Preşedintele SUA, Donald Trump, a depus luni jurământul în funcţie, cu mâna dreaptă ridicată, dar fără a-şi pune mâna stângă pe cele două Biblii pe care soţia sa, Melania, le ţinea în timp ce stătea lângă el, informează Reuters, potrivit Agerpres.
Aparenta omisiune nu are niciun impact practic, spun specialiştii, dar a stârnit curiozitatea online. În ciuda fastului de la ceremonia de învestitură şi a unui discurs revigorant, cel mai important lucru pe care americanii l-au căutat pe Google în legătură cu Trump luni după-amiază a fost despre faptul că acesta nu a pus mâna pe Biblie.
Obiectul pe care jură un viitor preşedinte, fie că este o Biblie, un document istoric sau nimic, nu este relevant pentru asumarea puterii, a declarat Jeremi Suri, profesor de istorie la Universitatea din Texas, şi specialist în teme prezidenţiale.
„Nu există nimic în Constituţie care să spună că preşedintele trebuie să facă o legătură între acesta (jurământ – n.r.) şi Dumnezeu în vreun fel”, a spus el. „Jurământul este către Constituţie”, a adăugat Suri.
Suri a adăugat că Constituţia permite unui viitor preşedinte fie să jure, fie să afirme. Părinţii fondatori ai SUA „au lăsat deschisă posibilitatea pentru cineva care este ateu”, a apreciat Suri.
Articolul 2 din Constituţia Statelor Unite spune că un viitor preşedinte „va depune următorul jurământ sau afirmaţie: Jur (sau afirm) în mod solemn că voi executa cu fidelitate Oficiul de Preşedinte al Statelor Unite şi voi păstra, proteja şi apăra, în măsura posibilităţilor mele, Constituţia Statelor Unite”.
Trump a ales Biblia pe care a depus jurământul al 16-lea preşedinte al SUA, Abraham Lincoln, şi o altă Biblie pe care republicanul a primit-o de la mama sa, a anunţat echipa sa de tranziţie.
Sursa: Reuters / Agerpres