Menu

Dmitri Medvedev: Rusia are forţa de a-i pune la punct pe duşmanii conduşi de SUA

Rusia are forţa necesară de a-i pune la punct pe duşmanii conduşi de SUA, iar Moscova va dejuca complotul rusofob al Occidentului menit să distrugă Federaţia Rusă, a declarat joi Dmitri Medvedev, unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai preşedintelui rus Vladimir Putin, informează Reuters.

Dmitri Medvedev, care a fost preşedinte al Federaţiei Ruse din 2008 până în 2012 şi care în prezent este vicepreşedintele Consiliului Securităţii Rusiei, a spus că SUA au alimentat o rusofobie “dezgustătoare”, în încercarea de a îngenunchea Rusia şi apoi de a o distruge.

“Aceasta nu va reuşi: Rusia are forţa de a-i pune la punct pe toţi duşmanii noştri impertinenţi”, a spus Medvedev, potrivit Agerpres.

Miercuri, preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că operaţiunea sa militară din Ucraina este un “succes” şi că Moscova nu va lăsa această ţară să devină un “cap de pod” pentru “acţiuni agresive” împotriva Rusiei.

Agerpres

Total afisari 486 , Total afisari astazi 1 

Toate Categoriile
Arhiva lunara