Ancheta tezaurului furat. Parchetul General investighează toate pistele, inclusiv plecarea din țară

Distribuie articolul

Susține Jurnal Din Cipru – Fii parte din misiunea noastră!
Dacă apreciați munca noastră și doriți să susțineți jurnalismul independent, vă invităm să faceți o donație

Parchetul General investighează toate pistele în cazul aurului, inclusiv plecarea din țară, transmit procurorii într-un punct de vedere pentru Antena 3 CNN.

Nu eliminăm nicio ipoteză de anchetă, care să ducă la lămurirea completă a situației care a generat  furtul, în data de 25 ianuarie a.c., a patru obiecte de patrimoniu din categoria Tezaur, aflate la Muzeul Drents din Assen, Regatul Țărilor de Jos (Olanda), în care avea loc expoziția internațională „Dacia! Empire of Gold and Silver”, a transmis Biroul de informare și relații publice din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Se investighează inclusiv modul în care au plecat din țară aceste obiecte de patrimoniu.

Procedura clasică într-o anchetă presupune percheziții la instituțiile implicate în transferul acestor bunuri și apoi audieri, rămâne de văzut cum se va derula ancheta în acest caz.

Tezaurul furat în Olanda a fost scos ilegal din ţară. Pentru ca aurul să poate fi dus în Olanda era nevoie de o hotărâre de Guvern.

Potrivit ultimelor modificări aduse ordonanței privind protejarea patrimoniului cultural național mobil, o ordonanță din august 2023, pentru „organizarea unor expoziții în străinătate sau realizarea unor proiecte culturale internaționale de către instituțiile publice muzeale aflate în subordinea Ministerului Culturii, măsurile privind organizare a acestora se aprobă prin hotărârea Guvernului, în situația în care sunt implicate mai multe autorități și instituții publice”, a precizat Carmina Pricopie, senior editor Antena 3 CNN.

Această hotărâre de Guvern nu a fost niciodată emisă.

Premierul Marcel Ciolacu confirmă că nu a existat o Hotărâre de Guvern pentru scoaterea obiectelor dacice parte ale Tezaurului României, din ţară, pentru expoziţia din Olanda. El a declarat că este adevărat că nu a existat această Hotărâre şi a adăugat că vom afla toate detaliile.

Sursa: Antena 3 CNN

Susține Jurnal Din Cipru – Fii parte din misiunea noastră!

Dragi cititori,

La Jurnal Din Cipru, ne dedicăm să vă oferim informații corecte și verificate, menținând comunitatea românească din Cipru și de pretutindeni bine informată. Într-o lume dominată de dezinformare, misiunea noastră este să fim o sursă de știri independentă, transparentă și lipsită de influențe politice sau economice.

Pentru a continua acest demers, avem nevoie de sprijinul vostru. Orice donație, oricât de mică, contribuie la menținerea acestei platforme și la dezvoltarea unui jurnalism onest și de calitate.

Dacă apreciați munca noastră și doriți să susțineți jurnalismul independent, vă invităm să faceți o donație

Distribuie articolul

O poveste, un titlu, o stire...

Susținem cele mai înalte standarde de integritate jurnalistică și raportare etică, asigurându-ne că adevărul și transparența prevalează în tot conținutul nostru.