Menu

Ce tradiții respectă îndrăgostiții din toate colțurile lumii de Valentine’s Day

Valentine’s Day se apropie cu pași repezi, iar magazinele din întreaga lume sunt pline cu bomboane în formă de inimioare, jucării din pluș sau baloane roșii.

Totuși, când vine vorba de Ziua Îndrăgostiților, fiecare țară are propriile obiceiuri.

De exemplu, cuplurile din Bulgaria sărbătoresc ziua de 14 februarie cu un pahar de vin autohton.

În schimb, în Țara Galilor, îndrăgostiții fac schimb de linguri de lemn confecționate manual.

Totuși, înainte de a afla ce tradiții respectă îndrăgostiții din întreaga lume de Valentine’s Day, haideți să vedem cum a apărut această sărbătoare, care poartă numele Sfântului Valentin.

Cine a fost Sfântul Valentin?

Sfântul Valentin a fost un preot creștin, care a trăit în Roma, în timpul împăratului Claudius al II-lea. El obișnuia să organizeze ceremonii de căsătorie pentru tinerii creștini, persecutați pe atunci în Imperiul Roman. De aici a venit probabil și reputația lui de protector al îndrăgostiților. Sfântul Valentin a fost arestat și torturat, ca să renunțe la credință lui, însă a refuza și chiar a încercat să-l convertească la creștinism pe împărat. În cele din urmă, el fost decapitat în anul 269.

Înainte de martiriul său, spune o legendă, Sfântul Valentin s-a îndrăgostit de Iulia, fata gardianului său, Asterius, care era oarbă și căreia el i-a redat vederea. Cel care a binecuvântat iubirea atâtor cupluri nu a putut să fie fericit cu femeia iubită, iar mesajul său de adio, adresat tinerei și semnat “Al tău Valentin”, este considerat primul “bilețel de dragoste”.

Tradiția este acum dusă mai departe de îndrăgostiții din întreagă lume, însă biletele nu mai au trista semnificație a unui mesaj de rămas-bun.

 

Istoria Valentine’s Day

 

În anul 496, Papa Gelasius a decis că ziua de 14 februarie, când a fost executat Valentin, să poarte numele acestuia și să fie dedicată martiriului său. Există dovezi istorice privind viața acestui sfant. Arheologii au descoperit o biserică antică și un mormânt care poartă numele Sfântului Valentin, iar rămășițele sale se află acum în Biserica Sfântul Praxedes.

Inițial, ceremoniile de Sfântul Valentin nu aveau nimic în comun cu sărbătoarea de acum, punând accent pe sacrificiu și pe jertfă, nu pe iubire. În secolul al XIV-lea, poetul Geoffrey Chaucer a scris în Parlement of Foules (1382) despre această zi ca fiind cea în care ”orice pasare își alege perechea”. Acest poem fusese redactat cu ocazia logodnei dintre regele Richard al II-lea al Angliei și Anna de Boemia.

Curând, romantismul asociat cu Ziua Sfânțului Valentin a devenit o tradiție în literatura medievală a cavalerilor. De asemenea, nobilii din soceiatea engleză a acelor vremuri au început să trimită iubitelor sau soțiilor scrisori de dragoste, semnate “al tău Valentin”.

Și femeile au început să folosească această zi pentru a face declarații de dragoste, fiind celebre versurile Ofeliei din piesa lui William Shakespeare, Hamlet. “Mâine-i Sfântul Valentin / Dis de dimineață / La fereastră iată-ți vin / Ca să-ți fiu mireasă…”

Începând cu anul 1979, o editura britanica a produs felicitări de Sfântul Valentin care conțineau sugestii de texte de dragoste, pentru tinerii care nu aveau imaginație să compună propriile mesaje. Astfel a apărut și tradiția schimburilor anonime de biletele.

În secolul al XIX-lea, aceste cărticele cu mesaje erau atât de populare încât au început să fie făcute pe bandă rulantă, în fabrici. În prezent, se estimează că, în fiecare an, peste 15 milioane de felicitări sunt trimise prin intermediul internetului.

 

Tradiții de Valentine’s Day

 

Ziua de 14 februarie aduce multă bucurie în Statele Unite ale Americii, unde sărbătoarea este respectată cu strictețe de îndrăgostiți și chiar i s-a acordat o zi liberă pentru a putea fi sărbătorită așa cum se cuvine.

În Franța, Ziua Îndrăgostiților se sărbătoarește cu entuziasm, dar ce-i drept mai puțin față de SUA. În plus, sărbătoarea Sfântului Valentin are o notă personală, acordată de istoria Franței. Se spune că Charles, Duce de Orleans, a fost primul tânăr francez care a trimis prima scrisoare de dragoste de Ziua Îndrăgostiților – așa-numită ,,Valentine”. Charles o scrisese în timp ce era închis în Turnul Londrei, că prizonier capturat în timpul bătăliei de la Agincourt (1415).

Numai că nu toți cei care doreau să trimită scrisori aveau talent la scris, drept pentru care îndrăgostiții secolelor XIV-XV apelau la darul poeților și al scriitorilor. Așa a apărut și s-a Împământenit în mintea oamenilor imaginea romantică a zilei de Sfântul Valentin, sărbătorită cu foarte multe flori și cadouri care constau, în special, în cărți poștale, ,,cartes d’amities” cu mesaje elegante și ciocolată.

Valentine’s Day în Marea Britanie

 

În Marea Britanie, de Ziua Îndrăgostiților un rol central îl au copiii, care cântă câteva melodii speciale și sunt răsplătiți pentru gestul lor cu fructe și bani. În trecut, marii poeți englezi scriau poezii în ziarele pentru a-și etala talentul.

 

Valentine’s Day în Italia

 

În Italia, fetele obișnuiesc să se trezească înainte de răsărit, iar legenda spune că primul bărbat pe care-l vor vedea pe fereastră, acela le este alesul.

 

Valentine’s Day în Argentina

 

În Argentina, Ziua Îndrăgostiților nu este sărbătorită în februarie, ci în iulie, iar evenimentul poartă numele „Săptămâna dulceții”. Este ziua în care îndrăgostiții fac schimb de săruturi și primesc ciocolată și alte dulciuri. În țară, ziua a început de fapt ca o invenție comercială, dar mai târziu a devenit tradiția Sfantului Valentin.

 

Valentine’s Day în Coreea de Sud

 

În schimb, în Coreea de Sud, cuplurile sărbătoresc „Ziua iubirii”pe data de 14 a fiecărei luni. „Ziua trandafirilor” este sărbătorită în mai, „Ziua săruturilor” este celebrată în iunie, „Ziua îmbrățișărilor” e sărbătorită în decembrie, iar persoanele singure sărbătoresc „Ziua neagră” în aprilie. Cu această ocazie, persoanele care nu și-au găsit jumătatea mănâncă tăiței negri.

 

Valentine’s Day în Ghana

 

În Ghana, o țară care produce foarte multă cacao, pe 14 februarie este sărbătorită „Ziua Națională a Ciocolatei”.

 

Valentine’s Day în România

 

În România, Ziua Îndrăgostiților se sărbătorește de două ori. O dată pe 14 februarie și a doua oară pe 24 februarie, când sărbătoarea este denumită Dragobete. În această zi, tinerii se duc în păduri să culeagă flori colorate, în timp ce alte cupluri își spală fața cu zăpadă în semn de noroc.

Total afisari 397 , Total afisari astazi 1 

Toate Categoriile
Arhiva lunara