1 decembrie, Ziua Națională a României. Cum a fost înfăptuită Marea Unire de la 1918

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on skype
Skype
Share on email
Email

Ziua Naţională a României este sărbătorită, în fiecare an, începând din 1990, la data de 1 Decembrie.

Adunarea Naţională de la Alba Iulia adopta, la 1 decembrie 1918, rezoluţia Unirii Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România.

Parlamentul României a hotărât, prin Legea nr. 10 din 31 iulie 1990, proclamarea zilei de 1 Decembrie ca Zi Naţională a României. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din 1 august 1990.

1 decembrie, Ziua Națională a României

 

La 1 Decembrie 1990, Ziua Naţională a României a fost sărbătorită atât la Alba Iulia, unde la ceremoniile organizate au participat numeroase oficialităţi române, cât şi la Arcul de Triumf din Bucureşti unde a fost organizată parada militară. De atunci, în fiecare an, atât în Bucureşti, cât şi în majoritatea oraşelor din întreaga ţară au avut loc parade militare şi au fost organizate numeroase ceremonii cuprinzând depuneri de coroane, dar şi alte manifestări.

În acest an, în contextul pandemiei de COVID-19, Ziua Naţională va fi marcată la nivelul întregii ţări cu respectarea măsurilor de prevenire şi limitare a răspândirii noului coronavirus, în unele cazuri evenimentele desfăşurându-se exclusiv online. Parada militară tradiţională de 1 Decembrie de la Arcul de Triumf nu va mai avea loc iar ceremonia va fi restrânsă, fiind invitaţi ambasadori străini, medici şi personal medical, transmite Agerpres.

Ziua Naţională a României a fost sărbătorită între anii 1866 şi 1947, la data de 10 Mai, dată care are o triplă semnificaţie. La 10 mai 1866, principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen sosea la Bucureşti şi depunea, în faţa Parlamentului, jurământul de credinţă, fiind proclamat Domnitor al României, sub numele de Carol I. La aceeaşi dată, în 1877, Carol I promulga Legea pentru desfiinţarea tributului către Înalta Poartă, în urma proclamării Independenţei de Stat a României care avusese loc la 9 mai 1877, în cadrul sesiunii extraordinare a Adunării Deputaţilor. La 10 mai 1881, era proclamat Regatul României. În 1947, la 30 decembrie, regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947) abdica, în urma presiunilor regimului comunist, şi părăsea ţara, în ianuarie 1948, împreună cu familia.

Începând cu anul 1948 şi până în 1989, anul prăbuşirii regimului comunist în România, data de 23 august a fost Ziua Naţională a României. La 23 august 1944, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, România ieşea din alianţa cu Puterile Axei (Germania, Italia şi Japonia), declara încetarea unilaterală a războiului împotriva Aliaţilor (Franţa, Imperiul Rus, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii) şi declara război Germaniei naziste şi Ungariei horthyste.

Cum s-a înfăptuit Marea Unire

 

La 29 septembrie/12 octombrie 1918, Comitetul Executiv al Partidului Naţional Român întrunit la Oradea a adoptat, în unanimitate, o declaraţie privind hotărârea naţiunii române din Transilvania de a se aşeza “printre naţiunile libere” (în baza dreptului naţional ca fiecare naţiune să dispună liber de soarta sa), consemnează “Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, 2003). În declaraţia redactată de Vasile Goldiş se sublinia, astfel, necesitatea convocării unei adunări naţionale, care să delege organele abilitate “să trateze şi să hotărască în treburi care se referă la situaţia politică a naţiunii române”.

Totodată, se cerea “afirmarea şi valorificarea drepturilor ei, nestrămutate şi inalienabile, la deplina viaţă naţională”. Documentul a fost citit de Alexandru Vaida-Voievod în Parlamentul de la Budapesta, în şedinţa din 5/18 octombrie 1918.

În acest sens, a fost constituit Consiliul Naţional Român Central de la Budapesta (mutat, apoi, la Arad), unicul for de conducere al românilor transilvăneni, precum şi principiile sale de acţiune. Acesta era format din şase reprezentanţi ai Partidului Naţional Român (Vasile Goldiş, Aurel Lazăr, Teodor Mihali, Ştefan Cicio-Pop, Alexandru Vaida-Voevod şi Aurel Vlad) şi şase social-democraţi (Tiron Albani, Ioan Flueraş, Enea Grapini, Iosif Jumanca, Iosif Renoiu şi Baziliu Surdu), notează sursa de mai sus.

La 9/22 noiembrie 1918, Consiliul Naţional Român Central a adoptat o Notă Ultimativă prin care cerea guvernului maghiar “puterea de guvernare asupra teritoriilor locuite de români în Ardeal şi Ţara Ungurească”. Tratativele între delegaţia Consiliului Naţional Român Central, compusă din Ştefan Cicio-Pop, Vasile Goldiş, Aurel Lazăr, Gheorghe Crişan, cărora li s-a adăugat şi Iuliu Maniu, şi delegaţia Consiliului Naţional Maghiar, condusă de Oszkár Jászi, ministrul naţionalităţilor în guvernul condus de Mihaly Karoly, au avut loc la Arad, între 13 şi 15 noiembrie. Acestea s-au soldat cu un eşec, deoarece partea maghiară a propus ca Transilvania să rămână în continuare în cadrul Ungariei, sub forma unui guvernământ românesc autonom, reprezentat în guvernul maghiar.

