Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică în timpul vizitei lui Antony Blinken la Seul

Distribuie articolul

Susține Jurnal Din Cipru – Fii parte din misiunea noastră!
Dacă apreciați munca noastră și doriți să susțineți jurnalismul independent, vă invităm să faceți o donație

Coreea de Nord a lansat ceea ce specialiștii spun că ar fi o rachetă balistică cu rază intermediară, relatează luni BBC, citând armata sud-coreeană.

Este prima lansare de acest fel efectuată de regimul lui Kim Jong Un în ultimele două luni.

Proiectilul a zburat 1.100 de kilometri spre est și a căzut în mare, a precizat armata sud-coreeană, calificând lansarea drept un „act clar de provocare”.

Evenimentul s-a produs în timp ce secretarul de stat american Antony Blinken efectuează o vizită la Seul pentru discuții cu principalii lideri ai țării.

Mai devreme în cursul zilei de luni, Blinken s-a întâlnit cu președintele interimar Choi Sang-mok.

Cu această ocazie, diplomatul american a descris alianța dintre Washington și Seul drept „piatra de temelie a păcii și stabilității în peninsula coreeană”.

Criza politică din Coreea de Sud se prelungește în noul an

Armata Coreei de Sud a anunțat că a consolidat supravegherea în perspectiva viitoarelor lansări de rachete ale Nordului și că împărtășește informații privind lansarea de luni cu SUA și Japonia.

Țara aliată a SUA încearcă să depășească haosul politic din ultimele săptămâni, după tentativa președintelui Yoon Suk Yeol de a instaura legea marțială în decembrie.

oon, între timp suspendat din funcție și deposedat de prerogative prin votul Parlamentului, riscă în prezent să fie arestat. Curtea Constituțională examinează, de asemenea, dacă ar trebui să fie demis din funcție.

Phenianul a profitat de tentativa fostului lider de la Seul de a instaura legea marțială, acuzându-l pe Yoon că „flutură cu nerușinare armele dictaturii fasciste împotriva propriului popor”.

BBC amintește că ultima lansare de rachete efectuată de Coreea de Nord a fost în noiembrie, cu o zi înainte de alegerile prezidențiale din SUA.

Regimul lui Kim Jong Un a trimis atunci cel puțin șapte rachete balistice cu rază scurtă de acțiune în largul coastei sale de est.

Sursa: BBC / Antena 3 CNN

Susține Jurnal Din Cipru – Fii parte din misiunea noastră!

Dragi cititori,

La Jurnal Din Cipru, ne dedicăm să vă oferim informații corecte și verificate, menținând comunitatea românească din Cipru și de pretutindeni bine informată. Într-o lume dominată de dezinformare, misiunea noastră este să fim o sursă de știri independentă, transparentă și lipsită de influențe politice sau economice.

Pentru a continua acest demers, avem nevoie de sprijinul vostru. Orice donație, oricât de mică, contribuie la menținerea acestei platforme și la dezvoltarea unui jurnalism onest și de calitate.

Dacă apreciați munca noastră și doriți să susțineți jurnalismul independent, vă invităm să faceți o donație

Distribuie articolul

O poveste, un titlu, o stire...

Susținem cele mai înalte standarde de integritate jurnalistică și raportare etică, asigurându-ne că adevărul și transparența prevalează în tot conținutul nostru.