Când ar putea avea loc noile alegerile prezidențiale, în 2025. Am putea merge la vot înainte de Paște

Distribuie articolul

Susține Jurnal Din Cipru – Fii parte din misiunea noastră!
Dacă apreciați munca noastră și doriți să susțineți jurnalismul independent, vă invităm să faceți o donație

Stabilirea calendarului pentru noi alegeri prezidențiale este una dintre urgențele guvernului proaspăt instalat.

Potrivit mai multor surse, vom merge din nou la vot înainte de Paște.

Guvernul se va reuni în ședință după Crăciun, vineri 27 decembrie iar una dintre priorități este stabilirea datei pentru alegerile prezidențiale. Nu s-a făcut niciun anunț oficial deocamdată, însă potrivit mai multor surse guvernamentale, primul tur al scrutinului va avea loc până la finalul lunii martie.

Astfel, o variantă de calendar electoral ar fi cu primul tur organizat pe 30 martie. În aceste condiții, al doilea tur al prezidențialelor ar avea loc pe 13 aprilie, chiar de Florii.

O altă variantă luată în calcul este organizarea primului tur, mai devreme, pe 16 martie, așa încât a doua rundă să se desfășoare pe 30 martie. Cu oricare dintre cele două variante, Guvernul își va respecta dorința de a avea un președinte nou-ales până de Paște, anul viitor.

Final de martie și început de aprilie sunt de altfel cele mai plauzibile perioade în care ar putea avea loc alegerile, asta pentru a respecta calendarul electoral. Conform prevederilor legale, Executivul trebuie să stabilească data alegerilor cu cel puțin 75 de zile înainte, iar asta plasează primul tur undeva în a doua jumătate a lunii martie. Datele exacte le vom afla însă vineri după ședința noului Guvern.

Sursa: Stirile ProTV

Susține Jurnal Din Cipru – Fii parte din misiunea noastră!

Dragi cititori,

La Jurnal Din Cipru, ne dedicăm să vă oferim informații corecte și verificate, menținând comunitatea românească din Cipru și de pretutindeni bine informată. Într-o lume dominată de dezinformare, misiunea noastră este să fim o sursă de știri independentă, transparentă și lipsită de influențe politice sau economice.

Pentru a continua acest demers, avem nevoie de sprijinul vostru. Orice donație, oricât de mică, contribuie la menținerea acestei platforme și la dezvoltarea unui jurnalism onest și de calitate.

Dacă apreciați munca noastră și doriți să susțineți jurnalismul independent, vă invităm să faceți o donație

Distribuie articolul

O poveste, un titlu, o stire...

Susținem cele mai înalte standarde de integritate jurnalistică și raportare etică, asigurându-ne că adevărul și transparența prevalează în tot conținutul nostru.