Menu

Cum prezintă presă rusă de propagandă războiul din Ucraina: ”Operațiunea specială a Rusiei a salvat lumea”

Presa de propagandă din Rusia oferă o perspectivă diametral opusă a războiului pe care Vladimir Putin l-a stârnit prin invadarea Ucrainei. Rușilor li se spune că, de fapt, ”operațiunea specială” din Ucraina a salvat lumea.

Komsomolskaya Pravda este un ziar online din Sankt Petersburg, înființat în martie 2021 chiar de către Roskomnadzor, serviciul federal de supervizare în telecomunicații al Federației Ruse.

Publicația are în această perioadă o secțiune dedicată războiului, chiar sub denumirea cu care Kremlinul îi obligă pe toți cei din Rusia să se exprime, sub amenințarea închisorii- ”Operațiune Specială în Ucraina”.

În cealaltă realitate, a lumii libere, invazia Rusiei a ucis în 14 zile aproape de 500 de civili ucraineni, printre care zeci de copii, în timp ce alte mii de persoane au fost rănite.

Zeci de localități au fost distruse și peste 2 milioane de ucraineni s-au refugiat peste granițe, în cea mai gravă criză care lovește Europa și lumea civilizația modernă după Al Doilea Război Mondial.

Invadatorii reduc tarifele la utilități și îi ajută pe oameni la semănat

Ceea ce li se prezintă rușilor este, realmente, din altă lume. Am tradus titlurile prin banala aplicație de traducere oferită de Google în cazul oricărui site străin, iar rezultatele sunt cel puțin interesante.

Toate capturile paginii de azi, 9 martie, a ziarului Komsomolskaya Pravda pot fi văzute în galeria foto din subsolul acestui articol.

Vedem astfel cum ”în orașele ucrainene eliberate de naționaliști tarifele la utilități sunt reduse”, iar invadatorii ruși îi ajută de acum pe fermierii locali în campania de semănat.

Într-un alt articol, rușilor li se spune că trupele trimise de Kremlin ”i-au alungat pe naționaliști din suburbiile Kievului”, în timp ce un alt material evocă memoria unui militar rus din Buriația, care ”din copilărie a visat să devină soldat” și acum a fost înmormântat în satul său natal, unde toată suflarea a venit să-și ia rămas bun de la cel care ”a murit în timpul eliberării Republicii Donbass”.

Ca de obicei, Zelenski ar fi fugit, de fapt, în România

Un articol de la secțiunea Politică are un titlu de-a dreptul spectaculos. ”Cu o oră înainte de apocalipsă. Dovezi tot mai clare că operațiunea specială a Rusiei a salvat o mare parte din lume”, scrie Komsomolskaya Pravda, alături de o reclamă la un site de matrimoniale.

Publicația reia tema folosită de presa propagandistică a Kremlinului aproape zilnic: ”Unde este cu adevărat Volodimir Zelenski? La Kiev? La Liov? În România?”, după care prezintă ”documentele originale” furnizate de Ministerul Apărării din Rusia cu privire la ”planurile Ucrainei de a ataca Donbasul”.

Un corespondent al publicației transmite din Kiev că localnicii sunt ”îngroziți de jefuitori înarmați”, în timp ce ”trupele ucrainene au făcut puncte de tragere din fiecare casă”.

Asta pe fondul asigurărilor unui politolog că ”forțele armate ale Ucrainei vor fi învinse în trei zile” și în ecoul spuselor lui Peskov (Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului- n.red), ”despre biolaboratoarele din Ucraina: ”Întreaga lume este interesată să știe ce făceau aceste instituții”.

Naționaliștii iau 1.500 de dolari oamenilor pentru a-i lăsa să fugă din țară și regrete pentru închiderea McDonald’s

Nu putea lipsi în acest context declarația unui fost membru al Comisiei de dezarmare a ONU, potrivit căruia ”Ucraina a devenit un teren de testare pentru cercetarea biologică din SUA”.

Oficiosul Kremlinului mai dezvăluie cum ”naționaliștii au înființat o afacere cu refugiații ucraineni: iau 1.500 de dolari pentru trecerea graniței”, iar un lider al voluntarilor din Donețk îi transmite corespondentului Komsomolskaya Pravda că ”aceștia nu sunt militari, sunt niște nenorociți care se ascund în spatele civililor”.

Revenind în Sankt Petersburgul natal, publicația anunță, cu o notă evidentă de regret, închiderea restaurantelor McDonald’s din oraș, începând cu data de 11 martie.

Ziarul arată cum sute de ruși se înghesuie la coadă pentru a mai prinde măcar un meniu de la McDonald’s, înainte ca acesta să se închidă. Evident, Kremlinul nu scoate un cuvânt despre motivele plecării acestui brand din Rusia.

Stirile ProTV

Total afisari 1,342 , Total afisari astazi 1 

Toate Categoriile
Arhiva lunara