlantică ca pe o alianță în adevăratul sens al cuvântului, ci ca pe ceva ce trebuie să fie tranzacțional, trebuie să acceptăm asta”, spune el.

Conform analistului, situația poate fi prezentată ca o „oportunitate” pentru europeni să încerce să stabilească o „abordare pragmatică față de SUA, mai degrabă decât una idealistă”.

Sondajul a fost realizat în 11 țări ale Uniunii Europene – Germania, Franța, Italia, Polonia, Portugalia, Spania, Danemarca, Estonia, România, Bulgaria, Ungaria – dar și în alte țări non-ue, precum Ucraina, Elveția și Regatul Unit.

Opiniile sunt divergente, însă, în ce îl privește pe Donald Trump – președintele american are mai mulți susținători în sud-estul Europei și mai mulți critici în vestul și nordul continentului.

Euro-optimiști versus euro-pesimiști

Aproape jumătate (49%) dintre unguri consideră că realegerea lui Donald Trump la Casa Albă este un lucru pozitiv pentru pacea mondială. În Bulgaria și România, procentul este de 45%. Prin comparație, 62% dintre danezi consideră opusul. La fel și 55% dintre germani.

Studiul a arătat și o variațe puternică de percepție în ce privește felul în care văd europenii UE și rolul ei în lume.

Cea mai mare tabără, cea a euro-optimiștilor, cred că UE este o mare putere și că prăbușirea ei este puțin probabil în următoarele două decenii. Ei reprezintă 30% dintre respondenți, cele mai mari grupuri fiind în Estonia, Danemarca, Ucraina, Spania și Portugalia.

Pe partea opusă, 22% sunt „euro-pesimiști”, care cred că UE nu este o putere și este sortită colapsului.

Eșantionul pe care a fost făcut studiul a inclus 18.507 respondenți din țările menționate anterior.

Sursa: Euronews / Antena 3 CNN

Susține Jurnal Din Cipru – Fii parte din misiunea noastră!

Dragi cititori,

La Jurnal Din Cipru, ne dedicăm să vă oferim informații corecte și verificate, menținând comunitatea românească din Cipru și de pretutindeni bine informată. Într-o lume dominată de dezinformare, misiunea noastră este să fim o sursă de știri independentă, transparentă și lipsită de influențe politice sau economice.

Pentru a continua acest demers, avem nevoie de sprijinul vostru. Orice donație, oricât de mică, contribuie la menținerea acestei platforme și la dezvoltarea unui jurnalism onest și de calitate.

Dacă apreciați munca noastră și doriți să susțineți jurnalismul independent, vă invităm să faceți o donație

Distribuie articolul

O poveste, un titlu, o stire...

Susținem cele mai înalte standarde de integritate jurnalistică și raportare etică, asigurându-ne că adevărul și transparența prevalează în tot conținutul nostru.