Menu

CNN: Dronele care ajung pe teritoriul NATO forțează alianța să decidă cum – și dacă – să răspundă la astfel de incidente

Săptămâna trecută, o dronă a zburat  dincolo de granița de vest a Ucrainei și s-a prăbușit în Croația, o țară membră NATO. Drona transporta o bombă, au spus oficialii croați, și încă nu este clar dacă aparținea forțelor ucrainene sau ruse. O altă dronă a intrat recent în spațiul aerian al României. Iar marți, armata ucraineană a declarat că a doborât o dronă rusă care a reintrat în Ucraina prin spațiul aerian polonez. Aceste incidente au amplificat îngrijorarea că războiul declanșat de Rusia în Ucraina s-ar putea răspândi în țările NATO, chiar dacă neintenționat, relatează CNN.

Astfel de incidente forțează alianța să decidă cum să răspundă – și dacă să răspundă în vreun fel – la incidentele care au loc în interiorul granițelor NATO.

Oficialii americani din domeniul apărării spun că dronele care au intrat pe teritoriul NATO nu au ajuns acolo cu intenție. De la începutul invaziei Rusiei în Ucraina, armata americană a stabilit o linie de dezescaladare cu Rusia pentru a reduce riscul unor calcule greșite și pentru a se asigura că cele două armate care operează în apropiere nu se ciocnesc din neatenție. SUA au testat linia „o dată sau de două ori pe zi”, potrivit unui oficial al apărării, dar până acum nu a fost nevoie de ea.

Dar NATO a încercat fără succes să se conecteze cu Rusia printr-o linie telefonică de dezescaladare și scrisori, stârnind îngrijorări cu privire la dorința Rusiei de a se angaja la dialog, deoarece invadarea Ucrainei s-a extins spre vest, spre teritoriul NATO, au declarat miercuri înalți oficiali militari ai NATO.

„Încercăm să comunicăm cu ei, desigur”, a declarat unul dintre oficialii alianței .„Dar este nevoie de două părți pentru a comunica”, a adăugat el.

Rusia a adus lupta mai aproape de granițele NATO weekendul trecut, când a lansat rachete ghidate în apropiere de Liov, în vestul Ucrainei, vizând o unitate de antrenament militar la doar 15 kilometri de granița cu Polonia. Aceste atacuri au avut loc la o zi după ce oficialii ruși au amenințat convoaiele care furnizează arme Ucrainei din Occident, deși un oficial american a spus că instalația nu era folosită pentru transporturi de securitate.

Armata SUA are instrumente și senzori de supraveghere pentru a ajuta la atenuarea unei potențiale escaladări, inclusiv capacitatea de a capta emisiile radar și semnăturile în infraroșu ale lansărilor de rachete din Rusia sau Belarus. Oficialii americani pot apoi să analizeze traiectoria programată și să încerce să o supravegheze – așa că, dacă își schimbă cursul, își dau seama dacă e vorba de o decizie deliberată sau de un accident.

SUA și NATO au oprit zborurile de supraveghere cu drone în interiorul Ucrainei, dar armata americană are drone de supraveghere și avioane U-2 de-a lungul graniței și primește date și de la sateliți, potrivit oficialilor.

Sistemele de apărare aeriană Patriot au fost, de asemenea, desfășurate în Polonia pentru a răspunde la proiectilele care ar putea intra în spațiul aerian NATO.

„Sunt o mulțime de drone care zboară în zonă, așa că toată lumea se uită peste umăr cu nervozitate la ceea ce se întâmplă”, a spus Tom Karako, un analist la la Centrul de Studii Strategice și Internaționale. „Având în vedere amploarea a ceea ce Rusia întreprinde aici, acest gen de lucruri nu este surprinzător. Este unul dintre motivele pentru care toată lumea este atât de atentă acum”, a spus el.