În acest context, Consiliul Naţional Român Central, prin Vasile Goldiş, a declarat că “naţiunea română pretinde cu tot dreptul deplina sa independenţă de stat şi nu admite ca acest drept să fie întinat prin rezolvări provizorii”. Consiliul Naţional Român Central a stabilit legături cu forurile politice de la Iaşi, unde se refugiaseră guvernul român şi familia regală, şi a trecut la organizarea adunării care să confirme voinţa de unire a românilor din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş.

La Adunarea Naţională, convocată pentru data de 18 noiembrie/1 decembrie 1918, la Alba Iulia, se aflau în Sala Unirii, fosta cazină militară (club sau cazinou al ofiţerilor), pe lângă cei 1.228 de delegaţi (deputaţi) aleşi în circumscripţiile electorale, cât şi reprezentanţi ai tuturor instituţiilor şi organizaţiilor politice, culturale, profesionale, de învăţământ, religioase, militare, de femei, de sindicat ş.a., şi “peste 100.000 de ţărani, muncitori şi orăşeni veniţi din toate părţile unde se vorbea româneşte, de la Iza maramureşeană până la Dunărea bănăţeană, din ţara Bârsei până la Crişuri”, potrivit volumului “Scurtă istorie a românilor” (Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, 1977).

Discursurile lui Goldiș și Maniu

 

Discursul solemn a fost rostit de Vasile Goldiş, care a prezentat rezoluţia redactată de Consiliul Naţional Central Român. A subliniat, între altele, caracterul actului ce trebuia înfăptuit: “Naţiunile trebuiesc eliberate. Între aceste naţiuni se află şi naţiunea română din Banat şi Transilvania. Dreptul naţiunii române de a fi eliberată îl recunoaşte lumea întreagă. Libertatea acestei naţiuni înseamnă unirea ei cu Ţara Românească. Bucăţirea poporului românesc n-a fost urmarea vreunei legi economice în care terminologie se ascunde minciuna. Dimpotrivă… teritoriile locuite de români au fost teritorii româneşti. După drept şi dreptate, românii din Ungaria şi Transilvania, împreună cu toate teritoriile locuite de dânşii, trebuiesc să fie uniţi cu regatul român”.

Totodată, Iuliu Maniu, în discursul său, a rugat Adunarea Naţională să primească proiectul de rezoluţie, “pentru a întemeia pentru vecie România unită şi mare şi a înstăpâni pentru totdeauna o adevărată democraţie şi deplină dreptate socială”.

1 decembrie 1918, ziua unui vis împlinit

 

Rezoluţia a fost votată în unanimitate, într-o atmosferă de un entuziasm de nedescris în cuvinte, şi a devenit, astfel, documentul istoric prin care se înfăptuia visul poporului român, respectiv unirea tuturor provinciilor româneşti într-un singur stat unitar şi naţional: România Mare. La propunerea lui Alexandru Vaida-Voevod, Adunarea a aprobat componenţa Marelui Sfat Naţional, organism cu caracter legislativ, format din reprezentanţi ai diferitelor profesii şi categorii sociale

În ziua în care Adunarea Naţională de la Alba Iulia adopta istorica hotărâre, regele Ferdinand şi regina Maria intrau în Bucureşti, după doi ani în care s-au aflat în refugiu la Iaşi. Astfel, Bucureştiul a redevenit capitala României întregite. Ziarul Mişcarea, în articolul “Plecarea Suveranilor” din 16 noiembrie 1918, consemna următoarele: “Pentru vechea capitală a Moldovei se încheie un capitol de istorie. Porţile Iaşului s-au deschis larg acum doi ani pentru a primi pe Suverani, care veneau cu drapelul şi oştirea ţării, pentru a duce mai departe lupta pentru înfăptuirea visului secular al românismului. Erau zile de restrişte şi durere. Aici, însă, pe pământul binecuvântat al Moldovei, în cetatea lui Ştefan cel Mare şi a lui Cuza-Vodă, Regele şi Regina au trăit zilele cele mai grele, dar şi cele mai mari din viaţa poporului român” (“Istoria românilor”, vol. VII, tom II, Editura Enciclopedică, 2003).

Prin Decretul-lege nr. 3631 din 11/24 decembrie, publicat în “Monitorul Oficial” nr. 212 din 13/26 decembrie, se consfinţea pe plan intern unirea: ”Ţinuturile cuprinse în hotărârea Adunării Naţionale de la Alba Iulia de la 18 noiembrie/1 decembrie 1918 sunt şi rămân de-a pururi unite cu Regatul României”, conform volumului amintit mai sus.

Sursa: Agerpres/ StirileProTV

Total afisari 482 , Total afisari astazi 1 

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on skype
Skype
Share on email
Email
Doneaza o cafea

Doneaza

Personal Info

Donation Total: €2,00

Toate Categoriile
Arhiva lunara
Jurnal din Cipru

Alte articole