Elon Musk câștigă din nou în fața lui Jeff Bezos. A fost respinsă plângerea prin care compania Blue Origin a dat în judecată NASA

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on skype
Skype
Share on email
Email

Plângerea prin care Blue Origin, compania spaţială a miliardarului Jeff Bezos, a contestat în instanţă decizia luată de NASA de a alege compania SpaceX pentru a dezvolta un viitor modul de aselenizare, a fost respinsă joi de un tribunal federal din Statele Unite, informează AFP.

Acea decizie a pus capăt unei bătălii judiciare întinsă pe mai multe luni, care a împiedicat NASA să lucreze cu SpaceX la acel modul de aselenizare până la soluţionarea conflictului. Denumit Starship, vehiculul spaţial ar trebui să le permită americanilor, graţie programului Artemis, să revină pe Lună în acest deceniu.

„NASA va începe din nou să lucreze cu SpaceX cât mai repede posibil”, a anunţat compania spaţială americană într-un comunicat.

NASA a anunţat în aprilie că a atribuit companiei SpaceX, condusă de Elon Musk, contractul privind dezvoltarea unui sistem de aselenizare locuibil (HLS), contra sumei de 29 de miliarde de dolari, transmite Agerpres.

Însă concurentul firmei spaţiale private, Blue Origin, a depus atunci o plângere la un organism din Congresul american însărcinat cu controlarea cheltuielilor publice (GAO), considerând că procesul de evaluare implementat de NASA a fost inechitabil şi că agenţia spaţială ar fi trebuit să desemneze mai mulţi învingători la acea licitaţie.

GAO a respins însă plângerea formulată de compania lui  Jeff Bezos.

Blue Origin, considerând că GAO nu era în măsură să răspundă „problemelor fundamentale” generate de decizia luată de NASA, a depus apoi o plângere la Curtea Federală a Revendicărilor din SUA.

Judecătorul Richard A. Hertling s-a pronunţat la rândul lui, joi, în favoarea NASA. Motivaţia deciziei sale nu a fost făcută publică şi va rămâne pentru moment sigilată.

Într-un comunicat ulterior deciziei, Blue Origin a considerat că plângerea sa „a evidenţiat probleme de securitate importante” care există în procesul de atribuire a contractelor şi care  „ar trebui încă să fie rezolvate”.

„Blue Origin rămâne profund angajată în succesul programului Artemis. Noi avem o gamă largă de activităţi şi multiple contracte cu NASA, pentru ca astronauţii din Statele Unite să poată să îşi atingă obiectivul de a reveni pe Lună şi de a rămâne acolo”, a adăugat compania americană.

Elon Musk a reacţionat, ca de obicei, pe Twitter, distribuind un o „memă”însoţită de menţiunea „Aţi fost judecaţi!”, cu referire la compania Blue Origin.

Agerpres

Total afisari 297 , Total afisari astazi 2 

Doneaza o cafea pentru administratorii ziarului – Va multumim

Doneaza

Select Payment Method
Personal Info

Donation Total: €2,00

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on skype
Skype
Share on email
Email
Toate Categoriile
Arhiva lunara
Jurnal din Cipru

Alte articole