Tensiunile legate de posibilitatea ca dronele sau bombele rusești să ajungă pe teritoriul NATO apar în condițiile în care administrația Biden a tras o linie clară privind acțiunile pe care vrea să le întreprindă pentru a ajuta Ucraina să lupte împotriva rușilor. SUA și NATO au oferit Ucrainei asistență de securitate în valoare de sute de milioane de dolari, inclusiv rachete antiaeriene și antitanc, dar administrația Biden s-a opus unui plan care presupunea ca SUA să livreze Ucrainei avioane de luptă poloneze printr-o bază aeriană germană, avertizând că acest lucru ar însemna o escaladare.

Oficialii SUA și NATO au precizat, de asemenea, că nu intenționează să desfășoare trupe în Ucraina, dar au promis să apere „fiecare centimetru” din teritoriul NATO și intensifică supravegherea și patrulele în apropierea graniței alianței cu Ucraina. Aceasta, inclusiv pentru a se proteja împotriva oricărei escaladări neintenționate.

„Ne intensificăm vigilența, prezența, modul în care monitorizăm spațiul aerian. Creștem capacitățile atât pentru a monitoriza, dar și pentru a ne asigura că suntem capabili să reacționăm dacă este necesar”, a spus secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, într-o conferință de presă săptămâna aceasta.

Trebuie să fim extrem de vigilenți, trebuie să reacționăm atunci când este nevoie și trebuie să ne asigurăm că avem o linie de comunicații și cu rușii pentru a preveni ca un incident să creeze situații periculoase”, a spus Stoltenberg.

Generalul locotenent în retragere Mark Hertling, analist de securitate națională, a declarat că dronele pot devia de la curs dacă pilotul pierde controlul, iar rachetele neghidate pe care le folosește Rusia își pot rata ținta și au o rază de acțiune care crește posibilitatea de a intra pe teritoriul NATO, mai ales dacă forțele ruse se deplasează spre vestul Ucrainei.

Dar în orice incident care ar putea implica spațiul aerian sau teritoriul NATO, a spus Hertling, cheia pentru evitarea escaladării este comunicarea.

„Detaliile contează, iar când o țară NATO este afectată, ar fi bine să obținem detaliile de la Rusia. Și ar fi mai și bine să le obținem rapid”, a spus el.

Evaluarea actuală a Comandantului Suprem Aliat al NATO, este că „în prezent nu există nicio amenințare la adresa NATO ca atare. Nu este o amenințare deliberată a Rusiei. Rusia este ocupată deocamdată cu Ucraina”, potrivit oficialilor alianței.

Dar, desigur, există riscuri, au adăugat oficialii, motiv pentru care acum se discută despre mutarea sistemelor defensive ale NATO mai spre est.

„După ce am văzut că Rusia este pregătită să folosească din nou, în mijlocul Europei, mijloacele militare pentru atingerea obiectivelor politice, merită – și se va discuta – să avansăm sistemul integrat de apărare antiaeriană și antirachetă pentru a acoperi zone care sunt adiacente Rusiei”, a spus unul dintre oficiali. Aceste zone includ Belarus și, eventual, Ucraina, a adăugat el.

Jeff Edmonds, analist la Centrul pentru o Nouă Securitate Americană și fost director pentru Rusia în Consiliul de Securitate Națională, a declarat că riscul pentru teritoriul NATO va crește doar dacă forțele ruse se deplasează mai spre vest și mai aproape de livrarările de arme pe care NATO le furnizează forțelor ucrainene.

Dacă și când vor înainta spre vest, probabil vor simți că au libertatea de manevră pentru a ținti lucrurile care vin peste graniță”, a spus Edmonds despre forțele ruse.

„Un scenariu este că Rusia lovește – fără să-i pese cu adevărat de ce parte a graniței – câtă vreme își atinge ținta, imaginându-și că SUA și NATO nu vor începe un război”, a adăugat el.

CNN

Total afisari 1,892 , Total afisari astazi 1 

Toate Categoriile
Arhiva lunara