Astronomii au descoperit un „cor spațial” la 160.000 de kilometri distanță de Pământ

Distribuie articolul

Susține Jurnal Din Cipru – Fii parte din misiunea noastră!
Dacă apreciați munca noastră și doriți să susțineți jurnalismul independent, vă invităm să faceți o donație

O echipă internaţională de cercetare condusă de oameni de ştiinţă chinezi a descoperit „unde corale” la peste 160.000 de kilometri distanţă de Pământ – un fenomen spaţial despre care se credea, până în prezent, că se produce doar în apropierea regiunilor cu câmp magnetic dipolar ale Pământului, potrivit unui studiu publicat, joi, în revista Nature.

„Am observat unde corale cu frecvenţe sub 100 Hz. Când am convertit undele corale în rezultate audio, am obţinut un fragment de «cor spaţial» pe care îl putem auzi”, a declarat Liu Chengming de la Universitatea Beihang, principalul autor al studiului, care a descris acel sunetul ca pe un „ciripit de păsări”.

Câmpul magnetic al Pământului se extinde în spaţiu. Atunci când particulele încărcate electric din cosmos trec prin câmpul magnetic terestru, acestea pot stimula undele corale, sau undele electromagnetice, cu o frecvenţă caracteristică asemănătoare celei asociate cu cântecul matinal al păsărilor. Fiind una dintre cele mai intense fluctuaţii electromagnetice din spaţiu, undele corale s-au aflat în prim-planul cercetării din domeniul fizicii spaţiale. În general, se credea că acestea apar doar în apropierea regiunilor cu câmp magnetic dipolar ale Pământului.

Echipa, formată din cercetători din China, Statele Unite şi Suedia, a analizat cantităţi mari de date colectate de Magnetospheric Multiscale Mission, o misiune de cercetare spaţială solar-terestră. Cercetătorii au descoperit unde corale la o distanţă de peste 160.000 de kilometri de Pământ şi au oferit o explicaţie teoretică conform căreia interacţiunile neliniare undă-particulă sunt cauza acestui fenomen.

Undele corale joacă un rol crucial în înţelegerea întrebărilor fundamentale despre spaţiu şi au implicaţii practice ample. Ele sunt esenţiale pentru accelerarea electronilor de înaltă energie în centurile de radiaţii ale Pământului şi pentru generarea aurorelor pulsatorii în regiunile polare. De asemenea, ele pot influenţa schimbările meteorologice din spaţiu, punând în pericol funcţionarea stabilă a vehiculelor spaţiale şi sănătatea astronauţilor.

Aceste descoperiri oferă un sprijin teoretic esenţial pentru modelarea şi prognoza precisă a vremii spaţiale, potrivit noului studiu.

Sursa: Nature / Antena 3 CNN

Susține Jurnal Din Cipru – Fii parte din misiunea noastră!

Dragi cititori,

La Jurnal Din Cipru, ne dedicăm să vă oferim informații corecte și verificate, menținând comunitatea românească din Cipru și de pretutindeni bine informată. Într-o lume dominată de dezinformare, misiunea noastră este să fim o sursă de știri independentă, transparentă și lipsită de influențe politice sau economice.

Pentru a continua acest demers, avem nevoie de sprijinul vostru. Orice donație, oricât de mică, contribuie la menținerea acestei platforme și la dezvoltarea unui jurnalism onest și de calitate.

Dacă apreciați munca noastră și doriți să susțineți jurnalismul independent, vă invităm să faceți o donație

Distribuie articolul

O poveste, un titlu, o stire...

Susținem cele mai înalte standarde de integritate jurnalistică și raportare etică, asigurându-ne că adevărul și transparența prevalează în tot conținutul nostru.