Dezastrul Covid din India nu dă semne de ameliorare. Bilanțul deceselor zilnice este din nou aproape de 4.000

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on skype
Skype
Share on email
Email

India a raportat o creștere mai mică a numărului de infectări noi cu coronvirus, sâmbătă, însă numărul de decese continuă să se mențină extrem de ridicat, aproape de 4.000, relatează Reuters.

În ultimele 24 de ore, în India au fost raportate 326.098 de cazuri de îmbolnăvire cu Covid-19, cea mai mică creștere a numărului de cazuri din ultimele trei săptămâni. Bilanțul total al cazurilor din india a ajuns la 24,37  de milioane.

Alte 3.890 de decese au fost raportate. Bilanțul deceselor noi cauzate de Covid-19 în India se menține, astfel, extrem de ridicat.

Creșterea mai înceată a numărului de cazuri ar putea fi reflectată de testarea mai redusă, sunt de părere experții, după ce numărul de teste zilnice a scăzut la cel mai mic nivel din 9 mai.

În ultima săptămână, numărul de cazuri din India a crescut cu 1,7 milioane, iar peste 20.000 de oameni au murit din cauza îmbolnăvirii. În total, țara a raportat 266.207 decese cauzat de Covid-19.

Ciuperca neagră, un nou motiv de îngrijorare pentru India

Dezastrul provocat de criza Covid s-a amplificat și mai mult în India din cauza unei infecții fungice rare care se dezvoltă la pacienții Covid și care pare că s-a răspândit deja în mai multe orașe și regiuni ale țării.

Zece noi decese din cauza ciupercii negre au fost raportate în India recent – opt în districtul Thane din statul Maharashtra și alte două în Madhya Pradesh. Cazuri de mucormicoză au fost raportate însă într-o mulțime de alte state – în Delhi, Gujarat, Karnataka, Rajasthan sau Odisha.

Mucormicoza este o ciupercă feroce care este deobicei fatală dacă nu este tratată între una și trei zile”, a spus Dr. Anchal Gupta, chirurg oftalmolog din Delhi.

Medicii cred că mucormicoza apare la pacienții cu Covid din cauza folosirii steroizilor, un tratament necesar pentru cei în stare extrem de gravă. De asemenea, ciuperca mai apare și la persoanele cu un sistem imunitar compromis și poate apărea și ca infecție nosocomială.

Printre simptomele care apar în cazul infecţiei se numără: nas înfundat şi sângerări, durere şi umflare a ochiului, pleoape căzute şi vedere înceţoşată sau chiar pierdere a vederii. De asemenea, pe piele pot apărea pete de culoare neagră.

Sursa: Reuters

Total afisari 1,635 , Total afisari astazi 1 

Doneaza o cafea pentru administratorii ziarului – Va multumim

Doneaza

Select Payment Method
Personal Info

Donation Total: €2,00

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on skype
Skype
Share on email
Email
Toate Categoriile
Arhiva lunara
Jurnal din Cipru

Alte articole

Unitate mobilă de vaccinare pentru zonele montane

Ministerul Sănătății organizează vaccinări cu o unitate mobilă de vaccinare sâmbătă, 23 octombrie, în comunitățile Evrychou și Trimiklini, cu scopul…

Total afisari 6,818 , Total afisari astazi 6,818 

Horoscop 21 octombrie 2021

Horoscop 21 octombrie 2021 pentru Berbec Nu încetați niciodată să vă gândiți la ce puteți face pentru a vă îmbunătăți…

Total afisari 6,773 , Total afisari astazi 6,773