Antonescu: „Ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga Președinția României”
Candidatul Coaliției crede că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga Președinția României.
„Călin Georgescu, despre care cred că ar fi un dezastru dacă ar câștiga Președinția României, el a făcut un lucru riscant, dar pe care eu îl respect. S-a îmbrăcat la costum și la cravată, nu a vorbit despre ce e cool și ce nu e cool, a vorbit despre niște lucruri mari, în mod fundamental fraudulos, dar a făcut acest pariu despre care nu mulți ar fi crezut la început că ar avea succes.
Fugi de aici, ești un om de 62 de ani, vii la costum și la cravată și vorbești. Și iată că exista și această nevoie.
Să nu se înțeleagă că eu am intrat în bătălie ca să imit și să ofer o variantă mai bună decât Călin Georgescu. Doamne ferește. Din punctul meu de vedere, dacă se vorbește pe limba oamenilor care vorbesc această limbă ș sunt compatrioții noștri, atunci e un teritoriu de imaginație, de risc, de curaj, nu trebuie să copiezi pe nimeni.
Cred că fiecare dintre noi, candidați, trebuie să venim cu un proiect de țară, dar care să aibă încastrat ceva despre care s-a vorbit mai puțin, un proiect de președinte, un model de președinte.
Partidele sunt la un minimum. Nu mai avem partide mari, avem o coaliție de bine, de rău, avem un minimum garantat de stabilitate pe baza coaliției, dar e clar că e o criză, un loc mai mare decât a fost până acum care nu poate fi umplut decât de acest lider.
Trebuie să le cerem oamenilor susținerea pentru un anumit tip de lider, de personaj”, a mai spus el.
De asemenea, el a mai afirmat că pentru a decide soarta ţării, este nevoie de răbdare pentru a urmări dezbaterile candidaţilor. Pe reţelele sociale, în special TikTok, se poate viraliza orice, însă „ceea ce trebuie viralizat acum, ca să mai putem avea TikTok, este democraţia”.
„Acolo sunt copiii noştri. Şi nu e vorba numai de copii, că eu cunosc şi bunici care sunt pe TikTok, sunt aderenţi de dată recentă, maestrul Cristoiu, de exemplu, care face intens un laudatio pentru acest mijloc de comunicare, şi atâţia. Dar, ce facem? Eu încă nu înţeleg, că v-am spus, nu sunt iniţiat, o să mă pun la punct. Încap trei-patru capete de oameni în TikTok, acolo, în telefon, să facă un debate? Pentru că, totuşi, copii, – vorbesc aşa pentru că fiica mea e generaţia voastră – nu e de ajuns să vedeţi un om, Georgescu, Popescu, eu, altul, care vă vorbeşte oricât de frumos, oricât de percutant, oricât de incitant, un minut şi jumate până vă plictisiţi, sau ca să nu vă plictisiţi, e vorba de soarta unei ţări şi e vorba ca atunci când oamenii stau faţă în faţă şi discută lucruri despre acest subiect, este altceva. Aşa fac şi americanii, aşa face orice democraţie, nu pentru că ar fi un concurs de ciondăneli, nu pentru că ar fi un concurs de cine e mai bun de gură sau cine dă replica cea mai cool sau mai spectaculoasă, ci pentru că, într-un asemenea debate, îl vezi pe om, cu firea, cu nervii, cu răbdarea, cu sclipirea, cu ce are el. Îl vezi live”, a mai spus el.
Fostul lider PNL mai spune că nu are cont nici pe TikTok, nici pe Instagram, iar pe Facebook nu a postat de aproape un deceniu.
„Eu nu am avut în aceşti ani în care am lipsit din exerciţiul politic activ viaţă pe reţelele sociale, pe niciuna, pentru că nu am avut nevoie. Preocupările mele au fost de altă natură, am scris, am citit, am călătorit, am gândit, am observat. Am comunicat în regim intim”, a explicat Crin Antonescu.
Ce mesaj le transmite Crin Antonescu românilor
Crin Antonescu le-a transmis și un mesaj românilor:
„Eu înțeleg nevoia de o identitate puternică, redobândită sau dobândită și respectabilă. Știu că oameni din diaspora au votat pentru că nu se simt suficient de respectați, pentru că nu se simt parte a unui grup prestigios și acest grup nu poate fi decât națiunea lor, aici sau acolo. Înțeleg acest lucru, dar noi nu putem să câștigăm asta printr-un refuz al bătăliei pe care o dăm pentru identitate în Occident, ci trebuie să dăm această bătălie până la capăt, pentru că avem toate șansele să o câștigăm.
Unii poate mă așteptau, alții ar fi vrut să vin, dar nu se gândeau că mai vin, iar alții fac acum cunoștință. Acum 10 ani, într-o discuție am zis că eu când vin, vin și când plec, plec. Aș întoarce acum termenii și le-aș spune că atunci când am plecat, am plecat, acum dacă am venit, am venit.
Sunt aici, vom da această bătălie și vom face tot ce este în obligația noastră să facem ca să o câștigăm pentru noi toți și pentru viitor”.
Antonescu: „Nu există securitate pentru România acum și în viitorul previzibil fără NATO”
Crin Antonescu a mai declarat că „nu există securitate pentru România acum și în viitorul previzibil fără NATO, că nu există prosperitate și libertate pentru România acum și în viitor fără UE”.
„Trebuie să înțelegem că nu există securitate pentru România acum și în viitorul previzibil fără NATO, că nu există prosperitate și libertate pentru România acum și în viitor fără UE, dar că NATO însuși, Europa europeană însăși, că civilizația occidentală care e în pericol au nevoie de o țară ca România cum au nevoie în principal de țările mai tinere, mai noi, mai însetate de împlinirea marilor valori democratice pe care le-o oferă aceste instituții. Noi trebuie să ne comportăm ca un acționar, ca un partener, ca un coleg de la care Washington și Bruxelles au ce câștiga și învăța”, a mai explicat el.
De asemenea, a mai subliniat că România trebuie să fie în Occident.
„Aspirația de suveranitate, de demnitate a României nu înseamnă să plecăm unde nici noi nu știm, din locul care e al nostru, pe care l-am câștigat, pe care ni-l conferă istoria, în care să ne păstrăm identitatea, să ne-o manifestăm, să lucrăm pentru ceea ce trebuie reparat sau salvat în Occident. Eu cred că trebuie să fim în Occident”, a mai adăugat Antonescu.
Sursa: Antena 3 CNN