China respinge ancheta americană asupra originii COVID: „Politică și falsă”

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on skype
Skype
Share on email
Email

Beijingul a respins o anchetă a serviciilor de informaţii americane publicată vineri asupra originii pandemiei de COVID-19.

„Indiferent de câte ori este publicat acest raport şi de numărul de versiuni inventate, nu poate schimba natura în întregime politică şi falsă a acestui raport”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Wang Wenbin.

China şi-a exprimat deja opoziţia fermă faţă de constatările iniţiale publicate în raportul de sinteză la sfârşitul lunii august, a adăugat ministerul într-un comunicat.

Faptul că agenţiile de informaţii au fost implicate în cadrul eforturilor de urmărire a originii este “dovada convingătoare” a politizării, potrivit comunicatului, îndemnând de asemenea Statele Unite să oprească “atacul şi calomnia la adresa Chinei”.

Documentul publicat vineri este o nouă versiune a raportului top-secret predat preşedintelui SUA la sfârşitul lunii august, care a acordat serviciilor de informaţii 90 de zile pentru a-şi “dubla eforturile” şi explica originea pandemiei.

Potrivit documentului, fără noi date, agenţiile de informaţii nu vor putea judeca dacă virusul a apărut prin transmitere de la animale sau scăpat din laborator.

El adaugă că cooperarea Chinei va fi probabil necesară pentru a ajunge la o evaluare concludentă a originilor virusului, subliniind totodată că Beijingul continuă să ”împiedice ancheta mondială”.

Potrivit teoriei “scurgerii de laborator”, virusul s-a răspândit de la un centru de cercetare din Wuhan, oraşul în care a fost raportată pentru prima dată contagiunea.

Această teorie a fost respinsă de China în mod repetat.

Beijingul a fost îndemnat să ia în considerare o nouă investigaţie cu privire la originile pandemiei după vizita întârziată şi extrem de politizată a unei echipe de experţi internaţionali de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, care nu a reuşit să stabilească modul în care s-a declarat virusul.

Însă oficialii chinezi au rezistat cererilor, susţinând că acestea sunt motivate politic.

În august, Biden a declarat că China ascunde “informaţii esenţiale” despre originea COVID-19, adăugând că responsabilii chinezi depun eforturi pentru a bloca accesul anchetatorilor internaţionali.

Total afisari 5,096 , Total afisari astazi 2 

Doneaza o cafea pentru administratorii ziarului – Va multumim

Doneaza

Select Payment Method
Personal Info

Donation Total: €2,00

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on skype
Skype
Share on email
Email
Toate Categoriile
Arhiva lunara
Jurnal din Cipru

Alte articole