După decizia excepțională a Curții Constituționale toată țara așteaptă să vadă ce urmează. Alegerile prezidențiale se reiau de la zero, se arată în hotărârea CCR.
Guvernul trebuie să stabilească un calendar care să includă fiecare etapă.
O luăm așadar de la 0, ceea ce înseamnă că o nouă rundă de alegeri prezidențiale ar putea fi organizate cel mai devreme peste aproximativ două luni, conform legii, și haideți să vedem de ce.
În primul rând, Guvernul va trebui să stabilească o nouă dată a alegerilor în așa fel încât să permită desfășurarea tuturor activităților preelectorale. Ăsta e primul pas. Apoi, începe perioada electorală cu 60 de zile înainte de data alegerilor. Principalele repere pentru debutul acestei perioade sunt alegerea Biroului Electoral Central și alegerea președintelui BEC dar și alegerea birourilor electorale județene.
Propunerile de candidaţi pentru alegerea Preşedintelui României se depun la Biroul Electoral Central, până cel mai târziu cu 40 de zile înainte de data alegerilor. Odată cu candidatura, prezidențiabilii trebuie să depună și listele cu cel puțin 200.000 de semnături de susținere strânse în prealabil.
După validarea candidaturilor, urmează campania electorală care începe cu 30 de zile înainte de data alegerilor și se încheie în dimineaţa zilei de sâmbătă de dinaintea datei alegerilor, la ora 07:00.
În sfârșit urmează primul tur al alegerilor, și dacă niciun candidat nu obține majoritatea voturilor, atunci primii doi clasați vor trece în turul II care se va organiza după două săptămâni. Având în vedere toți acești pași, specialiștii estimează că o nouă rundă de alegeri prezidențiale ar putea avea loc cel mai devreme la începutul lunii februarie.
Sursa: Stirile ProTV